Prima pagină Cultura

Cel de al doilea roman al autorului român, Igor Bergler, ''Testamentul lui Abraham'' a depăşit în numărul de exemplare precomandate primul său roman

Lucian Vasilescu | 09.17.2017 | ● Vizualizări: 455
Foto: Mediafax/Dragoş Savu     + zoom
Galerie foto (1)

La numai două săptămâni de la lansarea ofertei, cel de-al doilea roman al lui Igor Bergler, "Testamentul lui Abraham" (din care MEDIAFAX vă oferă, în exclusivitate, şi un scurt fragment), a depăşit 5.000 de exemplare precomandate.

În aceeaşi perioadă, dar în anul 2015, din primul roman al lui Bergler, "Biblia pierdută", fuseseră precomandate 4.000 de exemplare, scrie Mediafax.

Până în prezent, din "Biblia pierdută" au fost vândute peste 100.000 de exemplare, iar romanul este reprezentat, la nivel internaţional, de Trident Media Group (TMG), una dintre cele mai mari agenţii literare din lume. TMG deţine locul întâi în vânzarea drepturilor către marile edituri americane în ultimii zece ani şi este tot pe locul întâi la ficţiune în Marea Britanie.

Romanul "Testamentul lui Abraham", care va apărea la editura Litera, promite să fie şi mai surprinzător decât primul. Din informaţiile furnizate de editură, conspiraţiile sunt şi mai teribile, misterele şi mai adânci, ritmul şi mai ameţitor. Piesele de puzzle care îl alcătuiesc, referinţele culturale ascunse, paradoxal, la plină vedere – de cele mai multe ori în cheie parodică – şi inteligenţa construcţiei fac din lectura lui o experienţă absolut unică.

Cine o spune? O spun câteva voci autorizate, care au citit manuscrisul.

Pavel Şuşară, critic literar, scriitor: "«Testamentul lui Abraham» este dovada supremă că bibliotecile nu ard niciodată, că fascinantele naraţiuni disparate, de la mitologie la Cervantes, de la romanul gotic la neoromantismul lui Stevenson, de la Borges la Eco şi de la imaginarul oculto-conspirativ la fervoarea hermeneutică, pentru începători, a lui Dan Brown, se înscriu într-o Mare Naraţiune care se sprijină, la rândul ei, pe întreaga memorie a umanităţii. Parodia şi satira, aluzia subversivă şi interogaţia gravă, ţesătura epică, de o acurateţe geometrică aproape monstruoasă, imaginarul baroc, frisonul magico-metafizic devin, în mâinile lui Igor Bergler, arme paradoxale: devastatoare şi fascinante în acelaşi timp. Tensiunea la cote maxime a unei epici insaţiabile, din care orice evadare devine imposibilă, îi imprimă cititorului până şi ritmul respiraţiei prin fraza alertă, cinematografică.

Sumă a tuturor bibliotecilor, noua Bibliotecă a lui Igor Bergler nu se mai adresează doar memoriei, ci deconstruieşte, fecundează şi reconstruieşte întreaga istorie. Printr-o arhitectură unică şi irepetabilă. De vreo 700 de pagini: «Testamentul lui Abraham»"

Hannibal B. Johnson, istoric, autor al cărţii "Black Wall Street": "Nu mi-am imaginat vreodată că un autor străin ar putea avea o cunoaştere atât de în profunzime a celui mai important preşedinte american din toate timpurile, Abraham Lincoln. Nivelul de documentare pentru această carte i-ar face cinste oricărui profesor de la o mare universitate americană. Iar felul în care această informaţie e integrată în poveste e de-a dreptul uimitor."

"Ceea ce s-a pierdut ne-ar putea salva de ceea ce avem deja."

Un scandal cu prostituate la summitul Americilor de la Cartagena. Un atentat la viaţa preşedintelui Statelor Unite. O bibliotecă dispărută de 2.000 de ani. O organizaţie secretă. Şi încă una. O lungă istorie de papi mincinoşi. Criminali de război. Un oraş legendar. Agenţi cu identităţi multiple. O bestie numită "El Diablo". Şi toate numele sale. Doar simpla ei apariţie te face să încărunţeşti pe loc. Un asasin plătit care îl ştie pe dinafară pe Borges. Zece manuscrise dispărute ce reapar brusc. Şi codurile complicate ascunse în ele. Un uriaş şi un pitic. Şi un festin roman. Un basilisc şi un şarpe cu pene. O femeie fatală. Un poliţist care nu poate uita niciodată nimic. Un psihiatru care crede că 240 de călugări franciscani îi locuiesc creierul. Un om cu părul portocaliu. O poveste cu sclavi. Şi cu preşedintele lor. Oameni obişnuiţi prinşi în întâmplări neobişnuite. Un trecut care devine pentru câteva clipe prezent, doar pentru a dispărea din nou pentru totdeauna. Cervantes şi Eco şi Borges. Şi peste toate astea, cărţile. Toate cărţile.

Trailerul cărţii este disponibil la adresa:

https://www.youtube.com/watch?v=bXS20e0tC8w&feature=youtu.be

Detalii despre carte, promoţii speciale, recenzii şi interviuri cu autorul sunt disponibile la adresa:

https://www.facebook.com/testamentulluiabraham/

Romanul este disponibil în precomandă, iar din 1 octombrie în librăriile din toată ţara.

MEDIAFAX reproduce în exclusivitate, cu acordul autorului, un fragment din "Testamentul lui Abraham":

Prolog – 14 aprilie 2012

Geamul căzu ca o cortină de apă, în bucăţi de mărime variabilă, care se prăbuşiră unele peste altele, în cascadă. Charles Baker apucă să vadă asta şi simţi aproape simultan primul glonţ, care îi zbură vârful urechii. Al doilea îl lovi cu putere în umăr şi îl trânti la podea. Durerea îi umplu instantaneu ochii de lacrimi. Se mai auzi o împuşcătură. Şi încă una. Creierii agentului de la Secret Service desenară harta unui continent dispărut pe peretele din spate. Glonţul care îi străpunse capul luă o traiectorie ciudată şi lovi candelabrul. Se auzi un clinchet, apoi o voce de femeie care urlă ascuţit, aproape în tonalitatea candelabrului, ca un ecou. De jur împrejurul lui, oameni întinşi pe podea încercau să se ascundă, să se aplece cât mai jos, să se acopere cu podeaua. Reuşi să îşi revină din şoc şi încercă să se ridice, sprijinindu-şi mâinile în spate. Chiar în dreapta lui, secretarul de stat se urcase peste soţie, în încercarea disperată de a o proteja. Majoritatea celor de pe jos aveau mâinile încolăcite în jurul capului. O nouă serie de gloanţe trecu prin peretele din spatele lui. Alte ţipete, fojgăială pe podea. Cineva începuse să se roage cu o voce plângăcioasă. Încercă să se uite în jur, dar privirea îi era înceţoşată. Vedea dublu sau triplu, ca printr-un pahar de cristal, sau, mai degrabă, ca prin faţetele multiple ale unui diamant. Câţiva agenţi, aplecaţi, apucaseră un bărbat şi îl târau, lăsând în urma lor o dâră groasă de sânge, aproape negru. Strânse foarte tare ochii şi îi deschise din nou, încercând să îşi concentreze privirea pe imaginea din faţă. Înţelese că erau trei. Doi îl prinseseră de subţiori pe cel căzut, iar al treilea îl proteja cu corpul. Se interpunea între acesta şi direcţia de unde veneau gloanţele. Începuse să se tragă şi din încăperea în care se aflau, în sens invers.

Mai apucă să spună atât, înainte să-şi piardă cunoştinţa:

– Preşedintele, pentru Dumnezeu, Preşedintele!

* * *

Sunetul telefonului întrerupse tăcerea totală din încăpere. Ochii tuturor de la masă erau aţintiţi asupra aparatului. În aer tensiunea era aproape insuportabilă. Cei din jurul mesei, la fel ca şi cei care şedeau pe fotolii sau cei rămaşi în picioare, înmărmuriseră. Unul dintre ei rămase la jumătatea gestului de a duce paharul la gură, într-o imponderabilitate improbabilă. Omul ridică telefonul cu o mişcare bruscă şi, fără să aştepte ca cel care sunase să vorbească, spuse:

– Dă-mi vestea bună! Spune-mi că e mort!

Singur, omul din fotoliul cel mai impunător, retras într-un colţ şi urmărindu-i pe ceilalţi ca dintr-o lojă, la teatru, nu schiţa nici un gest. Nu era vorba de expresia feţei. Pe aceasta nu se putea citi oricum nimic, pentru că masca pe care o purta era impenetrabilă, dar nici corpul sau vreun gest nu trăda vreo urmă de emoţie. Din două, una: fie se controla foarte bine, fie nu împărtăşea defel entuziasmul celorlalţi.