Maimuțele au umor? Iată ce a descoperit un studiu!

Bebelușii încep să se tachineze cu alții încă de la vârsta de opt luni. Deoarece pentru acest comportament nu este necesar limbajul, tipuri similare de tachinare ar putea exista și în cazul animalelor non-umane. Înseamnă acest lucru că maimuțele au umor?

Biologii cognitivi și primatologii de la Universitatea California Los Angeles (UCLA, SUA), Institutul Max Planck de Comportament Animal (MPI-AB, Germania), Universitatea Indiana (IU, SUA) și Universitatea California San Diego (UCSD, SUA) au documentat tachinările la patru specii de maimuțe antropoide.

• Criza climatică crește frecvența valurilor oceanice mortale, indică un studiu
• Mii de meteoriți care au ajuns în Antarctica ar putea fi pierduți pentru totdeauna

Maimuțele au umor? Ca și comportamentul de a glumi în cazul oamenilor, jocul maimuțelor este provocator, persistent și include elemente de surpriză și de joacă. Deoarece toate cele patru specii de maimuțe antropoide au folosit tachinări, este probabil ca condițiile prealabile pentru umor să se fi dezvoltat în descendența umană cu cel puțin 13 milioane de ani în urmă.

Maimuțele au umor? Cum glumesc acestea?

Glumitul este o parte importantă a interacțiunii umane, care se bazează pe inteligența socială, adică abilitatea de a anticipa acțiunile viitoare și capacitatea de a recunoaște și aprecia încălcarea așteptărilor altora. Tachinarea are multe în comun cu glumitul, iar tachinările pot fi considerate un precursor cognitiv al glumitului.

Primele forme de tachinare la oameni apar chiar înainte ca bebelușii să rostească primele cuvinte, la vârsta de opt luni. Primele forme de glumit sunt provocări repetitive care implică adesea surprize. Bebelușii își păcălesc părinții oferindu-le și retrăgându în mod glumeț obiecte, încălcând reguli sociale (așa-numita nesupunere provocatoare) și perturbând activitățile altora.

Într-un studiu publicat în Proceedings of the Royal Society B, oamenii de știință de la Universitatea California Los Angeles, Institutul Max Planck de Comportament Animal, Universitatea Indiana și Universitatea California San Diego (Isabelle Laumer, Sasha Winkler, Federico Rossano și Erica Cartmill) raportează dovezi ale tachinărilor la cele patru specii de maimuțe antropoide: urangutani, cimpanzei, bonobo și gorile.

„Maimuțele antropoide sunt candidați excelenți pentru tachinări, deoarece sunt strâns legate de noi, se angajează în joacă socială, arată râs și au înțelegeri relativ sofisticate ale așteptărilor altora”, spune Isabelle Laumer (UCLA/MPI-AB), cercetătoare postdoctorală și primă autoare a studiului.

Cum au studiat cercetătorii comportamentele de joacă la primate?

Echipa a analizat interacțiunile sociale spontane care păreau a fi tachinări ușor deranjante sau provocatoare. În timpul acestor interacțiuni, cercetătorii au observat acțiunile provocatorului, mișcările corpului, expresiile faciale și cum au răspuns cei vizați de glumă. Oamenii de știință au evaluat și intenționalitatea glumețului căutând dovezi că comportamentul era îndreptat către o țintă specifică, că a persistat sau s-a intensificat și că glumeții au așteptat un răspuns de la țintă, scrie Phys.org.

Se pare că maimuțele au umor. Cercetătorii au constatat că urangutanii, cimpanzeii, bonobo și gorilele s-au angajat în comportamente provocatoare intenționate, adesea însoțite de caracteristici ale jocului. Au identificat 18 comportamente distincte de glumit. Multe dintre aceste comportamente păreau a fi utilizate pentru a provoca un răspuns sau cel puțin pentru a-i atrage atenția țintei.

„Este obișnuit ca cei care glumesc să miște sau să agite în mod repetat o parte a corpului sau un obiect în mijlocul câmpului vizual al țintei, să îi lovească sau să îi ciupească, să se uite îndeaproape la fața lor, să le perturbe mișcările, să le tragă de păr sau să desfășoare alte comportamente care erau extrem de dificil de ignorat de către țintă”, explică Erica Cartmill, profesoară la UCLA și IU și autoare principală a studiului.

Cu toate că tachinarea a luat multe forme, autorii observă că diferă de joacă în mai multe moduri. „Tachinarea la maimuțele antropoide este unidirecțională, venind în mare parte de la cel care glumește, adesea pe tot parcursul interacțiunii și rar reciproc”, explică Cartmill.

„Animalele folosesc rar și semnale de joacă precum ‘fața de joacă’ a primatei, care este similară cu ceea ce am numi un zâmbet, sau gesturi de ‘ținere’ care semnalizează intenția de a se juca”, continuă cercetătoarea.

Faptul că maimuțele au umor ne învață noi lucruri despre strămoșul nostru comun

Tachinarea s-a întâmplat în principal atunci când maimuțele antropoide erau relaxate și într-un mod asemănător cu comportamentele umane. „Similar cu tachinarea la copii, tachinarea la maimuțele antropoide implică provocări unilaterale, așteptarea răspunsului, în care glumețul se uită spre fața țintei imediat după o glumă, repetiție și elemente de surpriză”, explică Laumer.

Cercetătorii au remarcat că Jane Goodall și alți primatologi de teren au menționat comportamente similare la cimpanzei cu mulți ani în urmă, dar acest nou studiu a fost primul care a studiat sistematic tachinările.

„De la o perspectivă evolutivă, prezența tachinării la toate cele patru maimuțe antropoide și asemănările sale cu tachinarea și glumele în rândul bebelușilor umani sugerează că tachinarea și prealabilele sale cognitive pot fi fost prezente în ultimul nostru strămoș comun, cu cel puțin 13 milioane de ani în urmă”, explică Laumer.

„Sperăm că studiul nostru îi va inspira și pe alți cercetători să studieze tachinarea la mai multe specii pentru a înțelege mai bine evoluția acestui comportament complex. De asemenea, sperăm că acest studiu atrage atenția asupra similitudinilor pe care le împărtășim cu cei mai apropiați veri și importanța protejării acestor animale aflate în pericol”, a concluzionat ea.

Vă recomandăm să citiți și:

Cintezele lui Darwin ne arată cum o specie devine mai multe

Florile „au învățat” să se polenizeze singure, iar asta reprezintă un risc

Un studiu arată că renii pot rumega chiar și în somn

O analiză a ultimilor 50 de ani arată de ce albinele fac mai puțină miere