George Kelly și arta de a ne rescrie lumea. Psihologul care a dovedit că suntem arhitecții propriei lumi interioare

George Kelly (1905-1967) a fost un psiholog american cunoscut în special pentru Teoria Constructelor (ideilor) Personale. În anul 1955, odată cu publicarea lucrării sale fundamentale, The Psychology of Personal Constructs, Kelly a emis o idee revoluționară: fiecare dintre noi este un om de știință în propriul său univers. Nu suntem doar reactivi la stimuli sau conduși de impulsuri invizibile, ci proiectăm activ modele de înțelegere asupra realității pentru a-i da sens și a anticipa viitorul. Aceste modele, pe care le-a numit „constructe personale”, sunt instrumentele prin care interpretăm totul – de la relațiile noastre până la deciziile zilnice.

Kelly a formulat această teorie ca o alternativă radicală la psihanaliza lui Freud și behaviorismul lui Skinner (abordare metodologică în psihologie, care consideră drept obiect exclusiv al psihologiei comportamentul exterior, fără a se recurge la mecanismele cerebrale ale conștiinței sau la procesele mentale interne.) El respingea ideea că oamenii sunt motivați în primul rând de plăcere sau de recompense externe. În schimb, considera că toată activitatea noastră psihică este alimentată de nevoia de a anticipa și controla evenimentele vieții. Pentru a face acest lucru, creăm bipolarități mentale, cum ar fi prietenos-dușman, competent-incompetent sau periculos-sigur. Un manager poate evalua comportamentul unui angajat în termeni de eficiență sau ineficiență, în timp ce un coleg poate percepe același comportament ca fiind prietenos sau ostil. Sau, o persoană care a trecut printr-un divorț poate evalua o nouă relație în termeni de încredere versus risc, în timp ce o persoană care face parte dintr-o familie stabilă poate percepe aceeași relație ca fiind mai degrabă armonioasă ori plictisitoare.

Când un construct nu mai funcționează – când predicțiile noastre eșuează în mod repetat – simțim anxietate și devenim motivați să-l ajustăm ori să-l înlocuim.

Teoria lui Kelly a fost privită cu scepticism de către comunitatea academică a vremii, care era împărțită între psihanaliză și behaviorism. În loc să descompună mintea în componente, Kelly o vedea ca pe un sistem întreg și dinamic. Cu toate acestea, în ciuda neconformismului său, ideile lui au pus piatra de temelie pentru revoluția cognitivă care urma să explodeze în psihologie. George Kelly a fost un precursor al terapiei cognitive, deși abordarea sa era mai profundă și mai personalizată. Terapia lui, Terapia Reportalizării Fixe, nu viza să „vindece” o boală, ci să împiedice pacientul să experimenteze cu noi moduri de a gândi, oferindu-i astfel posibilitatea de a-și reconstrui realitatea.

În afara de asta, Kelly a fost un pionier al psihologiei clinice comunitare. În perioada Marii Crize, a dezvoltat un serviciu de clinică mobilă care oferea terapie gratuită familiilor sărace din zonele rurale ale statului Kansas. A condus programe de formare pentru studenți, punând un accent puternic pe respectul profund pentru pacient și pe înțelegerea lumii din perspectiva acestuia. A fost, în esență, un umanist care vedea știința nu ca pe un instrument de control, ci ca pe unul eliberator.

Totuși, de ce nu este George Kelly atât de popular? Teoria lui Kelly este abstractă și complexă – evită etichetele simple (depresie, anxietate) și se concentrează pe structura individuală și inefabilă a gândirii fiecăruia, ceea ce o face dificil de cuantificat și de integrat în paradigmele medicale actuale. Perspectiva lui, însă, cere un efort de imaginație atât din partea terapeutului, cât și a pacientului, tocmai pentru că se îndepărtează de rețetele rapide și de diagnosticele clare.

George Kelly a încetat din viață la 6 martie 1967, la 59 de ani. Moartea sa a pus capătul carierei unui gânditor original, dar nu și influenței sale subtile.

Astăzi, principiile lui Kelly își găsesc o nouă viață acolo unde oamenii își recapătă controlul asupra propriilor povești. Îl regăsim în terapia narativă, unde pacienții sunt încurajați să-și rescrie „povestea de viață” dominatoare. Îl regăsim în coaching-ul modern, care îi ajută pe oameni să-și identifice convingeri limitative (de pildă, „e ori perfect, ori un eșec”) și să le înlocuiască cu altele mai sănătoase. Îl regăsim în design-ul centrat pe uman, care studiază cum utilizatorii „construiesc” mental modul de funcționare al unui obiect. Și, poate cel mai important, îl regăsim în înțelegerea de zi cu zi că atunci când cineva ne spune „nu te înțeleg”, el nu ne respinge, ci pur și simplu nu are în repertoriul său mental același construct pe care îl avem noi. George Kelly ne-a lăsat o moștenire profundă: libertatea de a ne reimagina lumea este, în sine, cea mai puternică terapie.

Surse:

https://eric.ed.gov/?id=ED397368

https://en.wikipedia.org/wiki/Personal_construct_theory

https://www.verywellmind.com/george-kelly-biography-2795498

Vă recomandăm să citiți și:

Ultima și irevocabila evadare a lui Harry Houdini

Procesele vrăjitoarelor din Salem. Lecție atemporală despre paranoia în masă

Teriacul, leacul suprem al lumii antice. Cercetătorii reînvie antidotul vechi de 2.000 de ani care a imunizat împărații

Ellen H. Swallow Richards, savanta secolului al XIX-lea care a revoluționat sănătatea publică