Prima pagină Travelling

De la Zidul Segregarii la Zidul Plangerii (2)

Claudia Ion 12.15.2008 | ● Vizualizări: 759
De la Zidul Segregarii la Zidul Plangerii (2)     Ierusalim, Israel, Palestina, Cisiordania, Intifada, religie, razboi, turism, Tel Aviv, Zidul Plangerii, Ramallah + zoom
Galerie foto (5)

Teritoriul palestinian, loc sacru de pelerinaj pentru adeptii tuturor celor trei mari religii monoteiste ale lumii, este sfasiat astazi, mai mult ca oricand, de tensiuni religioase, rasiale si politice. Desi Vechiul Testament, insusit de toate cele trei religii, spune ca suntem cu totii urmasii lui Avraam, legea „ochi pentru ochi si dinte pentru dinte“ inca primeaza. Claudia Ion isi continua periplul dincolo de Cortina de Beton, in speranta ca va intelege de ce uneori religia, in loc sa ne apropie, ne dezbina.

Citeste aici prima parte a articolului

Din Betleem am coborat In sud spre Hebron, unde am dat de primul punct de control israelian. Ar mai fi fost cateva si in drum spre Betleem, dar Eyad, soferul meu arab, stia rute ocolitoare. In apropiere de Hebron, am fost trasi pe dreapta. Doi soldati inca adolescenti au inceput cu Eyad o discutie destul de aprinsa in ebraica. Le-am dat pasaportul si, in timp ce un militar il verifica, altul scotocea prin masina. Cel dintai m-a intrebat in engleza: „Ce faci aici?“, iar eu i-am raspuns: „Vreau sa vizitez Cisiordania.“ „De ce?“ – si-a dat el ochii peste cap, dar fusese o intrebare retorica, la care era evident ca nu asteapta un raspuns. Am ridicat din umeri. Apoi, unul dintre soldati a gasit un briceag in torpedou si in secunda urmatoare am fost inconjurati de alti cinci. Nu aveau pustile indreptate spre noi, insa cei din turnul de control din dreapta da. Intr-un final, Eyad a consimtit sa renunte la briceag si ne-au dat drumul mai departe. Pfu!

Orasul Patriarhilor

Hebron e un orasel insirat pe marginea drumului, unde cei 166 de mii de locuitori traiesc infloritor din comertul cu materiale de constructii, sticlarie, ceramica si produse lactate. Este o zona muntoasa desertica, unde intalnesti la tot pasul cariere de calcar. Si, mai ales, e un important punct de atractie pentru pelerinii evrei, crestini si musulmani deopotriva, aici aflandu-se Pestera Patriarhilor, unde, conform Vechiului Testament, s-ar gasi mormintele lui Adam si Eva, Avraam si Sara, Isaac si Rebeca, Iacov si Lia. Aici este si Moscheea Ibrahimi, care serveste partial si ca sinagoga pentru cei douasprezece mii de sionisti din zona Hebronului. Dupa masacrul din 1994, cand un militar israelian a omorat zeci de musulmani care se rugau in timpul Ramadanului, teritoriul musteste de tensiuni rasiale si religioase.



Ratacind prin Desertul Iudeii

Pe masura ce-am coborat tot mai spre sud, ne-am afundat in Desertul Iudeii. Acolo nu exista nimic in afara de intinderea valurita de pietris nisipos. Timp de o ora sau mai bine, n-am vazut nici o masina sau vreun alt suflet. La un moment dat, in zare au aparut cateva corturi de beduini, in fata carora se aflau camile si neaparat un jeep. Pe o creasta, am oprit in dreptul unei cruci-indicator care semnala Biserica Ortodoxa Sf. Gheorghe, construita in stanca din canionului Wadi Qilt, in secolul V d.Hr. Am coborat pe poteca serpuitoare, scaldata in soarele inversunat de amiaza, fara sa aud vreun sunet, nici macar al unui maracine pe care sa-l bata vantul... iar propria-mi respiratie mi s-a parut asurzitoare. Am intalnit un beduin batran si unul tanar, care se odihneau la umbrele a doi magari, sub un colt de stanca mai proeminent. Cel batran mi-a oferit o kefiya, naframa lor traditionala, care sa ma fereasca de razele soarelui. I-am platit omului douazeci de shekeli si mi-am vazut de drum. Cel tanar a coborat, calare pe magar, impreuna cu noi si s-a intretinut cu Eyad in timp ce ma privea lung, de parca eram de pe alta lume. De fapt, chiar eram, probabil ca nu vazuse prea multe fete imbracate in blugi & tricou cu Bob Dylan si cu o kefiya in jurul capului.

Ierihon, cel mai vechi oras al lumii

Apoi am urcat spre nord si, cu exceptia catorva controale lejere, nu au mai fost probleme. La intrarea in Ierihon, cel mai vechi oras de pe glob, cu o existenta neintrerupta de peste 11 mii de ani, am petrecut ceva vreme conversand cu soldatii palestinieni, care sunt foarte prietenosi si se bucura de rarele momente in care vad turisti. „Tii cu Fatah sau cu Hamas?“, m-au intrebat glumind. „Fatah, bineinteles“, le-am raspuns si toti au aclamat. „Hamas ne fac numai probleme“, au continuat, „din cauza lor nu avem inca tara noastra, sa ne construim case si sa ne trimitem copiii la scoala.“ „Poate totusi in timp se rezolva“, am spus, dar n-am citit prea mult optimism in ochii lor. Ierihonul e departe de ceea ce promitea Vechiul Testament cand l-a dat drept referinta pentru Pamantul Fagaduintei. Centrul orasului consta intr-un sens giratoriu tivit cu dughene si restaurante cu un aer usor insalubru. Chiar si asa, insa, Al-Essawi este stabilimentul cu cel mai bun labneh pe care l-am mancat vreodata.

Ramallah, in plina fervoare culturala

Urmatoarea oprire a fost la Ramallah, capitala de facto a Autoritatii Palestiniene. „Este foarte important“, mi-a zis Eyad, „sa mergem la Mukata’a, sediul executiv central, acolo unde este inmormantat Yasser Arafat, fondatorul partidului Fatah si initiatorul acordului de pace cu statul Israel.“ Moartea lui Arafat a survenit in 2004 in Franta, cauza acesteia fiind si acum subiectul multor speculatii. Mausoleul este cu adevarat impresionant: o constructie din sticla si calcar pe care doi soldati palestinieni imbracati solemn o pazesc stand de-o parte si de alta a ei. In stanga mausoleului se inalta o moschee cu arhitectura postmoderna, demna de un muzeu de arta contemporana. Ramallah, cu o populatie de aproximativ 120 de mii de persoane, este cel mai cosmopolit oras din Palestina. Strazile sale largi sunt intesate de oameni care se preumbla dintr-o parte in alta, la cumparaturi sau in cautarea unei cafenele mondene. Un elan de sincronizare cu Occidentul se simte la tot pasul.

Daca femeile mai in varsta inca isi mai acopera capul, tinerele poarta blugi si bluze cu bretele. Moda emo a ajuns si la pustii de aici, ceea ce ma face sa o apreciez si mai mult, fiindca, iata, ne uneste pe toti. Ramallah este un oras liberal, unde au loc multe evenimente culturale, de la spectacole de teatru, la concerte de muzica house si la cercuri de poezie, fiind sediul multor organizatii militante. Nu e de mirare ca primaria e condusa de o femeie, Janet Mikhail. Am facut o plimbare in jurul monumentului cu lei din centru, rastimp in care am savurat un suc proaspat de morcovi de la unul dintre fructobarurile atat de populare aici. L-am intrebat pe Eyad ce face cand nu e sofer si mi-a raspuns ca isi petrece timpul cu nevasta. „Doar una?“, am zambit. „Una si buna, fi’nca de zece ani legea nu ne mai lasa sa avem mai mult de o nevasta.“ „Si-ti pare rau?“, am continuat. „Nu, pentru ca o iubesc. Mi-a daruit trei copii. Lucreaza la un centru cultural din Betleem si sunt mandru de ea. Si tatal meu a avut doar o singura nevasta, pe mama. Noi, musulmanii, ne iubim familiile la fel de mult ca evreii si crestinii.“

Citeste continuarea in pagina a 2a

Another Brick in the Wall

Din Ramallah inapoi la Tel Aviv nu poti sa ajungi decat supunandu-te unor controale riguroase. Chiar pe aici trece zidul care desparte Israelul de Teritoriile Palestiniene. Indiferent de motivele politice care i-au facilitat existenta, zidul de beton de opt metri inaltime iti da fiori reci, chiar daca afara sunt peste 40 de grade. Insotita de doi pusti palestinieni, care vand guma de mestecat expirata la 10 shekeli bucata, studiez lucrarile de grafitti ale artistilor activisti, inclusiv ale faimosului britanic Banksy. Mesaje pacifiste, ultranationaliste sau pur si simplu mazgaleli – zidul asta le adaposteste pe toate, fara discriminare. Nu de mult, Roger Waters de la Pink Floyd s-a abatut pe-aici, scriind versuri din Another Brick in the Wall.

Ierusalim, Orasul Sfant al dezbinarii

La prima ora a diminetii, ma indrept catre statia de autobuz, trecand pe langa vechile case ale cavalerilor cruciati, pe Bulevardul Kepler din Tel Aviv. Cand stai la coada la bilete si-i ceri unui vanzator cu barba carunta „one ticket to Jerusalem, please“, oricat de dur ai fi, tot te coplesesc emotiile. Statia e ticsita cu soldati – fete si baieti galagiosi care isi cara anevoie pustile automate M16. Trebuie sa le fie tare incomod, gandesc eu, pentru ca le tin agatate de umar cu o cordeluta, atarna greu si se lovesc de toate cele. Dupa ce-mi fac loc in autobuz dand din coate, ma asez langa un soldat si langa pusca lui sprijinita cam neglijent intre scaune. La fiecare hurducatura, teava ma loveste in genunchi. Zambeste jenat si-i raspund simpatetic. Asta e, nu am voie sa ma plang. Drumul dureaza cam patruzeci de minute, dupa care autobuzul ma lasa la intrarea in Ierusalim, pe dreapta, in statia centrala.

Zidul Plangerii si Muntele Templului

Am intrat pe poarta Jaffa si am strabatut stradutele inguste, pavate cu piatra, care formeaza un bazar labirintic, de unde poti cumpara orice – de la tricouri cu Guns & Moses, Jesus Loves You sau Free Palestine, la naut, cafea si mirodenii, pietre pretioase, obiecte religioase sau decoratiuni. Intr-un final, am ajuns la Zidul Plangerii, cel mai sacru loc al israelienilor. Se spune despre Zidul Plangerii, singura parte ramasa dupa daramarea celui de-al Doilea Templu de catre romani (70 e.n.), ca nu a fost niciodata parasit de Dumnezeu. Zidul functioneaza ca o sinagoga in aer liber, unde orice persoana, indiferent de credinta, este invitata sa se reculeaga si sa lase un biletel cu o rugaminte adresata divinitatii. Locul este intesat de soldati si evrei ultrareligiosi, acestia din urma in imbracamintea lor traditionala, iar intrarea si iesirea presupun controale severe. Asta pentru ca dincolo de Zid se afla Muntele Templului, zona controlata de Autoritatea Palestiniana. Vechiul Testament il desemneaza drept locul Facerii Lumii si totodata locul unde lui Avraam i s-a cerut sacrificarea fiului sau, Isaac. In urma cu aproape trei mii de ani, regele Solomon a construit aici Primul Templu, lacasul Chivotului Legii, cu cele zece porunci ale lui Moise. In prezent, pe locul cu pricina se inalta Moscheea Al-Aqsa, venerata de musulmani, conform Coranului, pentru faptul ca aici a poposit Profetul Mahomed inainte sa se inalte la ceruri, in secolul al VII-lea dupa Hristos. Evreilor le este strict interzis accesul dincolo de zid, din motive atat religioase, cat si politice, iar crestinii au un acces limitat, cu pasaport „in regula“ si dupa controale riguroase, ca la trecerea frontierei. E greu sa nu fii tulburat de lipsa de intelegere a aproapelui fata de aproape care caracterizeaza atat de brutal Orasul Sfant.

De la Gradina Ghetimani la Dealul Golgotei

Am iesit pe Poarta Ha’Ashpot si mi-am continuat drumul in afara zidurilor, pe o arsita infernala, pana la Gradina Ghetimani, locul unde Iisus s-a rugat dupa Cina cea de Taina. Alaturi se afla grota unde e inmormantata Fecioara Maria, insa accesul mi-a fost interzis de catre niste maicute intamplator de nationalitate romana, pe motiv ca se face curat. Am intrat din nou in cetate pe Poarta Leilor, unde incepe Via Dolorosa – Drumul Patimilor, parcurs de Iisus dupa momentul judecatii. Traseul strabate cartierul musulman de la un cap la altul, terminandu-se la Biserica Sfantului Mormant, asezamant ortodox, construit pe Dealul Golgotei. De data aceasta, pelerinii sunt imbiati sa cumpere din bazaruri crucifixuri la oferta (trei la pret de doua si bonus un breloc cu Fecioara Maria), icoane medievale facatoare de minuni pictate alaltaieri si cununi de spini din plastic.
 
Experienta Ierusalimului, departe de pulsul de spiritualitate pe care ma asteptam sa-l simt aici, mi-a lasat un gust amar. O lume in care copiii se maturizeaza prea devreme, purtand pe umeri povara ca s-au nascut la confluenta a trei mari religii care, in ciuda faptului ca au mai multe lucruri in comun decat diferentele care le separa, continua sa fie adverse. O lume in care copiii sunt condamnati sa plateasca si sa perpetueze intoleranta parintilor fata de semenii lor. Dar speranta exista, totusi. Dincolo de interesele religioase, dictate de interese politice, la randul lor dictate de interese economice, am invatat ca spiritul uman este acelasi in toate colturile lumii. Atata timp cat toti ne nastem la fel, iubim la fel, murim la fel, orice bariere asezate intre noi nu pot fi decat vremelnice si surmontabile.

FACTS

Intifada
Din 1967, cand Cisiordania a fost anexata Israelului in urma Razboiului de 6 Zile cu Iordania, pana in 1987, anul Primei Intifade, palestinienii au avut drept de libera circulatie pe teritoriul Israelului si in Gaza. Intifada, denumirea araba pentru revolta, a avut ca principale ingrediente cocktailurile Molotov si atentatele sinucigase comise pe tot teritoriul Israelului. Dupa semnarea Acordului de la Oslo, in 1993, au urmat cativa ani de relativa prosperitate pentru palestinieni, oprita sangeros de cea de-a Doua Intifada, in 2000. Protestele palestinienilor s-au soldat cu ciocniri armate intre extremisti si fortele militare israeliene, care au atins apogeul in momentul cand doi rezervisti rataciti pe teritoriul palestinian au fost linsati public, iar corpurile mutilate le-au fost tarate in uralele multimii pe strazile Ramallei. In perioada urmatoare, pe langa înăbusiri sângeroase, Israelul a autorizat construirea zidului din sarma ghimpata si beton, care demarcheaza fizic Cisiordania, dar patrunde si pe teritoriul palestinian, limitand pentru cateva comunitati accesul la apa, la scoala si la servicii medicale. Activisti din intreaga lume, inclusiv israelieni, condamna vehement Zidul, insa nimeni nu poate nega faptul ca incidentele teroriste, inclusiv cele sinucigase, s-au redus pana aproape de zero in ultimii ani. Intr-un interviu din martie 2008, Ramadan Abdallah Shalah, liderul Jihadului Islamic Palestinian, s-a plans unui ziar din Qatar ca Zidul „limiteaza posibilitatea fortelor de rezistenta sa patrunda adanc in Israel ca sa duca la infaptuire atentate sinucigase, dar asta nu inseamna renuntarea totala la Intifada, ci doar cautarea unor noi modalitati de infaptuire a ei“. Este exact lucrul de care umanitatea avea nevoie: inca un politician care sa puna cauza lui mai presus de viata cetatenilor pe care ii „apara“.


Capitala a doua state
Ierusalimul, capitala Israelului, este casa a aproximativ 750 de mii de locuitori, daca punem la socoteala si aripa de est, aflata sub jurisdictia Autoritatii Palestiniene. Cea mai mare parte a asezarii se intinde in afara Orasului Vechi, aici aflandu-se sedii administrative, universitati, centre culturale si alte institutii. Insa esenta se afla in interiorul zidurilor. Tocmai de aceea, in decursul istoriei, Ierusalimul a fost distrus de doua ori, asediat de 23 de ori, atacat de 52 de ori si capturat de 44 de ori. Nici astazi treburile nu sunt tocmai armonioase. Suprafata de sub 1 kilometru patrat a Orasului Vechi este divizata in patru sectoare: cartierul musulman, cartierul evreiesc, cartierul crestin si cartierul armenesc. Datorita importantei sale politice, atat Israelul, cat si Palestina isi disputa Ierusalimul drept capitala, iar linia de demarcatie dintre cele doua teritorii trece prin mijlocul orasului. Statutul Ierusalimului, in special cel privitor la administrarea locurilor sfinte, este in continuare unul controversat.

ASCULTĂ CE GÂNDEȘTI