Oamenii de știință vor să afle de ce ne îmbujorăm

Incontrolabilă, dar previzibilă, evidentă, dar inexplicabilă, înroșirea obrajilor poate fi o tortură atunci când ne simțim stânjeniți, rușinați sau pur și simplu conștienți de sine. De ce ne îmbujorăm?

Un nou studiu sugerează că un factor declanșator al înroșirii este mai degrabă acea conștientizare de sine intensificată, sentimentul de a fi văzut sau expus, decât o evaluare cognitivă a ceea ce cred alții despre noi.

• Praful stelar nu a ajuns în Sistemul Solar așa cum se credea până acum
• Cum arată viitorul, potrivit TIME: invențiile care au definit anul 2025

Studiul a putut fi realizat cu ajutorul unui grup de 40 de adolescenți și tineri de 20 de ani care au fost puși să se uite la înregistrări cu ei cântând karaoke în timp ce stăteau într-un aparat RMN. Cu toate acestea, având mai multe dovezi despre legătura dintre îmbujorare și conștientizarea de sine nu înseamnă neapărat că putem opri acest fenomen.

În 1872, Charles Darwin a descris înroșirea obrajilor ca fiind „cea mai particulară și cea mai umană dintre toate expresiile”. Aceasta se intensifică atunci când cineva subliniază că te-ai înroșit, iar acuzarea de acest fapt te poate face să te înroșești și mai mult, indiferent dacă ești vinovat sau nu.

Cercetătorii încearcă să afle de ce ne îmbujorăm

Explicațiile răspunsului fiziologic sunt destul de simple; un aflux de sânge către față înroșește obrajii și, uneori, și urechile, gâtul, partea superioară a pieptului și fruntea, explică Science Alert.

Dar de ce ne îmbujorăm? Aceasta este o întrebare care a rămas fără răspuns timp de ani de zile. Este vorba despre rușine sau jenă din cauza unei stângîcii sau a unui compliment binemeritat, sau despre un sentiment de expunere față de toți cei din jur?

Oamenii se înroșesc pentru că brusc sunt preocupați de ceea ce gândesc alții despre ei și se simt judecați? Sau este un răspuns emoțional involuntar care apare înainte să avem timp să gândim?

Un studiu din 2004 a descoperit că îmbujorarea ar putea fi mai intensă pe o parte a feței în comparație cu cealaltă dacă cineva se uita la persoana respectivă dintr-o parte în timp ce aceasta cânta. Dar multe dintre aceste studii din trecut, la fel ca și cel mai recent, sunt atât de mici încât nu se pot trage concluzii puternice.

„În timp ce paloarea cauzată de frică este explicabilă în termeni de redirecționare a fluxului de sânge de la piele către mușchii scheletici, este mai puțin evident de ce jena din anumite situații sociale ar trebui să fie însoțită de un flux de sânge crescut către regiunea feței”, a scris psihologul Ray Crozier în 2010 pentru British Psychological Society.

Ce informații oferă scanările cerebrale?

În acest nou studiu, Milica Nikolic, cercetătoare în psihologie la Universitatea din Amsterdam (Țările de Jos), și colegii ei au încercat să răspundă la unele dintre aceste întrebări despre înroșirea obrajilor cu ajutorul scanărilor cerebrale ale cântăreților de karaoke, arătându-le înregistrări cu ei sau cu alte persoane cântând.

Surprinzător, doar câteva studii au mapat modelele de activitate cerebrală la oameni făcuți să se simtă jenați sau conștienți de sine și deși au observat semne fiziologice de excitare crescută, niciunul nu a măsurat indicatorii specifici ai îmbujorării.

Nikolic și colegii ei au descoperit că obrajii voluntarelor femei deveneau mai fierbinți în timp ce se uitau la ele cântând în comparație cu privitul la alte persoane, ceea ce nu este chiar atât de surprinzător.

Scanările RMNf ale creierului au fost mai revelatoare. Au arătat că înroșirea activa zone ale creierului implicate în excitare emoțională și atenție, în timp ce regiunile implicate în mintalizare, adică imaginarea sau gândirea la propriul comportament sau la comportamentul, gândurile sau intențiile altcuiva, erau „remarcabil absente”.

„Aceste descoperiri contribuie la discuțiile teoretice în curs privind natura înroșirii obrajilor și oferă sprijin pentru ideea că procesele socio-cognitive de ordin superior nu sunt necesare pentru apariția îmbujorării”, concluzionează Nikolic și colegii ei.

Cu toate acestea, echipa spune că rezultatele lor ar trebui „interpretate cu atenție” deoarece modelele de activitate cerebrală asociate cu procesele mintale „atât de complexe și omniprezente precum excitarea, atenția și mintalizarea nu sunt complet distincte”.

Rămâne de văzut dacă aceste rezultate pot fi reproduse într-un grup mai mare și mai divers de oameni, nu doar cu studente universitare. Așa-numita criză de reproducere a afectat cercetarea în psihologie de decenii, reflectând parțial tipurile de persoane recrutate ca voluntari pentru aceste studii.

Studiul a fost publicat în Proceedings of the Royal Society B: Biological Sciences.

Vă recomandăm să citiți și:

Premieră: Vocea unui pacient cu cancer a fost restaurată printr-un transplant de laringe

Un nou studiu arată că narcisismul scade odată cu vârsta

Tavanele înalte au un efect surprinzător asupra studenților care dau examen

Ingredientul activ din Ozempic, legat de o afecțiune ce cauzează orbire