Prima pagină Cultura

Shiro Ishii: doctorul ororilor

Nicu Pârlog | 07.10.2013 | ● Vizualizări: 3313
Craniile victimelor umane     (Foto: Shutterstock.com) + zoom
Galerie foto (7)

Al doilea Război Mondial a scos la iveală probabil cele mai atroce şi tenebroase trăsături ale omului. Hecatombele de vieţi omeneşti, distrugerile fără precedent, climatul de ură, deznădejde şi disperare, foametea, bolile şi mai ales ura nemărginită faţă de oameni de rase, credinţe şi culturi diferite. În timp ce marea majoritate a oamenilor sunt şi astăzi oripilaţi de excesele naziştilor, la capătul celălalt al lumii, în Asia, faptele cumplite ale unui savant, cercetător şi medic japonez aveau să depăşească limita cruzimii şi iraţionalului. Căci isprăvile lui Shiro Ishii le umbresc cu mult pe cele ale lui Josef Mengele, sinistrul său omolog din Europa...

 
„Tatăl” războiului biologic
 
Cel care avea să se remarce în analele cruzimii omeneşti drept Shiro Ishii, a fost un cercetător şi militar nipon din perioada celui de-al doilea Război Mondial. S-a născut în anul 1892 în prefectura Chiba şi a fost atras de studiul medicinei încă din copilărie.
 
În cazul său, se poate afirma fără nicio rezervă că pasiunea pentru medicină a degenerat în mania cruzimii faţă de fiinţa omenească, manie alimentată cu siguranţă şi de nebunia vremurilor şi viziunea armatei imperiale nipone. A intrat în rândurile armatei în anul 1921 cu funcţia de chirurg de clasa a doua, iar patru ani mai târziu a fost promovat căpitan chirurg, sau chirug de clasa întâi conform clasificării armatei nipone din acele timpuri.
 
Torţionarul Shiro Ishii    
 
În afară de chirurgie, tânărul Ishii a început să prezinte interes spre o ramură relativ nouă a războiului modern neconvenţional, anume războaiele chimice şi biologice. Astfel, cu prilejul unei şederi de doi ani de zile în Occident, chirurgul japonez a întreprins studii detaliate asupra efectelor armamentului biologic şi chimic din perioada primului Război Mondial, până în zilele sale.
 
Stagiul său prin Occident s-a dovedit a fi un adevărat succes, deoarece Ishii a obţinut la întoarcere sprijinul şi atenţia deosebită a lui Sadao Araki, nimeni altul decât Ministrul de Război de atunci.
 
Drumul carierei sale devenită cu timpul macabră, era astfel deschis, iar Shiro Ishii a obţinut în cele din urmă gradul de general locotenent find însărcinat între anii 1942-1945 cu rangul de Sef al Corpului Medical al Armatei I a Imperiului Japonez.
 
Cruzime fără anestezie
 
Cei familiarizaţi cu excesele de cruzime ale forţelor japoneze din perioada cclui de-al doilea Război Mondial, nu vor fi surprinşi de aşa numitele „experimente medicale” întreprinse de acestea. Cu toate că războiul este crud şi necruţător prin simplă definiţie, atrocităţile efectuate de Armata Imperială Japoneză le-au umbrit într-o oarecare măsură chiar şi pe cele ale naziştilor şi sovieticilor.
 
Victimele barbariei forţelor nipone au inclus un număr necunoscut de chinezi, sikhşi, filipinezi, indonezieni, ruşi, olandezi, australieni, britanici, americani şi coreeni, indiferent dacă acestea se constituiau în populaţie civilă sau prizonieri de război. Evenimente sângeroase precum masacrul din Loa Kulu din 30 iulie 1945, atrocităţile din Luzon sau experimentele lui Ishii din Pingfan, Manciuria şi Universitatea Kyushu din Mukden au demonstrat din nefericire culmile nebănuite ale sadismului uman faţă de proprii săi semeni.
 
Culoar din lagăr de exterminare    (Foto: Shutterstock.com)
 
La Pingfan, în China, cumplitele unităţi 731 şi 100, conduse şi coordonate de Ishii în persoană, au efectuat experimente pe oameni supuşi efectelor armelor chimice şi biologice. Teribilele experimente au rămas timp de peste patruzeci de ani de la încheierea lor, unele dintre cele mai bine păstrate secrete ale Conflagraţiei Mondiale. În cadrul departamentului de anatomie din Universitatea Kyushu, nefericitele victime au fost supuse celor mai crude experimente medicale imaginabile.
 
Sute de prizonieri au fost pur şi simplu împuşcaţi în abdomen, spate, membre, pentru ca stagiarii chirurgi niponi să experimenteze real extragerea gloanţelor şi tratarea rănilor. Împuşcarea, amputarea membrelor şi arderea cu benzină erau efectuate fără ca victimele să beneficieze de vreo formă de anestezic. Multe victime au fost injectate deliberat cu apă de mare, deoarece „cercetătorii” militari niponi vroiau să afle dacă apa mării se poate substitui soluţiilor saline.
 
Domeniul Unităţii 731 din Pingfen    
 
Alţi prizonieri de război au fost operaţi fără voia lor, evident, pentru a li se extrage câte un plămân, rinichi, sau chiar părţi din ficat. Ucenicii lui Ishii vroiau să vadă cât timp rezistă un om cu o parte din organele vitale extrase...
 
Tot la Pingfan, sub ordinele lui Ishii, mii de prizonieri chinezi şi ruşi erau ţinuţi în cuşti fiind supuşi amputărilor pe viu, fără anestezie, injecţiilor cu agenţi chimici şi patogeni, expuşi degerăturilor şi  cangrenelor, iar după ce japonezii notau rezultatele „experimentelor”, victimele erau executate pe loc.
 
La Pingfan, Shiro Ishii a creat o adevărată nebunie. O „fermă” cu 4.500 purici care produceau la fiecare 5 zile câte 100 milioane de alţi purici infestaţi ulterior cu o serie de agenţi patogeni periculoşi precum ciuma bubonică, febra tifoidă, holera şi antraxul. Proiectul fermei de purici periculoşi avea ca scop eliberarea acestor insecte infestate asupra trupelor aliate, într-un efort disperat al Japoniei de a câştiga războiul.
 
Evident, războiul nu a fost câştigat de niponi, dar puricii au evadat din crescătorie, iar întreaga parte de nord-est a Chinei a devenit pentru mult timp un teritoriu infestat şi nelocuibil. Peste 30.000 de cetăţeni chinezi au murit în următorii trei ani, după ce au fost muşcaţi de puricii purtători de moarte.
 
Cruzime, cruzime, cruzime...
 
Nu se cunosc cu siguranţă factorii care l-au determinat pe Ishii să devină într-atât de insensibil şi inuman faţă de suferinţă. Cu atitudinea unui robot lipsit de conştiinţă, suflet şi sentimente, Shiro Ishii trata oamenii ca pe niste obiecte. Ajunsese chiar să se refere la prizonierii şi subiecţii supuşi torturilor cu termenii de „buşteni”, „bucăţi de lemne” sau „maimuţe”...
 
Când avea nevoie de un creier uman pentru experimente, gărzile sale de corp erau însărcinate cu oribila misiune. Doi soldaţi ţineau nemişcată victima (de obicei prea slăbită sau bolnavă pentru a se opune”, iar al treilea îi reteza acesteia calota craniană cu un fierăstrău, sau chiar cu un satâr, fără ca victima să fie în vreun fel anesteziată.
 
Trupurile victimelor erau aruncate imediat în crematoriile din lagăr, iar astfel de execuţii pe viu aveau loc foarte frecvent, conform mărturiilor tuturor supravieţuitorilor. „Buştenii” recalcitranţi erau etichetaţi în general cu titulaturile de bandiţi, criminali sau potenţiali suspecţi.
 
Uşă de celulă    (Foto: Shutterstock.com)
 
O parte dintre victime erau bine hrănite şi chiar obligate să facă gimnastică, deoarece Ishii avea nevoie şi de „subiecţi” perfect sănătoşi şi în formă fizică pentru a observa efectul diverselor arme, răni sau infecţii asupra soldaţilor sănătoşi. Unele dintre cele mai frecvente experiemente-torturi constau în expunerea prelungită a victimelor la temperaturi de -30, -40 grade Celsius, alături de disecţiile pe viu...
Există şi azi, zeci de recipiente cu formol în care oamenii lui Ishii au aşezat trupuri omeneşti tăiate longitudinal, orizontal sau lateral..
.
Au fost şi mii de oameni electrocutaţi, arşi cu acid sulfuric, benzină, motorină şi napalm, totul deoarece generalii Marelui Stat Major din Tokyo vroiau să afle efectul acestor substanţe asupra organismului uman. Alte experimente personale ale lui Ishii constau în spânzurarea de picioare, cu capul în jos, a prizonierilor de război, pentru a afla astfel în cât timp creierul lor se inundă cu sânge iar aceştia mureau.
 
Când intersele primează, imunitatea este floare la ureche
 
La sfârşitul războiului, Ishii alături de alţi ofiţeri de la conducerea Unităţii 731 au fost arestaţi de americani, urmând să fie predaţi sovieticilor care voriau să-i judece şi să-i condamne pentru crime de război. Cu toate acestea, destinul artizanului ororilor din întreaga Asie avea să ia întorsături neaşteptate.
 
Abil şi lipsit de scrupule, Ishii a avut norocul să dea peste unii oficiali americani care au dat dovadă de aceeaşi lipsă de scrupule. Aşa încât, atât Ishii, cât şi subalternii săi, a reuşit să obţină imunitate deplină în schimbul tuturor informaţiilor şi băncii sale de germeni înalt patogeni, asupra cărora autorităţile americane au exprimat un interes vădit.
 
Penitenciar    (Foto: Shutterstock.com)
 
Cu toate că sovieticii şi-au dorit ca Ishii să fie deferit justiţiei cât mai repede, americanii au intuit valoarea cunoştinţelor acestuia în scopul dezvoltării propriului program de înarmare chimică şi biologică, şi nu l-au predat pe nipon Moscovei. Între cei mai înverşunaţi apărători ai lui Ishii, s-a remarcat dr. Erwin Hill, şeful de la Fort Detrick care a informat Washingtonul că informaţiile deţinute de Ishii sunt „extrem de valoroase” şi „nu ar putea fi obţinute niciodată în SUA, datorită imposibilităţii efectuării unor astfel de experimente pe oameni”, şi în plus, „informaţiile pot fi obţinute foarte ieftin”...
 
Unul dintre cei mai mari apărători ai lui Ishii a fost celebrul general Douglas MacArthur, care  a scris personal Washingtonului că „informaţiile livrate de Ishii vor fi considerate strategice şi omul nu trebuie acuzat de crime de război. Unitatea 731 este sub ordinele mele şi este nevoie de păstrarea secretului pentru a proteja interesele Statelor Unite şi a ne păzi împotriva oprobriului internaţional”.
 
Aceste documente secrete au fost declasificate de abia în anul 1993, când în urma presiunilor, William Perrry, Secretarul Apărării, a promis expunerea publică a documentelor cu privire la experienţele pe oameni din timpul războiului. Înţelegerea dintre Ishii şi americani a fost perfectată în anul 1948, iar torţionarul nipon nu a fost niciodată acuzat oficial, ba mai mult a trăit liber şi s-a bucurat de toate drepturile.
 
Cameră de anchetă    (Foto: Shutterstock.com)
 
Unii cercetători susţin că ar fi lucrat la Maryland în postul de   consilier cu privire la armamentul chimic şi biologic. Alte surse declară că medicul terorii nu ar fi părăsit niciodată Japonia, unde a deschis o clinică în cadrul căreia oferea oricui consultaţii şi tratamente gratuite, fiind interesat în special de sănătatea copiilor.
 
În ultimii săi ani de viaţă s-a convertit la creştinism. A murit la vârsta de 67 de ani în urma unui cancer laringian, fără să dea socoteală pentru fapele sale în decursul aceastei vieţi. Ce s-a întâmplat după ce a închis ochii, numai el ştie...
 
Documentar despre Unitatea 731: