Home » Natura » Aurorele scot sunete pe care le putem auzi? Răspunsul este surprinzător de complicat

Aurorele scot sunete pe care le putem auzi? Răspunsul este surprinzător de complicat

Această întrebare i-a nedumerit pe observatori timp de secole întregi: oare aurorele scot sunete pe care le-am putea auzi?

Cauzate de interacțiunea particulelor solare cu moleculele de gaz din atmosfera Pământului, aurorele apar în general în apropierea polilor Pământului, unde câmpul magnetic este cel mai puternic. Cu toate acestea, rapoartele care spun că aurorele scot sunete sunt rare și au fost mereu respinse de oamenii de știință, spune Science Alert.

Dar un studiu finlandez din 2016 susține că a confirmat în sfârșit faptul că luminile nordice produc într-adevăr un sunet care poate fi perceput de urechea umană. O înregistrare făcută de unul dintre cercetătorii implicați în studiu susținea chiar că a captat sunetul produs de luminile captivante aflate la 70 de metri deasupra nivelului solului.

Cu toate acestea, mecanismul din spatele sunetului rămâne oarecum misterios, precum și condițiile care trebuie îndeplinite pentru ca sunetul să fie auzit.

Cercetările recente analizează rapoartele istorice ale sunetului auroral pentru a înțelege metodele de investigare a acestui fenomen evaziv și procesul prin care poate fi stabilit dacă sunetele raportate sunt obiective, iluzorii sau imaginare.

Aurorele scot sunete
Foto: Shutterstock

Menționări istorice ale faptului că aurorele scot sunete

Zgomotul auroral a fost subiectul unor dezbateri deosebit de aprinse în primele decenii ale secolului al XX-lea, când relatările din așezările de la latitudinile nordice au raportat că sunetul a însoțit uneori luminile fascinante de pe cerul lor.

Martorii au povestit despre un zgomot liniștit, aproape imperceptibil, de trosnet, fâșâit sau șuierat în timpul aparițiilor de aurore boreale deosebit de violente. La începutul anilor 1930, de exemplu, mărturiile personale au început să intre în The Shetland News, ziarul săptămânal al insulelor subarctice Shetland, asemănând sunetul aurolor boreale cu „mătasea foșnind” sau cu „două scânduri care se freacă între ele”.

Aceste povești au fost coroborate de mărturii similare din nordul Canadei și din Norvegia. Cu toate acestea, comunitatea științifică a fost mai puțin convinsă, mai ales având în vedere faptul că foarte puțini exploratori occidentali au susținut că au auzit ei înșiși zgomotele evazive.

Credibilitatea raportărilor de zgomot auroral din această perioadă a fost strâns legată de măsurătorile de altitudine ale aurorelor boreale. S-a considerat că numai acele apariții care coborau jos în atmosfera Pământului ar putea transmite un sunet care ar putea fi auzit de urechea umană.

Iluzii auditive?

Problema aici a fost că rezultatele înregistrate în timpul celui de-al doilea An Polar Internațional (1932-1933) au descoperit că aurorele au avut loc cel mai frecvent la 100 km deasupra Pământului și foarte rar sub 80 km. Acest lucru a sugerat că ar fi imposibil ca sunetul perceptibil de la lumini să fie transmis la suprafața Pământului.

Aurorele scot sunete
Foto: Jaanus Jagomagi/ Unsplash

Având în vedere aceste descoperiri, fizicienii și meteorologii eminenți au rămas sceptici, respingând relatările despre sunetul auroral și aurorele foarte joase ca fiind mituri sau iluzii auditive.

Sir Oliver Lodge, fizicianul britanic implicat în dezvoltarea tehnologiei radio, a comentat că sunetul auroral ar putea fi un fenomen psihologic din cauza intensității aspectului aurorei, la fel cum meteorii evocă uneori un sunet zgomotos în creier. În mod similar, meteorologul George Clark Simpson a susținut că apariția aurorelor joase a fost probabil o iluzie optică cauzată de interferența norilor de altitudine joasă.

Cu toate acestea, principalul om de știință auroral al secolului al XX-lea, Carl Størmer, a publicat relatări scrise de doi dintre asistenții săi care au susținut că au auzit aurora, adăugând o oarecare legitimitate volumului mare de raportări ale locuitorilor.

Asistentul lui Størmer, Hans Jelstrup, a spus că a auzit un „șuierat slab foarte ciudat, clar ondulatoriu, care părea să urmeze exact vibrațiile aurorei”, în timp ce Tjönn a auzit un sunet precum „iarba care arde sau un spray”. Oricât de convingătoare ar fi fost aceste două ultime mărturii, tot nu au propus o explicație pentru cauza sunetului auroral.

Sunet și lumină

Răspunsul la acest mister de durată care a strâns ulterior cel mai mare sprijin a fost sugerat pentru prima dată în 1923 de Clarence Chant, un cunoscut astronom canadian. El a susținut că mișcarea luminii boreale modifică câmpul magnetic al Pământului, inducând schimbări în electrificarea atmosferei, chiar și la o distanță semnificativă.

Această electrificare produce un trosnet mult mai aproape de suprafața Pământului atunci când întâlnește obiecte de pe sol, într-un mod similar sunetului static. Acest lucru ar putea avea loc pe hainele sau ochelarii observatorului sau, eventual, în obiectele din jur, inclusiv brazi sau placajul clădirilor.

Teoria lui Chant se corelează bine cu multe relatări ale sunetului auroral și este, de asemenea, susținută de rapoarte ocazionale despre mirosul de ozon (care se pare că este similar cu mirosul metalic al unei scântei electrice) asociat aparițiilor de lumini boreale.

Cu toate acestea, lucrarea lui Chant a trecut în mare parte neobservată în anii 1920, primind recunoaștere abia în anii 1970, când doi fizicieni aurorali au studiat din nou dovezile istorice. Teoria lui Chant este în mare măsură acceptată de oamenii de știință astăzi, deși există încă dezbateri cu privire la modul exact în care funcționează mecanismul de producere a sunetului.

Ceea ce este clar este că aurorele scot sunete, în rare ocazii, care sunt perceptibile de către urechea umană. Rapoartele ciudate despre trosnet, șuier și bâzâit care însoțesc luminile descriu o experiență auditivă obiectivă, nu ceva iluzoriu sau imaginar.

Deci, în definitiv, aurorele scot sunete

Dacă doriți să auziți singuri aurora boreală, este posibil să fiți nevoit să petreceți o perioadă considerabilă de timp în regiunile polare, având în vedere că fenomenul auditiv se prezintă doar în 5% dintre aparițiile aurorale violente. De asemenea, se aude cel mai frecvent în vârful munților, înconjurat de doar câteva clădiri, deci nu este o experiență prea accesibilă.

În ultimii ani, sunetul aurorei a fost totuși explorat pentru valoarea sa estetică, inspirând compoziții muzicale și punând bazele unor noi modalități de a interacționa cu semnalele sale electromagnetice.

Compozitorul leton Ēriks Ešenvalds a folosit în muzica sa extrase de jurnal ale exploratorului american Charles Hall și ale omului de stat norvegian Fridjtof Nansen, ambii susținând că au auzit aurora boreală. Compoziția sa, Northern Lights, împletește aceste reportaje cu singurul cântec popular leton cunoscut care relatează fenomenul sonor auroral, cântat solo de un tenor.

Însă poți asculta semnalele radio ale aurorelor boreale și acasă. În 2020, un program radio BBC 3 a remapat înregistrările radio cu frecvență foarte joasă ale aurorei pe spectrul auditiv uman.

Deși nu este același lucru cu a percepe tu însuți zgomotele produse de aurora boreală pe un vârf de munte înzăpezit, aceste frecvențe radio dau o senzație minunată a naturii tranzitorii, trecătoare și dinamice a aurorei.

Vă recomandăm să citiți și:

Un eveniment masiv de „înflorire” a fitoplanctonului, cauzat de incendiile de vegetație din Australia

Caracatițele pot „vedea” lumină cu ajutorul tentaculelor. Comportamentul a fost descoperit accidental

„Râul întunecat” și misterios care ar putea curge pe o distanță de 1.000 de kilometri pe sub Groenlanda

Gaura din ozon de deasupra Polului Nord s-a închis

Ștefan Trepăduș
Ștefan Trepăduș
Ștefan Trepăduș este blogger începând cu anul 2009, având experiență și în domeniile publicitate și jurnalism. Este pasionat de marketing și de tehnologie, dar cel mai mult îi place să știe lucruri, motiv pentru care a fost atras de Descopera.ro. citește mai mult