Ultima și irevocabila evadare a lui Harry Houdini

Într-o noapte de Halloween a anului 1936, o mulțime de curioși s-a adunat în fața hotelului Knickerbocker din Hollywood, sperând că va vedea o fantomă. Legendarul iluzionist Harry Houdini murise de Halloween, dar cu 10 ani înainte, iar văduva sa, Bess, comandase o ședință de spiritism, în speranța că soțul ei va ieși din mormânt și se va arăta oamenilor.

Această ședință a fost un punct de exclamare improbabil pentru moștenirea unui om care, în ultimii săi ani, și-a construit reputația de cel mai mare demascator de mediumuri și sceptic al lumii spiritelor. Totuși, a fost fost ultima încercare a lui Bess de a-l contacta pe cel care și-a petrecut ultimii ani dezmembrând iluzia pe care ea încerca acum să o conjure. În ciuda invocărilor dramatice și a unei transmisiuni radio în direct, fantoma maestrului evadării nu s-a ivit. Și metaforic interpretată, tăcerea din acea seară a subliniat moștenirea durabilă a lui Houdini: o cruciadă împotriva înșelăciunii care a supraviețuit chiar și mitului său.

• Cum a măsurat Eratostene circumferința Pământului cu un băț în anul 240 î.Hr.?
• Cum a instituit Ceauşescu „starea de necesitate” ca urmare a „acţiunilor irendentise”

Cu mult înainte de a deveni cel mai faimos sceptic din lume, Houdini a fost Ehrich Weiss, un imigrant maghiar fascinat de magie. Redenumindu-se după magicianul francez Robert-Houdin, acesta și-a perfecționat meseria în spectacole de vodevil, unde el și soția sa Bess au performat inițial ca practicanți de spiritism, organizând ședințe false pentru publicul naiv, dar dornic să creadă în tot felul de miracole. „Am exploatat durerea”, a recunoscut el mai târziu, o vină care avea să-i modeleze misiunea vieții.

Transformarea lui a început cu o pierdere personală. După moartea tatălui său în 1892, Houdini a însoțit-o pe mama sa devotată, Cecilia, la nenumărați mediumi, toți eșuând în încercarea de a intrat în legătură cu spiritul soțului ei. Când Cecilia a murit în 1913, durerea lui s-a transformat în furie. „Mi-aș fi dat jumătate din viață pentru a auzi un singur cuvânt”, scria el, dar niciun medium nu s-a dovedit a fi capabil să-i transmită măcar un cuvânt.

După Primul Război Mondial, spiritismul a luat amploare, milioane de oameni căutând alinare în ocultism. Printre adepții săi s-a numărat Sir Arthur Conan Doyle, creatorul lui Sherlock Holmes, care a apelat la ședințe de spiritism după ce și-a pierdut fiul în război. Prietenia dintre Doyle și Houdini, făurită din admirație reciprocă, s-a prăbușit în urma unui șoc ideologic.

Doyle, convins că evadările lui Houdini au fost ajutate de forțe supranaturale, a organizat ședințe cu mediumi renumiți. Dar Houdini, la curent cu fiecare truc, a demontat afirmațiile acestora. La o ședință din 1922, el a expus „trompeta plutitoare” a mediumului George Valiantine ca fiind o invenție trucată. Când Doyle l-a acuzat că „distruge speranța”, Houdini a replicat: „Eu salvez adevărul”.

The Debunker’s Toolkit: cum a demascat Houdini frauda

Înarmat cu perspicacitatea unui magician, Houdini s-a infiltrat în ședințe de spiritism, reproducând trucurile acestora pentru a dovedi frauda. L-a legat pe unul dintre mediumi, Nino Pecoraro, atât de strâns încât „spiritele călăuze” ale acestuia au tăcut pur și simplu. A dezvăluit „ectoplasma” (substanță spirituală pe care spiritiștii susțin că o emană mediile în timpul transei) ca fiind pânză și a arătat că „fotografiile spiritelor” sunt doar niște expuneri duble.

Cea mai faimoasă confruntare a lui a avut loc în 1924 cu Mina Crandon, o mondenă din Boston care își contacta fratele mort, Walter. În ședințele lui Crandon, mesele levitau și un clopot misterios suna. Houdini, invitat de Scientific American să o testeze, a aranjat cutia clopotului pentru a preveni manipularea. Când acesta a rămas tăcut, el a declarat-o escroacă pe Crandon. Revista Scientific American a susținut verdictul, după ce Mina Crandon a încercat, fără succes, să-l mituiască cu 2.500 de dolari.

Ultimul act al lui Houdini a fost o provocare la adresa vieții de apoi. Pe patul de moarte, în 1926, acesta a conceput un cod secret cu Bess: „Rosabelle, crede”, o frază din zilele lor de vodevil. Orice medium care dorea să intre în contact cu ei trebuia să o recite.

Timp de un deceniu, Bess a găzduit ședințe anuale, culminând cu spectacolul din 1936. Deși clarvăzătorul Arthur Ford a pretins ulterior că a descifrat codul, dovezile sugerează că l-a preluat dintr-o biografie. Dar tăcerea lui Houdini a dăinuit, consolidându-i victoria asupra ocultismului. Aceasta a fost povestea lui Houdini, o îmbinare a rigorii istoricii cu drama umană. Un om de spectacol care a folosit minunea ca armă pentru a-i proteja pe cei vulnerabili de propria lor speranță.

Războiul lui Houdini împotriva spiritismului a pus bazele scepticismului modern, iar Cartea sa din 1924, A Magician Among the Spirits, rămâne un manifest pentru gândirea critică, în timp ce tehnicile sale inspiră grupuri precum Committee for Skeptical Inquiry.

Cunoscut anterior sub numele de Comitetul pentru Cercetarea Științifică a Pretențiilor Paranormale (CSICOP) – CSI este o organizație nonprofit fondată în 1976 în Statele Unite, dedicată promovării scepticismului științific și investigării critice a pretențiilor paranormale, pseudoștiinței și fenomenelor neexplicate. Scopul său principal este acela de a încuraja examinarea riguroasă, bazată pe dovezi, a afirmațiilor care contrazic înțelegerea științifică convențională. CSI a fost înființat de un grup de intelectuali, oameni de știință și scriitori, printre care: Paul Kurtz (filozof și autor), considerat părintele mișcării sceptice moderne. Carl Sagan (astronom și promotor al științei). Isaac Asimov (autor de science-fiction și biochimist). Ray Hyman (psiholog specializat în demascarea iluziilor și fraudelor paranormale).

Organizația a apărut ca răspuns la creșterea popularității astrologiei, a medicinei alternative nevalidate și a fenomenelor precum telekineza, telepatia sau vizite ale extratereștrilor în anii 1970, fiind văzută ca un succesor spiritual al lui Houdini, omul care și-a dedicat ultimii ani ai vieții demascării mediumilor frauduloși. Ambele, atât Houdini, cât și CSI, împărtășesc credința că iluzia trebuie dezvăluită, nu exploatată, pentru a proteja publicul de manipulare.

Și chiar dacp CSI a fost acuzat uneori de „dogmatism științific” sau de faptul că respinge prea repede fenomene neobișnuite, organizația susține că este deschisă la dovezi, dar impune standarde riguroase, bazându-se pe un principiu popularizat de Carl Sagan: „Afirmațiile extraordinare necesită dovezi extraordinare”.

Surse:

https://www.nationalgeographic.com/history/article/harry-houdini-skeptic-spirits-mediums-fraud

Vă mai recomandăm să citiți și:

Harry Houdini, cel mai cunoscut iluzionist din lume. „Ceea ce văd ochii și aud urechile, crede și mintea”

Cine a inventat cămașa de forță? De la instrument medical la simbol al constrângerii

Tabla Ouija, de la joc la promisiunea reconectării cu morții. „O minunată placă vorbitoare și mister al veacurilor!”

Spionii de la Hollywood! Cary Grant, cel mai mare informator dintre vedete