Smaranda Brăescu, prima paraşutistă şi a treia aviatoare a României. Ce s-a întâmplat după ce a fost ostilă regimului Petru Groza?

Smaranda Brăescu a fost prima paraşutistă şi a treia aviatoare a României. Brevetul de paraşutist l-a obţinut în Germania, la 5 iulie 1928, iar pe cel de aviator la 8 octombrie 1932, în Statele Unite, scrie muzeograful Sorin Turturică într-un articol postat pe pagina de Facebook a Muzeului Militar Naţional „Regele Ferdinand I”.

Istoricul prezintă şi principalele realizări ale Smarandei Brăescu pe plan sportiv:

• O descoperire unică, veche de 9.500 de ani, dezvăluie o perspectivă rară asupra ritualurilor străvechi
• Analizele ADN arată cine ar fi fost ultimul șaman siberian

• La 2 octombrie 1931 a decolat de pe aerodromul Bucureşti-Pipera la bordul unui avion militar Potez XXV, avându-l ca pilot pe locotenentul Alexandru Papană şi a sărit deasupra Bărăganului de la 6.200 de metri. Cu acest salt a doborât atât recordul naţional, dar şi pe cel mondial feminin la saltul cu paraşuta.
• La 19 mai 1932 se afla în Statele Unite ale Americii şi s-a aruncat dintr-un avion care a ridicat-o până la aproximativ 24.000 de picioare deasupra câmpiei de lângă oraşul Sacramento. A devenit, astfel, campioană absolută la saltul cu paraşuta, iar numele ei a apărut în presa din lumea întreagă.
• La 19 mai 1936 – când se împlineau exact patru ani de la performanţa obţinută în Statele Unite – a traversat Marea Mediterană la bordul unui avion cu un singur motor, fără escală. A fost prima femeie care a realizat acest lucru (primul bărbat a fost Roland Garros, în 1913). Zborul s-a desfăşurat pe traseul Roma – Tripoli (Libia) şi a durat aproximativ 6 ore şi 45 de minute.

„În timpul celui de-al Doilea Război Mondial o găsim pe Smaranda atât alături de paraşutiştii militari, dar şi în cadrul aviaţiei sanitare. Iniţial, în iunie 1941, la înfiinţarea primei subunităţi de paraşutişti a aeronauticii române, ea a fost unul dintre instructori. Nu a mai făcut salturi demonstrative, deşi paraşutiştii au rugat-o. Le-a spus că rănile căpătate în 1930 la Satu Mare – când participase la un spectacol aerian şi s-a ales cu mai multe fracturi în urma unui accident cauzat de o înteţire bruscă a vântului – o dureau din ce în ce mai tare. În plus, avea o vârstă, luase în greutate… aşa că, tinerii paraşutişti militari s-au mulţumit numai cu explicaţiile teoretice şi cu încurajări”, precizează Sorin Turturică.

Credit foto: Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I”

Pe pagina de Facebook a fost postată şi o fotografie, din colecţia Muzeului Militar Naţional „Regele Ferdinand I”, cu Smaranda alături de câţiva ofiţeri şi subofiţeri paraşutişti. „În dreapta se vede parţial şi un avion trimotor de transport Junkers Ju-52, unul dintre aparatele folosite de paraşutiştii români în timpul antrenamentelor”, scrie muzeograful în postarea care însoţeşte fotografia.

A transportat răniţii de la Stalingrad

În 1942, Smaranda Brăescu a făcut parte din Escadrila Albă, pe frontul Stalingradului unde, alături de alte femei deţinătoare a brevetului de aviator, a transportat răniţi de la centrele de triere din apropierea liniei întâi până la spitalele din spatele frontului.

„După încheierea războiului, Smaranda a făcut parte dintr-un grup de paraşutişti militari ostili guvernării Petru Groza. Grupul a fost descoperit în iunie 1946 şi paraşutiştii au fost arestaţi de poliţie. Smaranda este singura care a reuşit să se ascundă. După unele informaţii aflate în Arhiva C.N.S.A.S., ar fi părăsit ţara şi s-ar fi stabilit în Franţa. De altfel, Smaranda afirmase în mai multe rânduri că la încheierea activităţii aeronautice şi-ar dori să se călugărească şi să călătorească prin lume cu un ordin misionar”, mai scrie istoricul Sorin Turturică.

Acesta face referire şi la o a doua ipoteză legată de partea finală a vieţii care se bazează pe cercetările biografului ei, generalul Neculai Staicu-Buciumeni (1920-2016 ). El a descoperit mărturii care susţin că, pentru a scăpa de arestare, Smaranda s-a refugiat la o mănăstire greco-catolică din Cluj-Napoca şi că ar fi decedat la 2 februarie 1948, în urma unui cancer la sân. A fost înmormântată sub numele comun de Maria Popescu.

„Militarii români nu au uitat-o. Memoria acestei mari sportive a României este păstrată de Batalionul 53 Comando din Bacău, care îi poartă numele”, mai precizează sursa citată.