Ești blocat în instrucțiunile de montaj ale unei piese de mobilier. Bucăți sunt împrăștiate peste tot pe podea. Noul dulap stă pe jumătate asamblat, așteptând să-l completezi. Vorbitul cu o rățușcă de cauciuc te-ar putea ajuta să găsești mai repede soluția.
Enervat de viteza mică cu care avansează montajul, îți spui cu voce tare: „Am făcut totul ca la carte! Uite: conectează A cu B folosind șuruburile M1, conectează B cu C cu șurubul M3 folosind cheia, unește BC cu D folosind… stai puțin!”
Îți dai seama brusc că nu ai unit BC cu D. Dintr-o dată, totul se leagă, și mobila este completă.
E o experiență universală: în clipa în care încerci să explici problema cu voce tare, lucrurile încep să aibă sens.
Inginerii software numesc asta „debugging cu rața de cauciuc”. Dar de unde vine termenul și de ce vorbitul cu o rățușcă de cauciuc este atât de eficient? Expresia a apărut în cartea „The Pragmatic Programmer”, scrisă de Andrew Hunt și David Thomas.
Ideea de bază e simplă: ia o rață de cauciuc și, atunci când codul nu merge și nu știi de ce, explică-i ce ar trebui să facă programul. Trebuie să mergi în detaliu, linie cu linie.
Iar momentul revelației apare repede: realizezi că ceea ce credeai că ai scris și ceea ce ai scris efectiv sunt două lucruri diferite.
„Eu aduc adesea în discuție această metodă la cursurile de programare pentru începători, ca să îi ajut pe studenți atunci când nu înțeleg de ce nu funcționează codul lor”, declară Elliot Varoy, de la University of Auckland (Noua Zeelandă).
Deși s-a născut în programare, principiul se aplică și în afara ei. Cei mai mulți dintre noi am învățat citind cu voce tare primele cărți. Rostirea problemei cu voce tare scoate la lumină ceva ce mintea singură nu reușește să vadă.
Cercetările făcute de Logan Fiorella și Richard Meyer, doi savanți americani, arată că procesul de învățare este îmbunătățit atunci când le predăm altora. Experimentele lor au arătat că, atunci când studenții învață o lecție cu scopul de a o preda și apoi chiar o predau, ajung să aibă „o înțelegere mai profundă și mai durabilă” a materialului.
Predatul ne obligă să împărțim materia în bucăți conceptuale, să o integrăm în ceea ce știm deja și să o structurăm logic. În plus, ei identifică „auto-explicarea” ca o strategie de învățare cu eficiență dovedită.
De aceea micuțul prieten galben este atât de util: atunci când explici cu voce tare problema raței tale de cauciuc, de fapt o „înveți” și pe ea. Dar de ce tocmai o rață?
Pentru că, spre deosebire de oameni, rața nu are prejudecăți sau presupuneri. O persoană reală poate trece peste greșelile tale pentru că îți cunoaște stilul sau pentru că are propriile părtiniri. Rața de cauciuc, însă, nu are nimic din toate acestea. Chiar dacă pare ridicol, faptul că trebuie să îi explici în detaliu unui obiect inert cu o mutriță drăgălașă te forțează să fii clar și atent.
Desigur, nu trebuie să fie neapărat o rață. Poate fi orice obiect (sau chiar un partener plictisit, cum se întâmplă adesea). Unii cercetători propun chiar înlocuirea raței cu un model de Inteligență Artificială precum ChatGPT, care poate funcționa ca un „partener de programare virtual, hiper-inteligent și mereu disponibil”, analizând codul linie cu linie și sugerând soluții.
Alții au mers mai departe și au creat o rață de cauciuc modificată care, la apăsarea unui buton, dă din cap sau oferă răspunsuri scurte și neutre. Interactivitatea, spun ei, îi face pe oameni mai confortabili să „vorbească” cu rața, scrie TechXplore.
Așadar, data viitoare când te blochezi la serviciu, când nu găsești inspirație sau când te zăpăcește un șir infinit de e-mailuri, încearcă să i te adresezi unei micuțe rațe galbene. Explică-i problema și vezi dacă nu cumva, chiar astfel, găsești răspunsul!
Cum ne protejăm „concentrarea” într-o lume plină de distrageri?
Lecția despre răbdare, esențială pentru a ne „vindeca” de control
Siguranța pe bicicletă: 5 echipamente esențiale pentru protecție