Machiavelli: arta puterii din spatele cortinei istoriei. Cum a reușit un funcționar obosit să devină sinonim cu jocurile de putere

Născut în Florența, la 3 mai 1469, într-o perioadă în care Italia era un fel de Game of Thrones cu mai multă artă și mai puțini dragoni, Niccolò Machiavelli a crescut într-o familie respectabilă, dar fără titluri nobiliare. Atunci când Florența s-a răsculat împotriva familiei Medici – o dinastie bogată și influentă de bancheri și conducători de facto ai orașului – Machiavelli a obținut postul de secretar în Seconda Cancelleria, echivalentul unui funcționar de rang înalt într-o administrație modernă, o poziție care l-a adus în centrul intrigilor, trădărilor și negocierilor care țineau Florența într-un perpetuu echilibru instabil.

Machiavelli și-a petrecut două decenii întocmind rapoarte, schimbând corespondență diplomatică și punând la cale alianțe – genul de muncă care, în cel mai bun caz, îți asigură un loc în istorie, iar în cel mai rău, te transformă într-un birocrat cu nervii la pământ. În această perioadă, însă, a avut șansa să se afle în mijlocul cercurilor puterii, frecventând personaje legendare: de la Cesare Borgia, până la monarhii Franței și papii Romei. Machiavelli avea un instinct infailibil pentru mecanismele influenței și o ironie tăioasă care străbate tot ce a scris. În 1513, după revenirea la putere a familiei Medici și înlăturarea sa din funcție, Niccolò Machiavelli s-a retras pe proprietatea sa rurală. Aici a compus cea mai cunoscută lucrare a lui – „Principele”, o operă care, departe de a fi un simplu tratat teoretic, a reprezentat o încercare strategică de a-și redobândi favoarea politică. Prin acest text, Machiavelli și-a demonstrat expertiza în afacerile de stat, oferind o analiză pragmatică a mecanismelor de guvernare și conservare a puterii.

• Mitul medieval care ascunde una dintre cele mai profunde teorii despre sufletul uman
• Legendele uitate care au modelat miturile arturiene: Iosif din Arimateea și primii Vânători ai Graalului

Caracteristica distinctivă a operei a fost abordarea realistă și lipsită de idealisme. Spre deosebire de tradiția filosofică care glorifica virtutea principilor etici, Machiavelli a susținut că un conducător eficient trebuie să fie flexibil, adaptabil și, atunci când necesar, dispus să utilizeze metode neconvenționale. Această perspectivă inovatoare, bazată pe observații empirice ale dinamicii politice contemporane, a provocat controverse semnificative în cercurile intelectuale ale epocii.

Esența doctrinei machiavelice constă în premisa că o conducere eficientă în condiții de instabilitate politică impune o înțelegere profundă atât a psihologiei umane, cât și a mecanismelor de exercitare a puterii.

Machiavelli nu și-a imaginat vreodată că va deveni „părintele” cinismului politic sau că numele lui o să ajungă sinonim cu perversitatea, deși, dacă ar fi trăit azi, probabil ar fi avut o prezență virală pe rețelele de socializare. În realitate, Machiavelli era mai degrabă un patriot frustrat, scârbit de ipocrizia celor din jur și obsedat de ideea de a vedea Florența puternică și independentă, iar textele sale, maim ult decât niște pagini cu sfaturi despre cum să-ți elimini adversarii, evidențiază clar reflecții amare despre cât de greu e să fii lider fără să te murdărești pe mâini.

Machiavelli a lăsat în urma sa un mix ciudat de admirație și groază. Asta însemnând că unii îl văd ca pe un geniu al realismului politic, în vreme ce alții îl consideră un diavol cu stil. Până una alta, cei mai mulți istorici au căzut de acord asupra faptului că Machiavelli a pus pe hârtie adevăruri pe care mulți le gândeau, dar nu aveau curaj să le spună, demonstrând că a înțeles, poate mai bine ca oricine din vremea lui, că lumea nu e făcută din sfinți și martiri, ci și din oameni care trebuie, uneori, să joace murdar pentru a supraviețui.

Niccolò Machiavelli a murit la 21 iunie 1527, la vârsta de 58 de ani, în Florența. Se presupune că a suferit de o afecțiune gastrică (posibil ulcer sau peritonită), deși unele surse menționează că moartea sa ar fi putut fi cauzată de intoxicație cu medicamente. A fost înmormântat în Bazilica Santa Croce din Florența, unde se află și mormintele altor personalități italiene importante ca Dante, Michelangelo și Galileo.

Machiavelli a decedat într-o perioadă tulbure pentru Florența – după Sacco di Roma (1527), când trupele imperiale ale lui Carol V au jefuit Roma, provocând prăbușirea temporară a puterii papale. Machiavelli nu a reușit să-și recapete influența politică sub Medicii, deși în ultimii ani ai vieții a fost implicat în mici misiuni diplomatice.

Deși a murit în sărăcie și a fost marginalizat politic, ulterior opera lui a devenit fundamentală pentru filosofia politică, astăzi fiind considerat unul dintre cei mai importanți teoreticieni ai statului și puterii. Mormântul său din Santa Croce a fost săpat mult mai târziu, în 1787, ca un omagiu postum.

„Oamenii îşi schimbă bucuros stăpânirea în credinţa că vor avea alta mai bună, ceea ce îi face să ridice armele împotriva celui care domneşte asupra lor; dar se înşeală, pentru că experienţa le arată apoi că starea lor a devenit de fapt mai rea.”

„Acela care ocupă un stat trebuie să se gândească dinainte la toate cruzimile pe care va fi nevoit să le săvârşească şi pe toate să le facă dintr-o data, pentru ca să nu fie nevoit să le repete în fiecare zi…”

„Un principe din timpurile noastre, pe care mai bine nu-l numesc, nu propovăduieşte niciodată altceva decât pacea şi credinţa, şi e cel mai mare duşman şi al uneia şi al alteia. Dacă le-ar fi respectat atât pe una cât şi pe cealaltă, şi-ar fi pierdut oricând şi faima şi domnia.”

„Nu e necesar pentru un principe să fie milos, drept, uman, onest sau religios – este doar necesar să pară aşa. Să crezi în aceste calităţi e păgubos; să pretinzi că le ai poate fi însă folositor.”

Surse:

https://www.britannica.com/biography/Niccolo-Machiavelli

https://iep.utm.edu/machiave/

Vă mai recomandăm să citiți și:

Cum vrea un politician din Franța să boicoteze produsele americane

Vizita lui Ion Iliescu la Washington, unul dintre momentele de glorie din cariera sa politică

Casanova, spion al Epocii Luminilor. Cum și-a folosit seducția și inteligența în slujba politicii

Președinții și alți lideri importanți care au avut cariere neașteptate înainte de a intra în politică