Home » Istorie » Arheologii au descoperit sarcofagul unui oficial de rang înalt din timpul lui Ramses al II-lea

Arheologii au descoperit sarcofagul unui oficial de rang înalt din timpul lui Ramses al II-lea

Publicat: 23.09.2022

Arheologii au descoperit sarcofagul din granit al unui oficial de rang înalt din timpul domniei lui Ramses al II-lea. Sarcofagul a fost găsit în timpul săpăturilor din zona Saqqara, la sud de locul în care se află piramida regelui Unas, din Egipt. 

Noile săpături realizate în Egipt au fost conduse de dr. Ola Al-Ajizi de la Facultatea de Arheologie a Universității din Cairo, ca parte a unui studiu pe parcursul sezonului de lucru cuprinse între 2021 și 2022, pentru a excava zonele din jurul coridorului ascendent al piramidei regelui Unas.

Echipa a descoperit o cameră funerară care conținea sarcofagul lui Ptah-em-uya, un oficial de rang înalt care era „secretarul regal, supraveghetor șef al vitelor și șef al trezoreriei Ramesseum (templul mortuar al lui Ramses al II-lea)”, potrivit lui Mostafa Waziri, șeful Consiliului Suprem al Antichităților din Egipt.

„Secretar regal, supraveghetor șef al vitelor și șef al trezoreriei templului lui Ramses al II-lea”

Acest lucru plasează sarcofagul în secolul al XIII-lea î.Hr. Mai exact, în timpul celei de-a 19-a dinastii egiptene, când Noul Regat al Egiptului a ajuns la apogeul puterii sale.

Aceasta fost întemeiată de către vizirul Ramses I, când Faraonul Horemheb l-a numit ca succesor al său la tron. Această dinastie este cel mai bine cunoscută pentru cuceririle sale militare în Palestina, Liban, și Siria.

Sarcofagul este acoperit de texte sacre, cum ar fi „Djed”, care este asociat cu zeul creator Ptah și Osiris, și „Tyet” (nodul lui Isis) pentru a îl proteja pe cel decedat, precum și scene care îi reprezintă pe fiii zeului Horus, scrie HeritageDaily.

Sarcofagul este acoperit de texte sacre

Capacul sicriului pare să fie rupt, ceea ce indică faptul că mormântul a fost jefuit anterior, lăsând doar urme de rășină produsă prin procesul de mumificare.

Săpăturile recente din Saqqara au scos la iveală, de asemenea, o ascunzătoare de 150 de statuete din bronz în luna mai, cinci morminte antice în martie și peste 50 de sarcofage din lemn în 2021, datând din perioada Noului Regat.

Vă recomandăm să mai citiți și:

Un „tezaur” de statui și sarcofage antice din bronz a fost descoperit la Saqqara

Sarcofagul misterios, descoperit sub Catedrala Notre-Dame, va fi deschis

Un sarcofag antropomorf, descoperit printre noile morminte dezvăluite sub Catedrala Notre-Dame

Sarcofag din perioada vizigotă, descoperit în Spania

Mihaela Horchidan
Mihaela Horchidan
Mihaela și-a finalizat studiile la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București, având experiență în presa online și radio. Curiozitatea, dorința de a afla cât mai multe și pasiunea pentru istorie, ştiinţă şi natură au condus-o către Descopera.ro citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Iți recomandăm
Cele mai noi articole
Moștenim traumele strămoșilor? Unde se termină știința și începe pseudoștiința
Moștenim traumele strămoșilor? Unde se termină știința și începe pseudoștiința
Urmele biologice rămase pe avioane. Cum identifică cercetătorii păsările pentru a preveni accidentele
Urmele biologice rămase pe avioane. Cum identifică cercetătorii păsările pentru a preveni accidentele
Trei cercetători de la OpenAI, concediați pentru gestionarea necorespunzătoare a unor „informații sensibile”. Ce ar fi făcut aceștia?
Trei cercetători de la OpenAI, concediați pentru gestionarea necorespunzătoare a unor „informații sensibile”. Ce ...
Chiar dacă AI-ul este profitabil, majoritatea companiilor nu reușesc să-l scaleze
Chiar dacă AI-ul este profitabil, majoritatea companiilor nu reușesc să-l scaleze
O platformă a aprobat primul serial bazat pe celebra franciză „Fast & Furious”. Când va fi difuzat?
O platformă a aprobat primul serial bazat pe celebra franciză „Fast & Furious”. Când va fi difuzat?
Vaccinarea antigripală începe! Cine poate primi vaccinul compensat sau gratuit?
Vaccinarea antigripală începe! Cine poate primi vaccinul compensat sau gratuit?
Cum schimbă Inteligența Artificială joburile din bănci? Această competență este cea mai căutată!
Cum schimbă Inteligența Artificială joburile din bănci? Această competență este cea mai căutată!
Ce sunt micro-călătoriile, tendința către care se îndreaptă vacanțele?
Ce sunt micro-călătoriile, tendința către care se îndreaptă vacanțele?
Chiar și fără fonduri, echipă de biologi a improvizat un laborator și a făcut o descoperire uriașă
Chiar și fără fonduri, echipă de biologi a improvizat un laborator și a făcut o descoperire uriașă
Se reproduce sexual, dar produce urmași asemenea unor clone. Planta care sfidează regulile moștenirii genetice
Se reproduce sexual, dar produce urmași asemenea unor clone. Planta care sfidează regulile moștenirii genetice
De ce ard unii oameni salvie pentru a curăța o casă de „energia negativă”? Ce este tradiție și ce este efect real
De ce ard unii oameni salvie pentru a curăța o casă de „energia negativă”? Ce este tradiție și ce este efect real
Câți dintre bărbații români suferă de depresie postpartum? Procentajul este mai mare decât media europeană
Câți dintre bărbații români suferă de depresie postpartum? Procentajul este mai mare decât media europeană
Pe cine înfățișează cel mai mare mozaic din dovleci din lume?
Pe cine înfățișează cel mai mare mozaic din dovleci din lume?
O femeie a rămas fără ambele picioare după ce, prima dată, medicii i l-au amputat pe cel greșit
O femeie a rămas fără ambele picioare după ce, prima dată, medicii i l-au amputat pe cel greșit
Captură neobișnuită făcută de polițiștii din Croația într-un aeroport: un „rege” și un „prinț”
Captură neobișnuită făcută de polițiștii din Croația într-un aeroport: un „rege” și un „prinț”
Paramount fuzionează cu Warner Bros. pe 6 octombrie. Care a fost prețul tranzacției?
Paramount fuzionează cu Warner Bros. pe 6 octombrie. Care a fost prețul tranzacției?
Florile umplu acum cel mai arid deșert de pe planetă. Cum este posibil?
Florile umplu acum cel mai arid deșert de pe planetă. Cum este posibil?
O femeie a decedat și 200 de persoane au fost puse în carantină din cauza ciumei în Rusia
O femeie a decedat și 200 de persoane au fost puse în carantină din cauza ciumei în Rusia