Home » Natură » Terra – 15 vederi aeriene

Terra – 15 vederi aeriene

Publicat: 11.04.2012
Agricolă, urbană, împădurită, deşertică, înzăpezită, acoperită de ape ori de flori – sunt tot atâtea feţe ale Terrei, planeta cu miliarde de chipuri, cu care ne surprinde de fiecare dată când o privim. Magnifică în colosala ei diversitate, diversitate pe care am sporit-o şi noi prin nenumăratele şi feluritele schimbări pe care le-am adus locuinţei noastre cosmice – cu consecinţele de rigoare, fireşte – Terra rămâne, pentru noi, la nivelul de cunoaştere de azi, o planetă fără seamăn în Univers. În ciuda repetatelor anunţuri privind descoperirea a câte unui corp ceresc „asemănător Pământului”, nimic din ceea ce ştim până acum nu ne îndreptăţeşte să fim încredinţaţi că undeva ar mai putea exista o planetă ca a noastră: cu viaţă - viaţă bogată, infinit de felurită, aflată în veşnică mişcare şi veşnică schimbare. Felul în care arată azi Terra reflectă existenţa de miliarde de ani a formelor de viaţă, de la cele mai primitive făpturi unicelulare pînă la vertebratele superioare; toate au modelat Pământul începuturilor, făcându-l aşa cum e azi. Dinamica acestui proces vital se oglindeşte în fiecare chip al planetei.

Pădurea… Chiar şi de la această înălţime se poate vedea cât e de diversă: un amestec de specii de arbori, conifere şi foioase, convieţuind în armonie deplină şi rezistând, ca întreg, tocmai datorită acestor deosebiri, care consolidează întregul şi îi dau putere.

Prin contrast, monotona uniformitate a culturilor agricole nu poate fi întreţinută decât cu greu, iar imaginea avionului înceţoşând totul într-un nor de pesticide arată limpede ce preţ trebuie să plătim pentru o asemenea „perfecţiune” artificială.

Geometrie terestră: câmpurile cultivate ale acestei regiuni din Turcia amintesc coloristic de covoarele turceşti vechi, cu amestecul lor de nuanţe, bogat, dar odihnitor ochiului. Mozaicului de linii drepte i se opune modelul „cu buline” verzi ori gălbui al culturilor americane din Kansas: aspectul circular e dat de utilizarea instalaţiilor de irigare cu pivot central – sisteme de udare ce împrăştie apa în jurul unui aspersor fixat în mijlocul peticului irigat.

Apa: apa care hrăneşte vegetaţia bogată de pe maluri şi apa care … lipseşte deşertului (Arizona), unde doar o vegetaţie săracă, din specii anume adaptate uscăciunii aerului şi pământului, poate trăi.

Albastru şi verde: înainte de a ajunge la marea cea adevărată, Dunărea se pierde într-o mare de stuf şi papură – Delta.

Şi.. o mare de roz: o uriaşă colonie de flamingo, acoperind faţa unui lac.

Şi din nou albastru şi verde, de data acesta nu juxtapuse, ci amestecate, dând naştere unei ameţitoare nuanţe de turcoaz: apele călduţe şi puţin adânci, pline de o viaţă neastâmpărată şi multicoloră, ale recifelor Marii Bariere de Corali a Australiei.

Contribuţii ale omului: carpetele colorate, riguros trasate cu rigla, ale culturilor olandeze de flori; jungla de beton şi sticlă a marilor oraşe croite vertical şi panglicile de asfalt ale şoselelor, ce schimbă profund şi durabil peisajul…

…dar şi o intervenţie mai blândă, ce face peisajul accesibil omului, fără a-l violenta: lunga pasarelă de lemn ce străbate Parcul Naţional Plitvice (Croaţia), printre privelişti paradisiace cu cascade, arbori şi lacuri de culoarea peruzelei, lăsând urma trecerii speciei noastre prin viaţa planetei…

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Un ghețar montan impresionant din Tibet a supraviețuit ultimei ere glaciare
Un ghețar montan impresionant din Tibet a supraviețuit ultimei ere glaciare
O planetă Phoenix extrem de fierbinte ar putea rezolva un mister astronomic vechi de decenii
O planetă Phoenix extrem de fierbinte ar putea rezolva un mister astronomic vechi de decenii
(P) De sub pământ până sub apă: mediile extreme în care tehnologia de detecție este pusă la încercare
(P) De sub pământ până sub apă: mediile extreme în care tehnologia de detecție este pusă la încercare
Ce presupune dieta nordică? Un studiu amplu arată că ne-ar putea ajuta să trăim mai mult
Ce presupune dieta nordică? Un studiu amplu arată că ne-ar putea ajuta să trăim mai mult
Cum te poate ajuta o listă zilnică să îți recapeți controlul asupra vieții
Cum te poate ajuta o listă zilnică să îți recapeți controlul asupra vieții
Îngrijorător: cât timp își petrec adulții zilnic fără să se miște?
Îngrijorător: cât timp își petrec adulții zilnic fără să se miște?
Papa Leon al XIV-lea se operează. De ce anume suferă acesta?
Papa Leon al XIV-lea se operează. De ce anume suferă acesta?
Mult mai mulți oameni au ajuns în spațiu decât credeți. Ce țară i-a trimis pe cei mai mulți?
Mult mai mulți oameni au ajuns în spațiu decât credeți. Ce țară i-a trimis pe cei mai mulți?
Ce mai vrea președintele Donald Trump să redenumească, faza pe oceane
Ce mai vrea președintele Donald Trump să redenumească, faza pe oceane
Cu cât a crescut indicele global al sărăciei și câți oameni sunt afectați?
Cu cât a crescut indicele global al sărăciei și câți oameni sunt afectați?
Cea mai veche piață acoperită din Paris a fost distrusă de un incendiu
Cea mai veche piață acoperită din Paris a fost distrusă de un incendiu
Deși adolescenții consumă mai puține droguri și alcool, apar noi motive de îngrijorare pentru autorități
Deși adolescenții consumă mai puține droguri și alcool, apar noi motive de îngrijorare pentru autorități
Un obicei simplu și surprinzător ar putea să îmbunătățească relațiile de cuplu
Un obicei simplu și surprinzător ar putea să îmbunătățească relațiile de cuplu
Egiptenii antici sacrificau slujitorii faraonilor pentru a-i servi și în viața de apoi
Egiptenii antici sacrificau slujitorii faraonilor pentru a-i servi și în viața de apoi
Animalele ar fi evoluat cu 200 de milioane de ani mai devreme decât credeam, indică noi fosile
Animalele ar fi evoluat cu 200 de milioane de ani mai devreme decât credeam, indică noi fosile
Fisticul ar putea fi un aliat natural pentru un somn odihnitor, indică un nou studiu
Fisticul ar putea fi un aliat natural pentru un somn odihnitor, indică un nou studiu
Axa Pământului s-a deplasat de patru ori în ultimii 320 de milioane de ani, inclusiv în era dinozaurilor
Axa Pământului s-a deplasat de patru ori în ultimii 320 de milioane de ani, inclusiv în era dinozaurilor
Cât de repede îți îmbătrânește creierul? Bacteriile din intestin ar putea deține răspunsul
Cât de repede îți îmbătrânește creierul? Bacteriile din intestin ar putea deține răspunsul