Secretele îmbătrânirii, dezvăluite în cel mai amplu studiu privind longevitatea reptilelor

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

În vârstă de 190 de ani, Jonathan, broasca țestoasă gigantică din Seychelles, a devenit recent celebră pentru că este „cel mai bătrân animal terestru viu din lume”. Deși există dovezi de acest gen care atestă că unele specii de broaște țestoase și alte animale cu „sânge rece” trăiesc mult timp.

Acum, o echipă internațională de 114 oameni de știință, condusă de Penn State și Northeastern Illinois University, raportează cel mai cuprinzător studiu de până acum privind îmbătrânirea și longevitatea, cuprinzând date colectate în natură de la 107 populații de 77 de specii de reptile și amfibieni din întreaga lume.

Printre numeroasele lor constatări, pe care le raportează în revista Science, cercetătorii au documentat pentru prima dată faptul că broaștele țestoase, crocodilii și salamandrele au rate de îmbătrânire deosebit de scăzute și o durată de viață prelungită pentru dimensiunile lor.

De asemenea, echipa a descoperit că fenotipurile de protecție, cum ar fi carapacea dură a majorității speciilor de broaște țestoase, contribuie la o îmbătrânire mai lentă și, în unele cazuri, chiar la lipsa îmbătrânirii biologice.

Broasca țestoasă Jonathan, cel mai bătrân animal terestru viu din lume

„Există dovezi că unele reptile și amfibieni îmbătrânesc încet și au o durată de viață lungă, dar până acum nimeni nu a studiat acest lucru la scară largă la numeroase specii din mediul sălbatic”, a declarat David Miller, autor principal și profesor asociat de ecologie a populației de animale sălbatice, Penn State.

„Dacă putem înțelege ce le permite unor animale să îmbătrânească mai încet, putem înțelege mai bine îmbătrânirea la oameni și putem, de asemenea, informa strategiile de conservare pentru reptile și amfibieni, dintre care multe sunt amenințate sau pe cale de dispariție”.

În studiul lor, cercetătorii au aplicat metode filogenetice comparative – care permit investigarea evoluției organismelor – la datele de marcare-recapturare – în care animalele sunt capturate, etichetate, eliberate înapoi în natură și observate, scrie EurekAlert.

Scopul lor a fost de a analiza variația îmbătrânirii și longevității ectotermelor în sălbăticie în comparație cu endotermele (animale cu sânge cald) și de a explora ipotezele anterioare legate de îmbătrânire – inclusiv modul de reglare a temperaturii corporale și prezența sau absența trăsăturilor fizice de protecție.

O îmbătrânire mai lentă și o longevitate mai mare

Miller a explicat că „ipoteza modului de termoreglare” sugerează că ectotermele – deoarece au nevoie de temperaturi externe pentru a-și regla temperatura corpului și, prin urmare, au adesea un metabolism mai scăzut – îmbătrânesc mai încet decât endotermele, care își generează intern propria căldură și au un metabolism mai ridicat.

Cu toate acestea, descoperirile echipei arată că ratele de îmbătrânire și durata de viață ale ectotermelor variază atât peste, cât și sub ratele de îmbătrânire cunoscute pentru endoterme de dimensiuni similare, sugerând că modul în care un animal își reglează temperatura – cu sânge rece față de cel cu sânge cald – nu este neapărat un indicator al ratei de îmbătrânire sau al duratei de viață.

Ipoteza fenotipurilor protectoare sugerează că animalele cu trăsături fizice sau chimice care conferă protecție – cum ar fi armura, spinii, carapacea sau veninul – au o îmbătrânire mai lentă și o longevitate mai mare.

„Sună dramatic să spunem că nu îmbătrânesc deloc”

Echipa a documentat faptul că aceste trăsături de protecție permit, într-adevăr, animalelor să îmbătrânească mai încet și, în cazul protecției fizice, să trăiască mult mai mult pentru mărimea lor decât cele fără fenotipuri de protecție.

Interesant este că echipa a observat o îmbătrânire neglijabilă la cel puțin o specie din fiecare dintre grupurile de ectoterme, inclusiv la broaște, crocodili și broaște țestoase.

„Sună dramatic să spunem că nu îmbătrânesc deloc, dar, practic, probabilitatea lor de a muri nu se schimbă odată cu vârsta, odată ce au trecut de perioada de reproducere”, a spus Beth Reinke, primul autor și profesor asistent de biologie, Universitatea Northeastern Illinois.

Vă recomandăm să mai citiți și:

Un ou fosilizat în interiorul altui ou fosilizat, o premieră pentru dinozauri și reptile

Mai multe specii de reptile ar putea fi în pericol de dispariție decât se credea până acum

O fiară de proporții epice? Un dinte uriaș al unei reptile marine antice, descoperit în Alpi

Abilitatea incredibilă descoperită la cameleoni. Oasele reptilei sunt fluorescente