Este adevărat că ochii văd lumea cu susul în jos? Iată ce spune știința!

Este adevărat că ochii văd lumea cu susul în jos? Vederea noastră funcționează datorită luminii. Obiectele pe care le vedem fie emit lumină direct, precum o lumânare sau ecranul unui telefon, fie reflectă lumina care apoi ajunge la ochii noștri.

Pentru început, lumina pătrunde prin componentele optice ale ochiului: corneea, pupila și cristalinul. Acestea lucrează împreună pentru a focaliza lumina pe retină, care detectează lumina și imaginea. Totodată, reglează intensitatea luminii pentru a ne permite să vedem clar fără a afecta ochiul, explică Daniel Joyce, de la University of Southern Queensland (Australia).

• Peștii ar putea ascunde secretul pentru o alternativă sustenabilă la ambalarea alimentelor
• Stelele din Centura lui Orion sunt de 200.000 de ori mai strălucitoare decât Soarele, iar iarna…

Cristalinul are rolul de a focaliza corect lumina venită de la obiecte aflate la distanțe diferite, un proces numit acomodare.

În timpul acestei focalizări, lumina este inversată: razele venite de sus ajung în partea inferioară a retinei, iar cele de jos ajung sus. Cu alte cuvinte, imaginea care ajunge pe retină este răsturnată.

Totuși, asta nu înseamnă că creierul răstoarnă apoi imaginea înapoi. De fapt, oamenii de știință din domeniul vederii resping ideea că imaginea ar trebui „întoarsă” pentru a fi percepută corect.

Este adevărat că ochii văd lumea cu susul în jos?

Este adevărat că ochii văd lumea cu susul în jos? Iată ce spune știința! Creierul nu are nevoie de o imagine „în picioare”. Ceea ce vedem este rezultatul unui model complex de activare neuronală, adică un anumit tipar în care celulele nervoase transmit informații. Acest tipar include nu doar imaginea în sine, ci și poziția obiectelor în raport cu mediul, cu propriul nostru corp și cu mișcările noastre.

Atât timp cât aceste tipare sunt consistente și stabile, nu contează că imaginea este „cu susul în jos”. Creierul ne permite să percepem lumea normal, fără să facă o „corecție optică” propriu-zisă.

Acest lucru a fost testat în mod spectaculos în anii 1930, în Experimentele cu ochelari de la Innsbruck, realizate de doi cercetători austrieci. Participanții purtau ochelari speciali care întorceau imaginea cu susul în jos. La început, aceștia aveau mari dificultăți în orientare și se loveau de obiecte. Unii încercau chiar să calce peste becurile de pe tavan, pe care le percepeau pe podea.

Însă după aproximativ cinci zile, creierul începea să se adapteze. Imaginea nu mai era percepută ca fiind inversată, ci părea din nou normală. Cu cât participanții purtau mai mult acei ochelari, cu atât percepția lor devenea mai firească, notează Science Alert.

Studiile moderne încearcă să identifice ce regiuni din creier sunt implicate în această capacitate uimitoare de adaptare vizuală și care sunt limitele acestei abilități. De pildă, există cercetări care sugerează că persoanele cu daltonism ar putea percepe culorile mai bine decât ar fi de așteptat, datorită unor mecanisme similare de adaptare.

Vă recomandăm să citiți și:

Cartofii: Periculoși sau parte esențială a unei alimentații sănătoase?

Mașinile de spălat nu reușesc să elimine agenți patogeni importanți din textile

A fost găsit mecanismul prin care creierul evaluează experiențele sociale

Studiu: Adolescenții care dorm mai mult și merg la culcare devreme au abilități cognitive mai bune