Ce anume din ADN-ul centenarilor îi face să trăiască atât de mult? Italienii sunt cunoscuți pentru mâncare, arhitectură și longevitate, iar dieta mediteraneană este adesea invocată ca un factor-cheie al unei vieți îndelungate. Totuși, un nou studiu genetic sugerează că italienii care ajung la vârsta de 100 de ani ar putea să-i mulțumească, cel puțin parțial, ADN-ului lor de vânători-culegători din preistorie.
La fel ca în alte țări din sudul Europei, populația Italiei are o moștenire genetică mixtă, provenită de la mai multe grupuri preistorice: păstori din Epoca Bronzului veniți din stepele ponto-caspice, fermieri neolitici din Orientul Mijlociu și vânători-culegători vest-europeni din mezolitic (WHG). Aceștia din urmă au înlocuit populațiile europene mai vechi după Ultimul Maximum Glaciar și sunt celebrați, printre altele, printr-un schelet vechi de 14.000 de ani descoperit la Villabruna, în nordul Italiei.
Pentru a înțelege modul în care aceste influențe genetice antice afectează longevitatea, cercetătorii au analizat genomurile a 333 de centenari italieni și ale unui grup de control format din 690 de persoane sănătoase din întreaga țară. Rezultatele au fost comparate cu 103 genomuri antice, reprezentând ultimii 20.000 de ani de istorie genetică europeană. Ce anume din ADN-ul centenarilor îi face să trăiască atât de mult?
Autorii studiului afirmă că analizele lor „au relevat o asociere pozitivă semnificativă între ascendența WHG și statutul de centenar” și că „centenarii au prezentat în mod constant proporții semnificativ mai mari de ascendență WHG în comparație cu nivelul așteptat”.
Important este faptul că nicio altă moștenire genetică antică nu a fost asociată cu o durată de viață excepțională. Mai mult, persoanele trecute de 100 de ani aveau un număr semnificativ mai mare de mutații asociate cu WHG decât indivizii care nu au atins o asemenea vârstă.
Interpretarea acestor rezultate rămâne însă deschisă, întrucât durata vieții este influențată de o combinație de factori genetici și de stil de viață. Totuși, datele indică faptul că ADN-ul vânătorilor-culegători vest-europeni are un rol în capacitatea unor italieni de a ajunge la vârste extreme.
Cercetătorii subliniază că populațiile neolitice care i-au înlocuit pe WHG au dezvoltat mai multe gene proinflamatorii, inițial utile pentru combaterea infecțiilor. În prezent, pe fondul unei vieți mai lungi datorate medicinei moderne, aceste gene ar putea contribui la inflamații cronice și boli asociate îmbătrânirii, scrie IFL Science.
Studiul a fost publicat în revista GeroScience.
Ce este Lüften, tradiția germană confirmată științific pe care mulți alți oameni o practică?
Un consum mai redus de calorii ar putea încetini îmbătrânirea creierului, relevă un studiu
Un remediu antic chinezesc pe bază de plante ar putea îmbunătăți fertilitatea
O intervenție simplă ar putea îmbunătăți controlarea glicemiei