Home » Știință » Iată misiunile NASA pe care Donald Trump vrea să le anuleze

Iată misiunile NASA pe care Donald Trump vrea să le anuleze

Publicat: 06.06.2025

Administrația Trump a publicat propunerea finală de buget, iar reacțiile nu au întârziat să apară: mulți experți avertizează că aceasta ar putea sufoca știința americană și ar putea bloca progresul NASA și al altor agenții federale pentru zeci de ani. Iată misiunile NASA pe care Donald Trump vrea să le anuleze!

În cazul NASA, tăierile bugetare ar urma să afecteze sever atât misiunile aflate în pregătire, cât și pe cele deja lansate. Propunerea prevede eliminarea a 40 de misiuni considerate de către administrație drept „priorități scăzute”, afectând toate diviziile agenției spațiale.

Deși administrația susține că dorește să „consolideze rolul de lider al Americii în explorarea spațială”, realitatea contrazice această declarație. Bugetul NASA ar urma să fie redus cu 25%, iar fondurile pentru știință cu un alarmant 47%. În mod tradițional, bugetul NASA a reprezentat doar aproximativ 0,5% din bugetul federal total, scrie IFL Science.

Bugetul trebuie totuși aprobat de Congres, motiv pentru care numeroase voci au început să le ceară parlamentarilor să salveze finanțarea NASA, esențială pentru menținerea competitivității SUA în explorarea spațiului. Iată misiunile NASA pe care Donald Trump vrea să le anuleze!

Soarele, Venus

Studierea Soarelui este esențială atât pentru înțelegerea stelelor, cât și pentru protejarea tehnologiei noastre față de furtunile solare. Misiuni precum ACE, HelioSwarm, Themis, WIND, IBEX, IRIS, MMS, GOLD, TIMED, alături de participările NASA la EUVST și Hinode, sunt în pericol. Cele mai multe sunt deja active pe orbită, unele de peste un deceniu.

Ne aflăm într-un moment de vârf al cercetărilor solare, dar acesta ar putea fi și ultimul dacă bugetul este adoptat.

Anii 2030 ar fi trebuit să aducă o nouă eră de explorare a planetei Venus. Nu și dacă bugetul trece. Misiunile DAVINCI și VERITAS, una destinată analizei atmosferei venusiene, cealaltă cartografierii geologice, sunt anulate. La pachet, dispare și contribuția NASA la misiunea europeană EnVision. Imaginile de la suprafața planetei vor rămâne, pentru mult timp, doar cele realizate de sondele sovietice.

Misiunile NASA pe care Donald Trump vrea să le anuleze: Pământul și Luna

Nu mai puțin de 17 misiuni dedicate studierii planetei noastre sunt tăiate, printre care Terra și Aqua, care monitorizează atmosfera, solul și oceanele de peste 30 de ani. Misiuni viitoare precum PACE sau Landsat NEXT sunt și ele pe lista neagră, împreună cu proiecte internaționale vitale pentru monitorizarea climei.

În același timp, șeful interimar al Agenției Federale pentru Managementul Urgențelor (FEMA) a șocat opinia publică declarând că nu știa că SUA are sezon de uragane, în contextul în care se elimină instrumente esențiale de predicție și prevenție.

Deși administrația afirmă că vrea să trimită din nou oameni pe Lună și apoi pe Marte, bugetul contrazice această intenție. Sunt anulate stația spațială Lunar Gateway, sistemul de lansare SLS, capsula Orion (deja testată în spațiu) și colaborările comerciale pentru transportarea astronauților.

Chiar și misiunea Lunar Trailblazer, lansată anul acesta pentru a cartografia apa de pe Lună, crucială pentru o eventuală bază permanentă, ar fi anulată.

Marte și Sistemul Solar

În ciuda promisiunilor bombastice legate de trimiterea oamenilor pe Marte, misiuni-cheie sunt abandonate. Se renunță la colaborările cu Mars Express, roverul Rosalind Franklin, și la MAVEN, care a descoperit aurorele ciudate ale planetei. Veteranul Mars Odyssey și ambițioasa Mars Sample Return, ce ar fi trebuit să aducă mostre pe Pământ, sunt și ele sacrificate.

Misiunea Juno, aflată în faza finală în jurul lui Jupiter și care a dezvăluit imagini spectaculoase și date valoroase, va fi oprită. La fel și New Horizons, care a explorat Pluto și Arrokoth. OSIRIS-APEX, care a adus mostre de pe asteroidul Bennu și se îndreaptă spre Apophis, nu va mai ajunge la destinație.

Misiunile NASA pe care Donald Trump vrea să le anuleze: exoplanete, Calea Lactee și Universul

Se renunță la participarea în misiunea ARIEL, menită să studieze exoplanete, și la sprijinul pentru Euclid (care cercetează materia întunecată) și XRISM (telescoape cu raze X). Se închid și Chandra, Fermi, XMM-Newton, NuSTAR și SPHEREx, iar contribuția la observatorul gravitațional LISA este tăiată.

Și nu doar NASA este afectată. Fondurile pentru Fundația Națională pentru Știință (NSF), Institutul Național de Sănătate (NIH) și Administrația Națională Oceanică și Atmosferică (NOAA) sunt și ele grav diminuate. Propunerea ar închide unul dintre cele două detectoare LIGO, esențiale pentru studierea undelor gravitaționale.

Cercetările arată că, în SUA, fiecare dolar investit în inovație generează, în medie, 5 dolari în economie. Cu toate acestea, administrația Trump propune tăieri de peste 36 de miliarde de dolari din finanțarea instituțiilor științifice, o sumă care ar fi putut aduce un randament economic de peste 180 de miliarde de dolari.

Vă recomandăm să citiți și:

Astronomii au fost uimiți de o auroră epică de pe Marte care a acoperit întreaga planetă

Test de cultură generală. Ce salariu au astronauții?

Două exoplanete au fost descoperite în jurul unei stele asemănătoare Soarelui

Două găuri negre gigantice devorează stele la 600 de milioane de ani-lumină distanță

Ștefan Trepăduș
Ștefan Trepăduș
Ștefan Trepăduș este blogger începând cu anul 2009, având experiență și în domeniile publicitate și jurnalism. Este pasionat de marketing și de tehnologie, dar cel mai mult îi place să știe lucruri, motiv pentru care a fost atras de Descopera.ro. citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Sōtō Zen, una dintre cele mai riguroase forme ale budismului japonez
Sōtō Zen, una dintre cele mai riguroase forme ale budismului japonez
Oamenii de știință au descoperit că lichidele se pot „rupe” precum solidele
Oamenii de știință au descoperit că lichidele se pot „rupe” precum solidele
Cașaloții vorbesc aproape la fel ca oamenii, au descoperit cercetătorii
Cașaloții vorbesc aproape la fel ca oamenii, au descoperit cercetătorii
Maria Antoaneta: regina controverselor, între mit, ură și realitate
Maria Antoaneta: regina controverselor, între mit, ură și realitate
În 2018, cel mai mare grup de cimpanzei sălbatici din lume s-a divizat fără să mai încerce vreodată să se împace
În 2018, cel mai mare grup de cimpanzei sălbatici din lume s-a divizat fără să mai încerce vreodată să se împace
Un bărbat a creat un mic submarin pentru ca papagalul său poată privi viața de sub apă
Un bărbat a creat un mic submarin pentru ca papagalul său poată privi viața de sub apă
În 1990, un bărbat a găsit cea mai mare peșteră din lume, iar apoi a „pierdut-o”
În 1990, un bărbat a găsit cea mai mare peșteră din lume, iar apoi a „pierdut-o”
Test de cultură generală. Ce este entropia?
Test de cultură generală. Ce este entropia?
Pentru prima dată, fizicienii au „încurcat” doi atomi în mișcare, validând o teorie cuantică
Pentru prima dată, fizicienii au „încurcat” doi atomi în mișcare, validând o teorie cuantică
Șeful Meta va avea în curând propria clonă digitală bazată pe Inteligență Artificială
Șeful Meta va avea în curând propria clonă digitală bazată pe Inteligență Artificială
Cea mai bătrână gorilă din lume în captivitate și-a sărbătorit ziua de naștere la Zoo Berlin
Cea mai bătrână gorilă din lume în captivitate și-a sărbătorit ziua de naștere la Zoo Berlin
Cum ne poate „strica” Inteligența Artificială relațiile personale și profesionale?
Cum ne poate „strica” Inteligența Artificială relațiile personale și profesionale?
Primul mare asasinat din istoria Americii: preşedintele Abraham Lincoln, omorât de un actor
Primul mare asasinat din istoria Americii: preşedintele Abraham Lincoln, omorât de un actor
Un bărbat infectat cu HIV s-a vindecat complet datorită unei mutații genetice rare
Un bărbat infectat cu HIV s-a vindecat complet datorită unei mutații genetice rare
Practici medievale într-un spital: sute de copii, infectați cu HIV după ce au fost refolosite seringi
Practici medievale într-un spital: sute de copii, infectați cu HIV după ce au fost refolosite seringi
Un film pierdut al lui Georges Méliès, părintele cinematografiei moderne, a fost regăsit după 100 de ani
Un film pierdut al lui Georges Méliès, părintele cinematografiei moderne, a fost regăsit după 100 de ani
Suspecții implicați în furtul tezaurului dacic s-au plâns de condițiile din închisoare
Suspecții implicați în furtul tezaurului dacic s-au plâns de condițiile din închisoare
Un nou crater pe Lună, cu un diametru de 225 de metri, a fost fotografiat cu o sondă NASA
Un nou crater pe Lună, cu un diametru de 225 de metri, a fost fotografiat cu o sondă NASA