Home » Știință » Mit demontat: Cum apare transpirația de fapt?

Mit demontat: Cum apare transpirația de fapt?

Publicat: 28.07.2025

Un nou studiu arată că transpirația umană nu iese din pori sub forma unor picături distincte, așa cum ne imaginam, ci mai degrabă sub formă unei pelicule superficiale și plate, care se combină într-un strat subțire de lichid pe piele.

Dacă suficienți pori transpiră în același timp, excesul de lichid se combină într-o peliculă extrem de fină la suprafața pielii – mai subțire de 0,1 mm.

Așadar, transpirația nu este doar ceea ce vedem cu ochiul liber. Din exterior, poate părea că picăturile curg pe frunte, dar realitatea e cu mult mai subtilă.

Folosind o tehnologie avansată de termografie în infraroșu, capabilă să detecteze transpirația la nivelul fiecărui por, cercetători de la Universitatea de Stat din Arizona au reușit să observe transpirația la un nivel de detaliu fără precedent.

„Transpirația a fost studiată mai ales cu metode macroscopice, iar dinamica transpirației de la un nivel micro, la macro a fost în mare parte ignorată,” scrie echipa condusă de inginerul mecanic Cibin Jose.

Transpirația nu este doar ceea ce vedem cu ochiul liber

În cadrul experimentului, șase voluntari sănătoși au fost așezați pe un pat înclinat și înveliți cu o pătură electrică, care le creștea temperatura corporală.

Pe măsură ce se încălzeau, porii lor începeau să elibereze transpirație. Aceasta se acumula treptat în pori, apoi se revărsa pe piele, unde se combina cu transpirația provenită din alți pori. Uneori, firele microscopice de păr de pe frunte captau picături de transpirație, grăbind evaporarea.

Când picături păreau să alunece pe frunte, gravitația era responsabilă, nu forma în care transpirația ieșea inițial din pori.

După un ciclu complet de încălzire și răcire, participanții rămâneau cu un strat fin de sare la suprafața pielii. Când urma un nou episod de încălzire, prezența sării accelera formarea peliculei de transpirație, ajutând lichidul să se răspândească mai rapid pe piele.

Descoperirile pot influența mai multe domenii

„Când transpirația atinge marginea porilor în timpul celui de-al doilea ciclu de încălzire, aceasta intră în contact cu depozitele de sare, se infiltrează și se răspândește rapid într-un strat subțire pe piele,” explică autorii studiului.

Cercetătorii speră ca această nouă abordare să fie folosită în viitor pentru a studia diferențele de transpirație între diverse zone ale corpului, în funcție de activitate fizică, vârstă sau condiții medicale, scrie ScienceAlert.

„Studiul avansează semnificativ înțelegerea transpirației la scară microscopică,” concluzionează autorii. „Descoperirile pot influența domenii precum diagnosticul medical, ingineria textilelor și dezvoltarea de senzori purtabili.”

Studiul a fost publicat în revista Journal of The Royal Society Interface.

Vă recomandăm să mai citiți și:

Cercetătorii au reușit să detecteze medicamentele prezente în sânge folosind transpirația din degete

Costumul care reciclează transpirația, inspirat din Dune, a fost construit de un YouTuber

Câinii pot mirosi stresul din transpirația și respirația oamenilor, arată un studiu

A fost creat robotul care transpiră. Dar cu ce scop?

Mihaela Horchidan
Mihaela Horchidan
Mihaela și-a finalizat studiile la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București, având experiență în presa online și radio. Curiozitatea, dorința de a afla cât mai multe și pasiunea pentru istorie, ştiinţă şi natură au condus-o către Descopera.ro citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Ce a pățit în România un grup de americani care călătoresc prin lume cu autobuzul?
Ce a pățit în România un grup de americani care călătoresc prin lume cu autobuzul?
Dormitul cu lumină, oricât de slabă, crește riscul de boli cardiovasculare
Dormitul cu lumină, oricât de slabă, crește riscul de boli cardiovasculare
Cum poți reduce formarea condensului pe geamuri toamna?
Cum poți reduce formarea condensului pe geamuri toamna?
Un singur impact cu un asteroid ar fi remodelat o întreagă lună marțiană
Un singur impact cu un asteroid ar fi remodelat o întreagă lună marțiană
Oamenii de știință au detectat un semnal misterios care ar putea fi materie întunecată
Oamenii de știință au detectat un semnal misterios care ar putea fi materie întunecată
De ce papagalilor le place să se certe?
De ce papagalilor le place să se certe?
Dinții antici dezvăluie că oamenii foloseau substanțe psihoactive mult mai devreme decât se credea
Dinții antici dezvăluie că oamenii foloseau substanțe psihoactive mult mai devreme decât se credea
O specie recent descoperită în Thailanda este diferită de tot ce știam până acum
O specie recent descoperită în Thailanda este diferită de tot ce știam până acum
De ce mulți oameni renunță la aplicațiile de dating. Când căutarea iubirii devine epuizantă
De ce mulți oameni renunță la aplicațiile de dating. Când căutarea iubirii devine epuizantă
Cercetătorul care a „întinerit” celulele. Poate descoperirea lui Shinya Yamanaka să inverseze îmbătrânirea?
Cercetătorul care a „întinerit” celulele. Poate descoperirea lui Shinya Yamanaka să inverseze îmbătrânirea?
Viitoarele așezări de pe Marte ar putea fi construite cu ceva ce mulți oameni folosesc în bucătărie
Viitoarele așezări de pe Marte ar putea fi construite cu ceva ce mulți oameni folosesc în bucătărie
Test de cultură generală. Care este diferența dintre megabyte și gigabyte?
Test de cultură generală. Care este diferența dintre megabyte și gigabyte?
68% dintre fizicieni nu cred că timpul a început odată cu Big Bangul
68% dintre fizicieni nu cred că timpul a început odată cu Big Bangul
Decesele provocate de cancer asociat consumului de alcool s-au dublat în SUA în 30 de ani
Decesele provocate de cancer asociat consumului de alcool s-au dublat în SUA în 30 de ani
Premiile Ig Nobel 2026: de la toaleta fără stropi la cercetarea despre oamenii bogați care fură bomboane
Premiile Ig Nobel 2026: de la toaleta fără stropi la cercetarea despre oamenii bogați care fură bomboane
Părul de pe corpul femeilor, din nou o dezbatere pe agenda publică
Părul de pe corpul femeilor, din nou o dezbatere pe agenda publică
Omul care a învins cancerul şi a făcut înconjurul istoric al lumii cu barca
Omul care a învins cancerul şi a făcut înconjurul istoric al lumii cu barca
Tot ce vorbim astăzi cu ChatGPT poate fi citit mâine de evaluatori umani
Tot ce vorbim astăzi cu ChatGPT poate fi citit mâine de evaluatori umani