Germania Weltmeisterschaft -Planeta Fotbal

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Dupa al doilea Razboi Mondial, gratie eforturilor aceluiasi entuziast Jules Rimet, competitia este reluata in 1950, cand Uruguayul triumfa absolut surprinzator in finala de pe Maracana, desfasurata in fata tarii gazda, Brazilia, care va reusi, la randu-i, sa cucereasca trofeul ceva mai tarziu (Suedia- 1958, Chile- 1962). Nationala Cariocas, pentru care joaca inclusiv Pele, incepe sa faca legea, lansand fotbalul-spectacol. In consecinta, scorurile pot fi si 9-0 sau 8-3.

In 1966, in sfarsit, fotbalul se intoarce acasa, fapt celebrat de cainele Pickles (care dezgroapa de sub un tufis statueta de aur – Cupa Jules Rimet- furata de un necunoscut), de cei 1,6 milioane de spectatori britanici, dar si de arbitrul elvetian Dienst, care valideaza golul dubios marcat de englezul Hurst in prelungirile finalei cu nationala RFG. Nici pana in ziua de azi nu s-a putut dovedi ca balonul a trecut in aer! de linia portii.

Cum fotbalul devine un fenomen universal, FIFA impune principiul rotatiei continentelor pe care are loc Cupa Mondiala. Pana in 1994, alternanta se reduce la Europa si America de Sud, dar apoi in schema apar Statele Unite si, in 2002, doua tari asiatice "Coreea de Sud si Japonia", care, in premiera, organizeaza competitia impreuna.

Se ajunge la 3,8 milioane de spectatori platitori de bilete de intrare (Franta, 1998), dar -mult mai important- la miliarde de telespectatori. In consecinta, gratie expunerii pe micile ecrane a reclamelor tot mai numerosilor sponsori, competitia devine o afacere de zeci de miliarde de dolari pe editie. Saltul este urias daca ne gandim la cele 107.000 de lire italiene cat au reprezentat incasarile din vanzarea pachetelor de tigari promotionale in 1934.

O mica parte din acesti bani vor ajunge si in conturile FRF, deoarece, in epoca postbelica, Romania se califica de inca patru ori, revenind in Mexic (1970) si reusind o tripla istorica in perioada 1990-1998. La editia nord-americana din 1994, la care Ilie Dumitrescu, Hagi, Dan Petrescu si Raducioiu se intrec in a marca goluri de senzatie (care victimizeaza echipe precum Argentina), echipa noastra se afla la cinci minute de calificarea intr-o semifinala istorica impotriva Braziliei, insa suedezul Kenneth Anderson ne rapeste in extremis aceasta onoare.

O surpriza similara va reusi, insa, Turcia in 2002, cand echipa ei va cuceri un neverosimil loc pe podium, in conditiile in care precedenta campioana mondiala, Franta, va parasi rusinos competitia fara a inscrie macar un singur gol.

Practic, cam fiecare editie recenta este marcata de uriase surprize, precum si de o anecdotica pe masura. Olanda, desi avand un Cruyff de poveste, rateaza doua finale consecutive, in 1974 (dupa ce invingatoarea ei, tara gazda RFG, fusese umilita in grupe de ruda ei saraca, RDG) si in 1978 (cand se inclina, in prelungiri, in fata unei alte tari gazda- Argentina lui Kempes).

Spania, care nu a reusit niciodata sa faca o figura stralucita la Cupa Mondiala, se impiedica inca din grupe, in 1982 (editie desfasurata pe teren propriu), de modestele Honduras (1-1) si Irlanda (0-1). La a doua editie mexicana (1986), Maradona este, pe rand, in partida cu Anglia, inger si demon absolut, marcand atat din actiune individuala (dupa ce driblase sase adversari), cat si, incorect, cu "mana Domnului", dintr-o spectaculoasa saritura peste portar.

In 1990, in Italia, Romania revine in marea familie a fotbalului mondial, fiind egala campioanei en titre, Argentina, dar invinsa Camerunului, dupa un gol marcat de Roger Milla (38 de ani, in acel moment, dupa unele surse, 42 de ani dupa alte surse). Aceeasi nationala a Camerunului va incasa, in 1994, cinci goluri in mai putin de 60 de minute de la rusul Oleg Salenko. Tot atunci, fundasul columbian Escobar gafeaza decisiv in meciul contra SUA, iar la intoarcerea in tara este impuscat de un suporter fanatic.