Ploșnițele par să aibă o rezistență genetică la pesticide. O mutație genetică care ajută insectele să supraviețuiască sub asaltul nostru chimic a fost descoperită în locul cel mai nedorit: în genomul ploșniței de pat.
Fie că ne place sau nu, aceste insecte care provoacă mâncărimi erau, într-o vreme, ținute sub control, mai ales după revoluția chimică de după Al Doilea Război Mondial, când a apărut celebrul (și acum interzisul) insecticid DDT, cel care a inspirat cartea „Primăvara Tăcută” din 1962.
Totuși, începând cu anii 2000, ploșnițele de pat s-au întors în forță, călătorind odată cu noi prin toată lumea și demonstrând o rezistență alarmantă la cele mai toxice substanțe din arsenalul exterminatorilor.
Un nou studiu condus de entomologi de la Virginia Tech (SUA) a identificat cauza acestei rezistențe: ploșnițele par să aibă o rezistență genetică la pesticide.
Deși există două specii de ploșnițe de pat, cea mai răspândită este Cimex lectularius. Pentru cercetare, companii de deratizare din 22 de state americane și 4 provincii canadiene au furnizat probe colectate între 2008 și 2022, în total, 134 de populații distincte.
Populațiile de ploșnițe sunt, de regulă, foarte consangvinizate și cu o diversitate genetică redusă, așa că oamenii de știință au analizat un singur exemplar din fiecare grup. Două dintre aceste insecte prezentau o mutație punctuală care modifică un aminoacid dintr-o cale chimică asociată sistemului nervos.
„Când ne-am întors și am analizat mai mulți indivizi din cele două populații, toți aveau această mutație. Mutația era fixată în acele populații și este exact aceeași mutație pe care o găsim la gândacul german de bucătărie”, spune entomologul Coby Schal, citat de Science Alert.
Această mutație, cunoscută sub numele de A302S în gena Rdl, este asociată cu rezistența la dieldrin, un insecticid dezvoltat în anii 1940 ca alternativă la DDT.
Din păcate, dieldrinul nu a fost o alternativă mai bună: persistă în mediu, se acumulează în lanțul trofic și este asociat cu probleme grave de sănătate. De aceea, a fost interzis în mare parte din lume începând cu anii ’80 și ’90.
Însă dieldrinul seamănă chimic cu fipronilul, insecticidul pe care îl folosim azi împotriva puricilor și gândacilor.
Fipronilul este considerat mai sigur datorită duratei sale de viață mai scurte, deși poate afecta grav coloniile de albine, păsările și alte specii nețintite. În laborator, s-a dovedit eficient împotriva ploșnițelor, deși nu este comercializat pentru acest scop.
Gândacilor germani, mutația Rdl le-a oferit rezistență și la fipronil. Iar cercetătorii tocmai au descoperit că același lucru se întâmplă acum și la ploșnițele de pat. Însă nu este clar dacă această mutație a apărut recent sau dacă exista deja cu mult timp în urmă.
„Nu știm dacă este o mutație nouă, apărută recent, sau dacă exista în populații de acum 100 de ani”, spune Booth.
Ploșnițele au fost expuse suficient timp la compuși din clasa ciclodienelor, cum e dieldrinul, înainte ca acestea să fie interzise. Iar fipronilul încă este folosit frecvent, mai ales în tratamentele antiparazitare pentru animale.
Acum că genele ploșniței de pat au fost secvențiate, cercetătorii speră să reconstruiască cronologia evolutivă a acestei mutații, analizând probe dintr-o gamă mai largă de regiuni și perioade istorice.
Un studiu a fost publicat în revista Journal of Medical Entomology.
Un altul a fost publicat în Journal of Heredity.
O specie de foci își poate monitoriza nivelul de oxigen din sânge pentru a nu se îneca
Test de cultură generală. Care este cel mai deștept animal?
O cercetare dezvăluie, în premieră, cum și-au dezvoltat ochii păianjenii de peșteră
Pisicile au prieteni? Experții dezvăluie adevărul despre relația dintre feline