Home » Natură » Reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, angajamentul luat de aproape 90 de companii mari

Reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, angajamentul luat de aproape 90 de companii mari

Reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, angajamentul luat de aproape 90 de companii mari
Publicat: 23.09.2019
Aproape 90 de mari companii se angajează să-şi reducă emisiile de gaze cu efect de seră, ca parte a unei campanii noi de orientare a multinaţionalelor către un viitor cu emisii reduse de carbon, anunţă Reuters, citat de agenţia de presă Mediafax.

We Mean Business, o coaliţie de grupuri de advocacy, a declarat că zecile de companii s-au alăturat iniţiativei în ultimele două luni. „Acum avem nevoie de mai multe companii care să se alăture mişcării, trimiţând un semnal clar că pieţele se schimbă”, a declarat secretarul general al Naţiunilor Unite, Antonio Guterres.

Coaliţia a fost lansată în iunie, la iniţiativa unor lideri ai Naţiunilor Unite, de afaceri şi ai societăţii civile, iar în prezent 87 de companii, cu o capitalizare totală a bursieră de peste 2.300 de miliarde de dolari, sunt implicate.

Unele companii din coaliţie au convenit să-şi reducă emisiile de carbon până la zero până în 2050, inclusiv compania elveţiană Nestle, compania franceză de materiale de construcţie Saint-Gobain şi producătorul francez de produse cosmetice L’Oreal.

Altele spun că îşi vor alinia operaţiunile pentru a limita creşterea temperaturilor medii globale la 1,5 grade Celsius, conform Acordului de la Paris din 2015.

Acest grup include compania finlandeză de telecomunicaţii Nokia, grupul alimentar francez Danone şi producătorul britanic de medicamente AstraZeneca.

În condiţiile în care companiile care exploatează combustibili fosili caută în continuare noi zăcăminte de petrol şi gaze şi multe ţări în curs de dezvoltare folosesc cărbune, promisiunile coaliţiei sunt minime în raport cu amploarea creşterii emisiilor globale.

Unii experţi se întreabă dacă firmele, care sunt tranzacţionate la bursă şi trebuie să să maximizeze câştigurile acţionarilor, vor putea face investiţiile necesare pentru combaterea schimbărilor climatice. Mulţi investitori au făcut presiuni asupra companiilor pentru a acţiona în această privinţă, iar directorii se confruntă, de asemenea, cu presiunea în creştere a activiştilor, care au mobilizat milioane de oameni din întreaga lume pentru a protesta.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Un pui de țestoasă cu două capete a fost găsit la Cape Cod. Este al treilea caz în cinci ani
Un pui de țestoasă cu două capete a fost găsit la Cape Cod. Este al treilea caz în cinci ani
14 octombrie 1947 – Chuck Yeager sparge bariera sunetului
14 octombrie 1947 – Chuck Yeager sparge bariera sunetului
Cum ne anesteziază medicamentele și ce ne pot spune despre conștiință
Cum ne anesteziază medicamentele și ce ne pot spune despre conștiință
De ce avem nevoie de grăsime corporală și de ce prea puțină poate fi periculoasă
De ce avem nevoie de grăsime corporală și de ce prea puțină poate fi periculoasă
Cafeaua decofeinizată ar putea avea un avantaj surprinzător pentru creier
Cafeaua decofeinizată ar putea avea un avantaj surprinzător pentru creier
În ce țară vor putea fi văzute prețurile combustibililor direct în Google Maps?
În ce țară vor putea fi văzute prețurile combustibililor direct în Google Maps?
Ce s-a întâmplat după ce oamenii de știință au turnat 300.000 de litri de apă sărată într-o pădure
Ce s-a întâmplat după ce oamenii de știință au turnat 300.000 de litri de apă sărată într-o pădure
Italia este „invadată” de mașini cu numere străine. Mașinile din care țări sunt în top?
Italia este „invadată” de mașini cu numere străine. Mașinile din care țări sunt în top?
Restituire istorică în Franța: o vioară confiscată de naziști a fost înapoiată moștenitorilor după 80 de ani
Restituire istorică în Franța: o vioară confiscată de naziști a fost înapoiată moștenitorilor după 80 de ani
Fermierii scot din pământ cartofi tot mai mici. De ce apar „cartofii pitici”?
Fermierii scot din pământ cartofi tot mai mici. De ce apar „cartofii pitici”?
Ce s-a întâmplat după ce un fulger a lovit un avion cu peste 100 de pasageri?
Ce s-a întâmplat după ce un fulger a lovit un avion cu peste 100 de pasageri?
Un mecanic italian explică la câți kilometri trebuie să schimbi uleiul de motor ca să nu afectezi turbina
Un mecanic italian explică la câți kilometri trebuie să schimbi uleiul de motor ca să nu afectezi turbina
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazinele din Marea Britanie
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazinele din Marea Britanie
Un compus produs de bacteriile intestinale ar putea accelera modificările asociate bolii Alzheimer
Un compus produs de bacteriile intestinale ar putea accelera modificările asociate bolii Alzheimer
Babilonul chiar a fost primul oraș al lumii? Imnul pierdut descifrat după milenii
Babilonul chiar a fost primul oraș al lumii? Imnul pierdut descifrat după milenii
Turnul Babel a existat? Povestea biblică, urmele descoperite în Babilon și capodoperele inspirate de el
Turnul Babel a existat? Povestea biblică, urmele descoperite în Babilon și capodoperele inspirate de el
Un experiment pe Pământ întărește ipoteza că Enceladus ar putea găzdui viață
Un experiment pe Pământ întărește ipoteza că Enceladus ar putea găzdui viață