Procrastinarea la vârsta adultă, vizibilă încă din adolescență

Procrastinarea, adică tendința de a amâna sarcini importante chiar și atunci când acest lucru are consecințe negative, este un comportament frecvent. Deși amânarea ocazională nu este problematică, formele severe și persistente sunt asociate cu tulburări neuropsihiatrice precum ADHD sau anxietatea.

Un nou studiu sugerează că rădăcinile acestui tip de procrastinare pot fi identificate încă din adolescență, la nivelul dezvoltării creierului, potrivit MedicalXpress.

• „Rejection spreadsheets”. Pot o mie de refuzuri să te transforme într-un om de succes?
• Oamenii de știință au descoperit ce anume ar putea cauza îmbătrânirea prematură

Cercetători de la Chinese Academy of Sciences, împreună cu alte institute din China, au realizat o analiză asupra bazelor biologice și genetice ale procrastinării. Rezultatele au fost publicate în revista științifică Molecular Psychiatry și indică faptul că anumite particularități ale creierului adolescentin pot prezice procrastinarea patologică la vârsta adultă.

Procrastinarea este doar un deficit comportamental?

„Deși procrastinarea generală este comună, procrastinarea psihopatologică (o formă debilitantă, adesea asociată unor afecțiuni psihiatrice subclinice) este slab înțeleasă din punct de vedere neurobiologic”, scriu autorii studiului.

Echipa a urmărit să depășească ideea că procrastinarea este doar un deficit comportamental, investigând arhitectura sa neurogenetică.

Studiul s-a bazat pe scanări prin rezonanță magnetică (RMN) realizate la 71 de perechi de gemeni adolescenți. Opt ani mai târziu, aceiași participanți au fost intervievați pentru a le fi evaluate nivelurile de procrastinare. Alegerea gemenilor a permis cercetătorilor să estimeze influența genetică asupra acestui comportament, rezultatele indicând o ereditate moderată.

Analiza a scos în evidență o regiune-cheie a creierului: nucleul accumbens, o structură implicată în procesarea recompensei, motivație și comportamente orientate spre plăcere. Adolescenții care prezentau deviații de dezvoltare în această zonă aveau o probabilitate mai mare de a manifesta procrastinare severă la maturitate. În plus, aceste deviații aveau o bază genetică comună puternică cu procrastinarea psihopatologică observată ulterior.

„O arhitectură neurogenetică complexă”

Cercetătorii au identificat și modificări în sistemele de neurotransmițători, în special în circuitele dopaminergice și serotoninergice, esențiale pentru motivație și reglarea emoțiilor. De asemenea, au fost observate diferențe în expresia unor gene implicate în transportul molecular, inflamație și activarea sistemului imunitar.

Autorii concluzionează că procrastinarea patologică nu ar trebui privită exclusiv ca o problemă de voință sau comportament.

„Rezultatele noastre sugerează o arhitectură neurogenetică complexă, cu origini în dezvoltarea timpurie a creierului”, afirmă aceștia.

Pe termen lung, aceste descoperiri ar putea contribui la identificarea timpurie a adolescenților cu risc crescut de procrastinare și la dezvoltarea unor intervenții preventive, înainte ca acest comportament să agraveze alte probleme de sănătate mintală.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Vești proaste! Procrastinarea este asociată cu o sănătate precară, arată un nou studiu

Ce au descoperit cercetătorii japonezi despre oamenii „vinovați” de procrastinare?

Ce te consumă zi de zi fără să îți dai seama

Cum să ai o zi eficientă făcând mai puțin, nu mai mult