De ce oamenii din anii ’70 erau mai slabi deși mâncau mai mult?

Uitați-vă la o fotografie de familie din anii ’70. Apoi la una de azi. Diferența e vizibilă, dar explicația pe care suntem tentați probabil să o dăm – că oamenii de atunci mâncau mai puțin și se mișcau mai mult – este parțial greșită.

Jurnalistul britanic și activistul de mediu George Monbiot a cercetat obiceiurile alimentare și de mișcare ale britanicilor atunci și acum și a constatat că oamenii mâncau de fapt mai mult în anii ’70 decât mănâncă astăzi. Și totuși erau mai slabi.

• Aproape jumătate dintre adulți suferă de o afecțiune osoasă fără să știe
• Alimentele ultraprocesate ar putea afecta capacitatea creierului de a se concentra

Aceleași calorii, același sport. Alt corp

Un studiu publicat în 2015 de cercetători de la Universitatea York arată că, dacă mănânci și faci aceeași mișcare ca o persoană de aceeași vârstă din anii ’70-’80, tot vei fi cu aproximativ 10% mai greu.

La nivel de populație, indicele de masă corporală a crescut în medie cu 2,3 puncte doar între 1988 și 2006, iar tendința nu s-a oprit de atunci. În 2022, peste un miliard de oameni trăiau cu obezitate la nivel global, de două ori mai mulți decât în 1990.

Dacă nu e vorba de calorii și nici de mișcare, atunci ce s-a schimbat?

Răspunsul parțial vine din ceea ce mâncăm, nu din cât. În 1976, oamenii cumpărau de două ori mai mult lapte proaspăt față de astăzi, dar de 39 de ori mai puține produse lactate îndulcite și procesate – iaurturi cu zahăr, budinci, frișcă ambalată. Consumau de două ori mai mulți cartofi fierți sau copți, dar de trei ori mai puține chipsuri. Mâncau de două ori mai multe ouă, dar de trei ori mai puține cereale procesate din comerț. Produsele par aceleași la prima vedere. Compoziția lor, nu.

Oamenii din anii ’70 mâncau dimineața devreme, la prânz și seara devreme. Gustările între mese erau rare, iar „să nu-ți strici pofta de mâncare” era o regulă luată în serios. Astăzi, industria alimentară a transformat gustarea în obicei cultural, cu produse special concepute pentru momentele dintre mese.

Restaurantele și mâncatul în oraș erau tratate ca ocazii speciale, nu ca rutină zilnică. Mâncarea gătită acasă conținea mai multe fibre, mai puțin zahăr adăugat și sătura mai bine.

Zahărul ascuns și intestinul care nu mai funcționează ca înainte

Profesorul David Ludwig de la Harvard School of Public Health a sintetizat paradoxul astfel: „Deși mâncăm mai puțină grăsime, suntem mai grași ca niciodată.” Ce a luat locul grăsimii în farfurie? Carbohidrații procesați și zahărul. Când mâncăm carbohidrați, corpul eliberează insulină – hormonul care semnalează celulelor adipoase să stocheze grăsime. Când nivelul de insulină rămâne cronic crescut, mușchii ard mai puțină energie, iar corpul acumulează mai mult.

La asta se adaugă un factor legat direct de greutate, despre care se vorbește mai puțin: bacteriile din intestin. Fiecare om poartă în tractul digestiv trilioane de microorganisme care ajută la digestie, sintetizează vitamine și trimit semnale chimice ce reglează metabolismul, inclusiv cât de eficient extrage corpul caloriile din mâncare. Cercetări recente sugerează că pesticidele pot modifica compoziția acestor bacterii în moduri care favorizează acumularea de grăsime. Potrivit FAO, consumul global de pesticide în agricultură s-a dublat față de 1990, ajungând la aproximativ 3,7 milioane de tone, și prognozele arată că tendința continuă. Omul din 1970 trăia într-un mediu cu mult mai puține astfel de substanțe. Efectele complete nu sunt încă pe deplin înțelese.

Somnul, stresul și medicamentele pe care nu le luau cei de atunci

Există și factori pe care fotografia de familie nu îi arată. Studiile arată că somnul mediu a scăzut semnificativ față de deceniile trecute, iar legătura dintre lipsa somnului și creșterea în greutate e documentată solid. Stresul cronic, specific stilului de viață urban contemporan, stimulează producția de cortizol, hormon care favorizează acumularea de grăsime abdominală.

Cercetătorii citează și creșterea consumului de antidepresive ca factor care probabil joacă un rol în creșterea în greutate la nivel de populație, o categorie de medicamente practic inexistentă în anii ’60-’70 la scara de astăzi.

Contextul care ne-a îngrășat

Oamenii de atunci nu aveau un secret. Mâncau altceva, se mișcau altfel și nu trăiau înconjurați de o industrie alimentară care știe exact cum să facă un produs imposibil de refuzat.

Știați că?

În ultimii 40 de ani, durata medie a somnului în populația americană a scăzut cu 1,5 până la 2 ore, iar proporția adulților tineri care dorm mai puțin de 7 ore pe noapte s-a mai mult decât dublat între 1960 și 2002.

Lipsa somnului reduce nivelul de leptină – hormonul care inhibă apetitul – și crește nivelul de grelină, hormonul foamei, creând condiții biologice care favorizează supraalimentarea chiar și fără o schimbare conștientă a obiceiurilor.

Surse:

https://www.sciencedirect.com/science/article/abs/pii/S1871403X15001210

https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC3601187/

https://www.worldobesity.org/resources/resource-library/world-obesity-atlas-2025

https://www.who.int/news-room/fact-sheets/detail/obesity-and-overweight

Vă mai recomandăm să citiți și:

Foame, stres sau obișnuință: Ce controlează cu adevărat ce și când mâncăm?

De ce pâinea îngrașă chiar și atunci când nu o mâncăm în exces?

Copiii neanderthalieni din Germania antică ar fi vânat țestoase minuscule, dar nu pentru a le mânca

Mâncarea din copilărie poate reprograma creierul pe viață, indică un studiu