Home » Natură » Recif de corali mai înalt decât Empire State Building din New York, descoperit în Marea Barieră de Corali

Recif de corali mai înalt decât Empire State Building din New York, descoperit în Marea Barieră de Corali

Sursa foto: Schmidt Ocean Institute
Publicat: 30.10.2020

Oamenii de știință australieni au descoperit un recif detașat cu o înălțime de peste 500 de metri, mai mult decât Empire State Building, în capătul nordic al Marii Bariere de Corali.

Reciful vertical asemenea unei „lame ascuțite” este situat la aproape 130 de kilometri de Cape York, punctul nord-estic al Australiei, și a fost găsit în timpul unui exercițiu de cartografiere 3D al subsolului marin, desfășurat de o navă a organizației non-profit Schmidt Ocean Institute, din California.

Tom Bridge, principalul investigator al expediției, a declarat că reciful avea o lățime de 1,5 kilometri.

Este primul recif detașat descoperit în zonă de la sfârșitul secolului al XIX-lea, atunci când alte șapte astfel de recifuri au fost găsite acoperind 150 de kilometri de ocean, a spus Bridge.

„Știm mai multe despre suprafața Lunii decât despre adâncurile oceanelor”

„Este un recif prea mare să nu fi fost observat. Ceea ce arată descoperirea este cât de puțin știm, de fapt, despre oceane, inclusiv despre Marea Barieră de Corali. Parcul marin are 344.000 de km2, mai mult decât multe țări europene. Știm mai multe despre suprafața Lunii decât despre ce se ascunde în adâncurile oceanelor”, a mai explicat cercetătorul.

Reciful descoperit recent nu pare să aibă foarte mulți corali duri în secțiunea superioară, însă are o „abundență incredibilă” de spongieri și corali moi, ceea ce sugerează că zona este bogată în nutrienți purtați de curenții puternici din apele adânci.

Cea mai lungă creatură marină documentată vreodată

Bridge a mai explicat că, în urma investigației, cercetătorii au aflat că reciful găzduiește o multitudine de pești, inclusiv rechini de recif, potrivit The Guardian.

„Această descoperire este incredibilă”, a spus Rob Beaman, liderul expediției.

Cel mai probabil, descoperirea cercetătorilor va duce la ani de studii. Nava organizației Schmidt Ocean Institute, numită The Falkor, se află într-o expediție care va dura un an și va explora oceanele din jurul Australiei. Oamenii de știință de la bordul navei au de gând să continue cartografierea regiunii de nord a Marii Bariere de Corali până în următoarea lună.

Totodată, organizația a mai spus că și alte descoperiri au fost făcute în timpul expediției, precum ceea ce ar putea fi cea mai lungă creatură marină documentată vreodată, un sifonofor cu o lungime de 45 de metri, în nordul Australiei de Vest. Cercetătorii au mai descoperit și alte specii care încă nu au fost descrise, precum corali negri, spongieri și „pești-scorpion”.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Omenirea a pierdut peste 50% din Marea Barieră de Corali. Ce îi îngrijorează cel mai mult pe oamenii de știință

Să te întorci la birou nu te mai încântă? O insulă tropicală din Marea Barieră de Corali are nevoie de îngrijitor

Cum arată insula Pumpkin din Marea Barieră de Corali scoasă la vânzare. Odată a fost câștigată la un joc de poker

Descoperire impresionantă în largul coastelor Groenlandei: o uriașă grădină de corali moi

Ioana Scholler
Ioana Scholler
Ioana s-a alăturat echipei DESCOPERĂ.ro în 2020, fiind atrasă de subiecte ce țin de știință, istorie și natură. Ioana și-a finalizat studiile de licență în Manchester, Marea Britanie, acolo unde a studiat Jurnalism Multimedia, și studiile de masterat în Media, Comunicare Publică și ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase