Deși zonele înalte ale Pirineilor par unele dintre ultimele spații sălbatice și neatinse din Europa, cercetările arheologice dezvăluie o realitate cu totul diferită.
Oamenii au urcat în aceste peisaje accidentate de-a lungul întregului Holocen, lăsând în urmă adăposturi, ziduri și urme de activitate continuă.
Cercetătorii de la Universitatea Autonomă din Barcelona (UAB) au creat o bază de date publică ce reunește 124 de datări cu radiocarbon din 45 de situri localizate în Parcul Național Aigüestortes i Estany de Sant Maurici (PNAESM), situat în Pirineii spanioli.
Coordonatorul grupului de arheologie montană, Ermengol Gassiot, subliniază că aceasta este prima serie sistematică de datări absolute, publicată pentru o regiune montană înaltă din acest lanț muntos, scrie SciTechDaily.
Rezultatele confirmă prezența umană la altitudini de peste 2.000 de metri pe o perioadă de mai bine de 10.000 de ani.
Cel mai vechi sit documentat este adăpostul sub stâncă Obagues de Ratera, aflat la 2.320 de metri altitudine, locuit prima dată acum un mileniu înainte de tranziția spre Neolitic.
Acesta prezintă o secvență temporală excepțională, fiind utilizat din mezolitic până în secolele al XIX-lea și al XX-lea. Săpăturile arată că grupuri de vânători-culegători vizitau deja zonele alpine la scurt timp după ultima perioadă glaciară, când micii ghețari încă rezistau în zonă.
Printre cele 380 de situri identificate în parc se numără adăposturi naturale, incinte din piatră uscată și posibile spații funerare.
La adăpostul Portarró (2.280 m), arheologii au descoperit structuri din piatră uscată și lemn vechi de 5.000 de ani, reprezentând cea mai veche arhitectură din piatră cunoscută în Pirinei.
Datele arată că prezența umană a devenit extrem de intensă la sfârșitul Neoliticului (acum 5.300-4.500 de ani), o perioadă contemporană cu Ötzi, Omul Ghețurilor, dar și în Antichitatea Târzie și Evul Mediu Timpuriu.
Publicarea integrală a bazei de date infirmă definitiv ideea că zonele montane înalte au fost spații izolate sau neatinse.
Ea demonstrează că utilizarea acestor medii a fost recurentă și adaptabilă la schimbările climatice, oferind o perspectivă nouă asupra modului în care comunitățile umane au interacționat cu mediul montan de-a lungul mileniilor.
Arheologii au scos la lumină un prădător feroce din Munții Pirinei. Când a trăit specia dispărută?
Alpii și Pirineii, posibile surse naturale de hidrogen
Cercetătorii au descoperit o autostradă a insectelor în Pirinei. O adevărată minune a naturii