Cum a ratat Iaşul să fie oraşul Revoluţiei, în urmă cu 30 de ani

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Urmărește-ne in Discover

În februarie 1987, Iaşul ardea mocnit sub măsurile regimului. La fel ca peste tot în ţară. Doar că în capitala Moldovei au fost două răbufniri care ne fac şi astăzi să ne întrebăm dacă Iaşul ar fi putut să fie Braşov sau Timişoara. La o zi distanţă, fără nicio legătură şi fără vreo coordonare, clasa muncitoare şi studenţimea s-au revoltat: cei care lucrau în Fabrica Nicolina nu primiseră salariile de două luni şi au intrat în grevă, iar studenţii, întorşi din vacanţă, au găsit căminele îngheţate.

• Previziunea ambasadorului austro-ungar: România va intra în război împotriva Imperiului
• Mumia uimitoare a unei maimuțe din Argentina dezvăluie un ritual bizar

„Chiar dacă nu au cerut capul lui Ceauşescu, revendicările sociale au fost”, îşi aminteşte Doru Tompea, lider al studenţilor din centrul universitar din Iaşi.

A fost o coincidenţă. Două situaţii limită, în două zile consecutive, două momente în care se pregăteau puştile pentru a calma revoltele.

Pe 16 februarie 1987 câteva sute de muncitori de la Fabrica Nicolina au întrerupt munca. Nu îşi primiseră salariile de două luni şi li se spusese că, întrucât întreprinderea nu îşi îndeplinea planul, nici ei nu îşi primesc salariile. După câteva ore tensionate, când la fabrică a ajuns şi un alt schimb, câteva mii de oameni îşi cereau drepturile.

„La Uzinele Nicolina s-a întârziat plata salariilor cu două luni. Prim secretarul de atunci, Neculai Ibănescu, a vrut să dea ordin să se pună mitralieră pe muncitori, a sunat la Postelnicu (n.r. ministru de interne în acea perioadă ), Postelnicu i-a spus lui Ceauşescu, Ceauşescu personal a vorbit cu Ibănescu şi i-a spus . Eu iau aceste declaraţii din declaraţiile şefului securităţii de atunci, Constantin Ciurlău. Ciurlău a avut aceste informaţii şi practic Ceauşescu atunci a detensionat situaţia şi a spus , pentru că el ştia că sprijinul lui este clasa muncitoare. Nu voia să îi deranjeze”, a explicat Sorin Bocancea, politolog.

Conflictul a fost aplanat, li s-au dat salariile după mai multe discuţii, iar oamenii s-au întors la muncă.

Nu au trecut nici 24 de ore până când o a doua revoltă a aţintit din nou privirile conducerii PCR spre capitala Moldovei. Era sfârşitul vacanţei de după sesiunea studenţilor. La Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” sosise un ordin privind economisirea energiei.

„A existat o şedinţă înainte de venirea studenţilor din vacanţă, în care au fost oameni care au cerut eliminarea acelor măsuri.S-a spus aşa: ”, povesteşte Sorin Bocancea.

Însă aceste vorbe nu au fost luate în seamă, iar o parte din cei prezenţi a semnat un document prin care se cerea administraţiei căminelor să oprească căldura şi curentul. Când au sosit studenţii, caloriferele din cămine erau crăpate pentru că îngheţase apa în ele. Iar studenţii din Copou au ieşit din camere pentru că afară era mai cald. Inevitabilul s-a întâmplat. Studenţii s-au revoltat.

„Au ieşit afară la Complexul Puşkin, cum se chema atunci, au început să cânte, până când de la au ajus până la şi au pornit spre Agronomie cântând şi scandând ”, a spus politologul.

Din Copou s-a plecat spre Agonomie, de acolo la Casa Pătrată, unde era sediul Comitetului Judeţean de Partid, au scandat şi acolo şi au mers spre Complexul Tudor Vladimirescu.

„Toţi şefii de cămine, care erau profesori au fost imediat trimişi, au încuiat căminele, însă tinerii au sărit de la etajul întâi şi au fost şi altercaţii. A fost mobilizată miliţia. O maşină sau două ale miliţiei au fost distruse şi împinse în râul Bahlui, care trece prin Tudor Vladimirescu pe lângă complex. Până la urmă, spre dimineaţă a fost aplanat acest conflict, cu şedinte, cu ce s-a întâmplat. Au început apoi represaliile pe fiecare facultate”, a declarat Sorin Bocancea.

Câteva mii de studenţi au ieşit în stradă în acea noapte. Însă, raportarea acestor cifre a fost diferită. Profesorul Doru Tompea era pe atunci lider al studenţilor din centrul universitar din Iaşi. A participat şi la discuţiile de la universitate şi a fost şi unul dintre cei care s-au împotrivit măsurilor impuse de la Bucureşti.

„Pe la ora 8 jumătate m-a sunat domnul preşedinte al UASCR, Ani Matei, care era la Nicu Ceauşescu şi m-a întrebat ce ştiu că se întâmplă la Iaşi. I-am spus că am auzit că sunt nişte chestii, nişte manifestări studenţeşti, i-am povestit ce şedinţă am avut la prânz la ora 12, la universitate, cum am spus să nu se ia măsuri. M-au rugat amândoi, şi Nicu Ceauşescu şi Ani Matei să ies să văd. (…) I-am văzut cum veneau în coloană din campusul Tudor Vladmirescu, erau vreo o mie de studenţi. Am coborât să mai văd încă o dată, erau o mie şi ceva care scandau aceleaşi lozinci cu caracter social şi am revenit acasă şi le-am telefonat. . Nu o să uit ce i-a spus Nicu Ceauşescu lui Ani Matei: . Pe linia miliţiei şi a securităţii a plecat un raport cu probabil o cifră reală către Emil Bobu şi Nicolae Ceauşescu. Nicu Ceauşescu ţinea mult la studenţi şi nu voia să creeze un scandal din chestia asta de la Iaşi. Şi în raportul pe care i l-a făcut el lui tat-su a băgat 150 de studenţi”, îşi aminteşte Doru Tompea.

Şi în acea noapte a existat posibilitatea ca revolta studenţilor să fie oprită cu focuri de armă.

„Neculai Ibănescu a sunat la tovarăşul Nicolae Ceauşescu să îl informeze că sunt nebuni, rebeli la Iaşi şi trebuie reprimaţi. Nicolae Ceauşescu i-a spus că nu se trage în popor. Asta am găsit în documente. Ibănescu a cerut să se tragă în studenţi, să intervină miliţia”, susţine Doru Tompea.

Represaliile nu au fost atât de dure pe cât se aşteptau studenţii. La fiecare facultate au fost organizate şedinţe de incriminare a actelor de vandalism şi de huliganism. Li s-a spus studenţilor „partidul v-a dat şcoală gratuit şi voi nu sunteţi recunoscători”. Au fost şi propuneri de exmatriculare, iar unii studenţi au fost sfătuiţi de profesori să îşi suspende studiile.

„Ceea ce vă pot confirma ca participant, ca martor, a doua zi, în aula universităţii Alexandru Ioan Cuza, primul secretar Neculai Ibănescu a convocat pe toată lumea. S-a ţipat la noi, că noi am fost de vină, cei care îndrumăm studenţii, că i-am scăpat de sub control, că nu au recunoştinţă. Că el, dacă era după mintea lui, punea mitraliera pe studenţi şi problema se rezolva, nu făceam de râs Iaşul”, îşi aminteşte Doru Tompea.

Însă cele două evenimente nu pot fi legate, ci doar luate ca atare. Studenţii nu ştiau de muncitori, iar muncitorii nu ştiau de studenţi.

„Despre mişcările de la Nicolina nu s-a ştiut în oraş, s-a ştiut doar la fabrică, pentru că lumea vorbea şoptit, ori nu exista o legătură între mediul clasei muncitoare şi mediul studenţesc. Mediul studenţesc era ca un fel de enclavă culturală în Iaşi şi când mergeau pe stradă, au ieşit oameni de la blocuri şi spuneau . Exista şi acea laşitate a omului simplu căruia îi era frică să se bată cu sistemul. Nu a fost o coordonare între cele două, pur şi simplu condiţiile fiind proaste în toate mediile era normal să izbucnească undeva, acolo unde cineva a avut curajul şi iniţiativa”, a explicat Bocancea.

Cauzele, deşi amândouă de natură socială, au fost complet diferite.

„Chiar dacă nu au cerut capul lui Ceauşescu, revendicările sociale au fost. I-am văzut eu cum demonstrau, cum ţipau, aveau şi manifeste scrise cu pixul, . Chiar dacă erau mesaje cu caracter social şi nu erau , totuşi asta fost în februarie 87, înainte de noiembrie 87, când a fost Braşovul”, a explicat Doru Tompea.
Cele două revolte de la Iaşi au fost clar un semnal de alarmă. Conducerea partidului a intrat în panică, susţine Bocancea.: „Nicolae Ceauşescu avea o atitudine foarte prudentă faţă de studenţi. Faţă de clasa muncitoare avea o atitudine mai mult de frică, dar faţă de studenţi avea o atitudine prudentă pentru că ştia ce forţă poate deveni o adunare studenţească, din istoria statelor comuniste”, a conchis politologul.