„Soarele este mâncat”. Cum reușeau mayașii să prezică eclipsele?

Printre numeroasele evenimente celeste urmărite și celebrate de cultura prehispanică se numărau eclipsele, dintre care câteva sunt comemorate pe monumentele mayașe.

Într-o postare recentă a Institutului Național de Antropologie și Istorie din Mexic (INAH), arheoastronomul Ismael Arturo Montero García de la Universitatea din Tepeyac a explicat că „mayașii, mari observatori, aveau o cunoaștere profundă a mecanicii celeste și o mare siguranță în prezicerea eclipselor”.

• Mitul medieval care ascunde una dintre cele mai profunde teorii despre sufletul uman
• Legendele uitate care au modelat miturile arturiene: Iosif din Arimateea și primii Vânători ai Graalului

Cu toate acestea, spre deosebire de astronomii moderni, experții mayași nu aveau telescoape sau alte instrumente avansate care să îi ajute în calculele lor și nu puteau înregistra niciun eveniment care nu era vizibil din casa lor.

Din acest motiv, Montero García estimează că mayașii erau capabili să prezică aproximativ 55% dintre eclipse – ceea ce este totuși o cifră destul de impresionantă, având în vedere lipsa tehnologiei moderne.

Mayașii erau capabili să prezică aproximativ 55% dintre eclipse

„Cum se face că au fost capabili să le prezică? Pentru că nu poate avea loc o eclipsă solară decât în timpul unei Luni Noi și nu poate avea loc o eclipsă lunară decât dacă este Lună Plină”, a explicat el.

„Pe această bază, se poate face un anumit grad de predicție, ținând cont de discrepanțele care necesită ajustări, așa cum este demonstrat în Codexul Dresda”, continuă Montero García. Datând din secolele al XI-lea sau al XII-lea, acest vechi manuscris mayaș conține o serie de tabele astronomice care erau folosite pentru a urmări mișcarea obiectelor cerești, scrie IFLScience.

Unul dintre semnele care denotă o eclipsă poate fi găsit la pagina 54 din Codexul Dresda și constă într-o bandă cerească, Soarele și câmpuri albe și negre care seamănă cu aripi de fluture.

„Soarele este mâncat”

În limba mayașă, astfel de evenimente erau denumite Pa’al K’in, ceea ce înseamnă „Soare frânt”, în timp ce aztecii vorbitori de nahua foloseau termenul Tonatiuh qualo, adică „Soarele este mâncat”.

Astăzi, știm că Soarele nu este nici devorat, nici deteriorat în timpul unei eclipse solare, ci că este pur și simplu întunecat atunci când Luna Nouă traversează planul orbitei Pământului. Acest lucru se întâmplă de obicei la fiecare 177 de zile – o perioadă cunoscută sub numele de sezon de eclipse.

În cadrul Codexului Dresda se găsesc tabele și almanahuri împărțite în intervale de 177 și 148 de zile, care sunt asociate cu eclipsele de soare și de lună. Precizia acestor citiri ajută la iluminarea cunoștințelor astronomice ale mayașilor, care au ajuns să înțeleagă natura ciclică a anumitor evenimente cu un nivel de detaliu uimitor.

Vă recomandăm să mai citiți și:

Eclipsele de raze gamma au fost observate pentru prima dată

Modul interesant în care au reacţionat albinele în timpul eclipsei totale de soare de anul trecut

Cercetătorii de la Universitatea Cambridge au aflat data celei mai vechi eclipse de soare. Ajută la rescrierea istoriei faraonilor

Cinci monştri mitici ai eclipsei care ”se joacă” cu soarele şi luna