Home » Știință » Un pas mare în medicină: savanţii au reuşit să inverseze insuficienţa cardiacă avansată care provoacă multe decese

Un pas mare în medicină: savanţii au reuşit să inverseze insuficienţa cardiacă avansată care provoacă multe decese

Un pas mare în medicină: savanţii au reuşit să inverseze insuficienţa cardiacă avansată care provoacă multe decese
Publicat: 13.10.2017
O echipă de cercetători de la Baylor College of Medicine din Houston, Texas, a descoperit un mod de a inversa insuficienţa cardiacă severă, una dintre cauzele principale a decesului rezultat în urma problemelor la inimă.

Descoperirea implică „amuţirea” mecanismului care controlează dimensiunea organelor (hippo signaling pathway). Aceasta poate duce la elaborarea unor tratamente mai eficiente sau chiar la eliminarea condiţiei, scrie Futurism.

Insuficienţa cardiacă este o condiţie în care inima nu este capabilă să pompeze suficient sânge şi oxigen. Apare de obicei la persoanele care au avut un atac de cord, unde sângele şi oxigenul nu a mai ajuns la inimă, ceea ce duce la deteriorarea muşchiului inimii.

Pentru a studia această condiţie, cercetătorii au realizat experimente pe şoareci, care în ceea ce priveşte insuficienţa cardiacă sunt similari omului, făcându-i ideali pentru un astfel de studiu.

Decizia opririi acestui mecanism de reglare a dimensiunii organelor a venit ca urmare a observării creşterii activităţii în timpul unei insuficienţe cardiace. Conform lui John Leach, autorul principal al acestui studiu, oprirea mecanismului va duce la îmbunătăţirea inimii; ceea ce s-a şi întâmplat în experimente.

„Odată ce am reprodus o etapă severă de deteriorare a inimii şoarecilor, am blocat mecanismul”, precizează Leach. „După şase săptămâni am observat că inimile au revenit la funcţia normală de pompare a sângelui”, conchide cercetătorul.

Aceste rezultate aduc o veste bună numeroşilor oameni care se confruntă cu această condiţie. The centers fo Disease Control and Prevention susţine că peste 5,7 milioane de oameni doar din Statele Unite au insuficienţă cardiacă, iar jumătate dintre aceştia vor muri în următorii cinci ani din cauza bolii.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

9 din 10 români nu ştiu că suferă de insuficienţă cardiacă. ”Boala se recunoaşte prea târziu”

Peste 4 din 10 români cu vârsta de peste 35 de ani suferă de insuficienţă cardiacă. Detaliile unei boli care omoară cei mai mulţi oameni la nivel mondial

Boala rară care ucide subit tinerii: ”Este dificil de diagnosticat”

În premieră mondială, unui bărbat i-a fost implantat un dispozitiv pentru tratarea insuficienţei cardiace. Până acum nu a existat niciun tratament eficient pe termen lung

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Rechinul care poate trăi 400 de ani: este cel mai longeviv vertebrat cunoscut de pe Pământ
Rechinul care poate trăi 400 de ani: este cel mai longeviv vertebrat cunoscut de pe Pământ
ADN-ul străvechi dezvăluie cum s-a schimbat Europa după căderea Romei
ADN-ul străvechi dezvăluie cum s-a schimbat Europa după căderea Romei
Descoperire istorică pentru fizica modernă! Ce au observat oamenii de știință pentru prima dată?
Descoperire istorică pentru fizica modernă! Ce au observat oamenii de știință pentru prima dată?
Cercetătorii au creat plasticul care se evaporă la căldură și se reasamblează singur
Cercetătorii au creat plasticul care se evaporă la căldură și se reasamblează singur
„Spin & Splash by CSID.ro”, două zile de sport, joacă, sănătate și surprize pentru întreaga familie, la THERME București
„Spin & Splash by CSID.ro”, două zile de sport, joacă, sănătate și surprize pentru întreaga familie, la THERME ...
Astronomii au descoperit, în premieră, un metal esențial pentru viață în jurul unei supergigante rare
Astronomii au descoperit, în premieră, un metal esențial pentru viață în jurul unei supergigante rare
China pregătește o nouă misiune pe Lună
China pregătește o nouă misiune pe Lună
Cât de sângeros a fost în realitate Ivan cel Groaznic, diplomatul de geniu divinizat de Stalin
Cât de sângeros a fost în realitate Ivan cel Groaznic, diplomatul de geniu divinizat de Stalin
Un mormânt comun cu cel puțin 129 de bărbați a fost descoperit lângă Viena. Cine au fost victimele unei confruntări romane necunoscute?
Un mormânt comun cu cel puțin 129 de bărbați a fost descoperit lângă Viena. Cine au fost victimele unei confruntări ...
Arheologii au descoperit ce ascundea o peșteră din Turcia de aproape 13.000 de ani. Urmele unor vânători-culegători de la Marea Neagră
Arheologii au descoperit ce ascundea o peșteră din Turcia de aproape 13.000 de ani. Urmele unor vânători-culegători ...
Cercetătorii au descoperit un secret, vechi de 3,7 miliarde de ani, al vieții timpurii
Cercetătorii au descoperit un secret, vechi de 3,7 miliarde de ani, al vieții timpurii
Unul dintre cele mai reci locuri din Univers se găsește chiar aici pe Pământ
Unul dintre cele mai reci locuri din Univers se găsește chiar aici pe Pământ
Trei minute de sprint sunt mai eficiente decât 90 de minute de exerciții moderate, indică un studiu
Trei minute de sprint sunt mai eficiente decât 90 de minute de exerciții moderate, indică un studiu
Test de cultură generală. Care este cea mai bogată familie din lume?
Test de cultură generală. Care este cea mai bogată familie din lume?
Un mineral care formează rubine și safire, descoperit de roverul Perseverance pe Marte
Un mineral care formează rubine și safire, descoperit de roverul Perseverance pe Marte
O biserică din Polonia lasă șoferii să plătească parcarea prin rugăciune
O biserică din Polonia lasă șoferii să plătească parcarea prin rugăciune
O ceartă în familie din cauza unui telefon iPhone s-a sfârșit tragic
O ceartă în familie din cauza unui telefon iPhone s-a sfârșit tragic
O baterie care se încarcă în doar 3 minute ar putea schimba viitorul energiei
O baterie care se încarcă în doar 3 minute ar putea schimba viitorul energiei