Home » Istorie » Columb a avut dreptate, a descoperit canibali în ”Lumea Nouă”

Columb a avut dreptate, a descoperit canibali în ”Lumea Nouă”

Publicat: 20.01.2020
În jurnalele sale, Columb susţine că a luptat cu unn trib de oameni care consuma, ocazional, carnea inamicilor.

Cristofor Columb a înţeles şi raportat către coroana spaniolă o mulţime de lucruri greşite despre descoperirea sa. Începând cu cea mai evidentă greşeală: cea legată de zona geografică în care ajunsese şi continuând cu descrierea băştinaşilor de pe insulele din America Centrală, care au dus la tratamentul ce a cauzat dispariţia unei mari părţi a acestei populaţii. Totuşi, după cum susţine un studiu recent, unele dintre detaliile relatate de către Columb sunt corecte. Una dintre aceste afirmaţii face trimitere la confruntările cu războinici canibali, notează Live Science.

Columb nota în jurnalul său că expediţia s-a confruntat cu un trib de războinici în anul 1492, pe care populaţia arawak, primii amerindieni pe care i-a întâlnit, îi numea „caniba/cariba”. Conform istoricilor, spre deosebire de arawaki, aceşti caniba se dovedeau a fi mult mai agresiv; de asemenea, aparent, termenul de „canibal” a fost preluat de către spanioli şi a ajuns să însemne „mâncător de carne de om”.

Dovezile arheologice sugerează că teritoriul ocupat de către cariba se întindea pe aproximativ o mie de kilometri la sud de Bahamas. Totuşi, dovezile care susţin această întindere geografică sunt limitate la o serie de obiecte de ceramică. Pentru a avea o mai bună înţelegere a ariei ocupate şi a modului în care a avut loc expansiunea populaţiei canib în America Centrală şi de Sud, cercetătorii au analizat peste 100 de cranii din colecţiile muzeelor din zona Caraibe, în speranţa că astfel vor putea să identifice originile acestei populaţii.

Credit foto: Ann Ross/North Carolina State University

Studierea craniilor a dus la identificarea a trei valuri de migraţie a acestei populaţii, pornind dintre Peninsula Yucatan şi ajungând în Bahamas. Coroborarea acestor informaţii cu artefactele identificate în diferite situri arheologice sugerează că, într-adevăr, populaţia caniba era agresivă cu populaţiile pe care le întâlnea, fiind adesea în conflict cu arawakii. 

Pornind de la aceste informaţii, cercetătorii au ajuns la concluzia că da, Columb a luptat cu canibalii, mai exact cu populaţia caniba. Totuşi, erau războinicii acestei populaţii antropofagi, consumau carne de om? Răspunsul este încă neclar, dar oamenii de ştiinţă sunt de părere că este posibil ca ocazional aceştia să fi consumat carne de om şi asta pentru a-şi intimida adversarii.

Studiul a fost publicat în Scientific Reports.

Citeşte şi:

Marco Polo a descoperit America inaintea lui Columb?

Columb a adus primii negri in America

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
16-28 octombrie 1962 – Criza rachetelor din Cuba. Cele 13 zile în care lumea s-a apropiat de războiul nuclear
16-28 octombrie 1962 – Criza rachetelor din Cuba. Cele 13 zile în care lumea s-a apropiat de războiul nuclear
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Un pui de țestoasă cu două capete a fost găsit la Cape Cod. Este al treilea caz în cinci ani
Un pui de țestoasă cu două capete a fost găsit la Cape Cod. Este al treilea caz în cinci ani
14 octombrie 1947 – Chuck Yeager sparge bariera sunetului
14 octombrie 1947 – Chuck Yeager sparge bariera sunetului
Cum ne anesteziază medicamentele și ce ne pot spune despre conștiință
Cum ne anesteziază medicamentele și ce ne pot spune despre conștiință
De ce avem nevoie de grăsime corporală și de ce prea puțină poate fi periculoasă
De ce avem nevoie de grăsime corporală și de ce prea puțină poate fi periculoasă
Cafeaua decofeinizată ar putea avea un avantaj surprinzător pentru creier
Cafeaua decofeinizată ar putea avea un avantaj surprinzător pentru creier
În ce țară vor putea fi văzute prețurile combustibililor direct în Google Maps?
În ce țară vor putea fi văzute prețurile combustibililor direct în Google Maps?
Ce s-a întâmplat după ce oamenii de știință au turnat 300.000 de litri de apă sărată într-o pădure
Ce s-a întâmplat după ce oamenii de știință au turnat 300.000 de litri de apă sărată într-o pădure
Italia este „invadată” de mașini cu numere străine. Mașinile din care țări sunt în top?
Italia este „invadată” de mașini cu numere străine. Mașinile din care țări sunt în top?
Restituire istorică în Franța: o vioară confiscată de naziști a fost înapoiată moștenitorilor după 80 de ani
Restituire istorică în Franța: o vioară confiscată de naziști a fost înapoiată moștenitorilor după 80 de ani
Fermierii scot din pământ cartofi tot mai mici. De ce apar „cartofii pitici”?
Fermierii scot din pământ cartofi tot mai mici. De ce apar „cartofii pitici”?
Ce s-a întâmplat după ce un fulger a lovit un avion cu peste 100 de pasageri?
Ce s-a întâmplat după ce un fulger a lovit un avion cu peste 100 de pasageri?
Un mecanic italian explică la câți kilometri trebuie să schimbi uleiul de motor ca să nu afectezi turbina
Un mecanic italian explică la câți kilometri trebuie să schimbi uleiul de motor ca să nu afectezi turbina
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazinele din Marea Britanie
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazinele din Marea Britanie
Un compus produs de bacteriile intestinale ar putea accelera modificările asociate bolii Alzheimer
Un compus produs de bacteriile intestinale ar putea accelera modificările asociate bolii Alzheimer
Babilonul chiar a fost primul oraș al lumii? Imnul pierdut descifrat după milenii
Babilonul chiar a fost primul oraș al lumii? Imnul pierdut descifrat după milenii
Turnul Babel a existat? Povestea biblică, urmele descoperite în Babilon și capodoperele inspirate de el
Turnul Babel a existat? Povestea biblică, urmele descoperite în Babilon și capodoperele inspirate de el