Prima pagină Cultura

Cainele Domnului – Tomas de Torquemada

Adrian Nicolae | 06.05.2009 | ● Vizualizări: 1846
Cainele Domnului – Tomas de Torquemada     tomas de torquema, inchizitie, evreu, mare inchizitor, spania, crima, tortura, evul mediu, istorie + zoom
Galerie foto (13)

El este omul al carui nume a devenit sinonim de-a lungul veacurilor cu fanatismul religios si cu ororile crimelor comise abuziv in numele unei biserici care combate tocmai ideea de crima. Preotul care a ridicat tortura la rang de politica nationala si care nu a precupetit nimic din a rafina metodele prin care un om poate fi schingiut. El este cel care a aruncat Europa in ceea ce multi numesc Evul Intunecat al Inchizitiei... Tomas de Torquemada – Cainele Domnului.

Ciocanul ereticilor

Acuzata statea intinsa pe escalera, o scara inclinata, astfel incat capul femeii sa se afle mai jos decat picioarele. Incheieturile zvacneau sub presiunea menghinelor intinse la maxim de catre unul dintre tortionari. Un dispozitiv de fier ii mentinea gura deschisa, iar un preot ii asezase un manunchi de calti deasupra buzelor, o inventie ingenioasa care permitea apei sa ajunga in stomac fara a lasa victimei vreo sansa de a regurgita macar vreun strop din cei aproape 8 litri de lichid folositi la o astfel de tortura. In camera se mai afla un medic care sa supravegheze starea acuzatei. In fond, marturiile trebuiau sa vina "liber" de la oameni constienti. O confensiune smulsa unui muribund sau unui inconstient, anula intregul act al torturii si judecatii. Un alt barbat statea pe un scaun de lemn, pregatit sa noteze intregul parcurs al interogatoriului.

Doi martori sustin ca acuzata este, fara doar si poate, evreica. Motivul? In ultima sambata, nimeni nu observase fumul care ar fi trebuit sa iasa pe hornul casei acesteia. Se stie doar ca aprinderea focului este o munca, iar evreii respecta cu strictete Sabatul, ziua in care este interzis sa muncesti. Poate parea absurd, dar o astfel de acuzatie era suficienta in Spania secolului al XV-lea ca sa te trimita direct in camerele de tortura ale inchizitorilor.

Usa incaperii se deschide si in camera slab luminata isi face aparitia un barbat varstnic, imbracat in haine monahale si purtand tunsoarea specifica preotilor dominicani. La vederea lui, femeia incearca sa tipe, desi caltii o impiedica sa faca acest lucru. Stia ca nu mai avea nici o scapare. Barbatul care intrase era cel mai temut dintre toti inchizitorii... Tomas de Torquemada. Cu o voce metalica acesta rosteste: "Putem incepe!", si arata inspre dispozitivul care urma sa verse cei 8 litri de apa in stomacul femeii. Era doar primul pas din meticulosul si sadicul proces al torturii ale carui reguli fusesera scrise chiar de el... de Torquemada, cel poreclit Ciocanul Ereticilor.

Tomas de Torquemada

Tomas s-a nascut in satul Torquemada (Turris Cremata in limba latina - Turnul Ars) in apropiere de Valladolid, Spania, in anul de gratie 1420, ca nepot al binecunoscutului cardinal Juan de Torquemada, autor a peste sapte lucrari de referinta in teologie si unul dintre cei mai importanti reprezentanti ai ordinului dominican din secolele XV-XVI. In acest mediu, Tomas este instruit astfel incat sa calce pe urmele unchiului sau si, poate, chiar sa depaseasca rezultatele muncii acestuia. Inca din frageda pruncie el este invatat sa se dezica de bunurile lumesti, sa traiasca simplu, sa nu epateze prin costumatie sau prin gesturi, sa tina posturile si sa se roage de mai multe ori pe zi. Desi copil, Tomas este trimis de parintele sau in randul preotilor din manastirea dominicana din Valladolid, acolo unde, cu timpul, Torquemada cel tanar devine un veritabil ascet. Pe sub roba sa monahala, tanarul prefera sa poarte vestminte aspre care sa nu ii lase niciun moment senzatia de confort. In fond, crezul sau era acela ca "lutul" carnii trebuie pedepsit pentru a "elibera" spiritul. Un crez pe care avea sa il urmeze pana la fanatism si pe care, din nefericire, avea sa il aplice unei intregi natii nevinovate.



Desi tanar pentru o atare functie, el este numit egumen al manastirii Santa Cruz din Segovia, post pe care il ocupa timp de 24 ani. Tot aici, Torquemada devine confesorul infantei Isabela I de Castilia, viitoarea regina a Spaniei. Despre viata sa particulara in acesti ani se stiu extrem de putine lucruri, cu atat mai mult cu cat Tomas era un personaj auster care rar iesea in evidenta. Este cert insa ca incercarile prelatilor superiori de a-l promova in ierarhia bisericii catolice s-au lovit de refuzul categoric al acestuia. Tomas de Torquemada nu dorea marirea ci doar sa isi duca la capat menirea de om al bisericii, totul de pe o pozitie cat mai umila. De asemenea, una dintre trasaturile care avea sa il defineasca pentru tot restul vietii, incoruptibilitatea, se manifesta din plin la preotul educat in randul exigentului ordin dominican.



Desi este asociat doar cu ororile Inchizitiei, Tomas de Torquemada are insa un rol important in istoria laica a Spaniei. La insistentele sale, Isabela I de Castilia accepta sa se casatoreasca in 1469 cu regele Ferdinand de Aragon, unirea celor doua regate dand nastere statului care avea sa domine lumea in perioada secolelor XVI-XVII. Tot atunci, numele de Espana (derivat din latinescul Hispania) incepe sa fie folosit frecvent pentru desemnarea regatelor unite ale Aragonului si Castiliei.

Tot Torquemada este cel care insista pe langa cuplul regal ca in Spania sa fie infiintate mai multe birouri inchizitoriale, presiunile celor doi monarhi pe langa Papa Sixtus al IV-lea dand roade la 1 noiembrie 1478. Si tot la propunerea dominicanului, Vaticanul accepta in premiera ca procesele inchizitiei sa fie subordonate direct cuplului regal, cu mentiunea stricta ca, dincolo de instanta civila a monarhilor, acuzatii sa aiba dreptul de a face apel direct la Papa si de a putea cumpara de la acesta iertarea pacatelor. Evident, acest lucru nu s-a intamplat aproape niciodata. Raul fusese scapat de sub control iar evenimentele care aveau sa urmeze ii socau pana si pe mai vechii si incercatii inchizitori italieni si francezi.



La 11 februarie 1482, Vaticanul numeste 5 inchizitori oficiali pentru Spania, Torquemada fiind unul dintre acestia. Dupa numai un an, fostul egumen al manastirii Santa Cruz din Segovia era numit Mare Inchizitor direct de catre regina Isabela I. Ororile puteau incepe.

Precursorul lui Hitler

Exista numeroase voci, asa cum este si cea a scriitorului Simon Whitechapel, care sustin si astazi ca in ciuda influentei sale asupra reginei, Tomas de Torquemada a fost in timpul rolului sau de Mare Inchizitor doar o unealta in mainile cuplului regal. Fervoarea sa religioasa este indiscutabila, la fel si lipsa sa de interes pentru orice fel de bun material. Nu la fel stateau lucrurile in cazul regelui Ferdinand si a reginei Isabela I. Rezervele monetare ale statului erau infime, iar Spania nou creata se afla in pragul unui colaps financiar. Pe de alta parte, monarhii doreau sa continue razboiul cu musulmanii care inca ocupau Grenada, si asta in timp ce Papa Sixtus al IV-lea avea nevoie la fel de mare de fonduri pentru a sustine "razboiul impotriva necredinciosilor din Italia" si pentru a lupta impotriva musulmanilor din Est.



Conform regulilor Inchizitiei, celor acuzati li se confiscau averile, acestea fiind trecute in proprietatea Bisericii. Mai mult, vinovatii puteau scapa de pacate platind o suma considerabila la Vatican, o sursa de venit deloc de neglijat atat pentru papalitate cat si pentru regii spanioli. Nu intamplator atentia monarhilor se indrepta atunci catre prosperii evrei, fie ei credinciosi iudaici sau conversos - evrei care renuntasera la iudaism in favoarea catolicismului. Astfel, regele Ferdinand emite un edict prin care evreilor din Spania li se cerea sa se converteasca la religia catolica sau sa paraseasca imediat tara. In schimb, mai multi reprezentanti ai comunitatilor evreiesti fac o propunere tentanta cuplului regal: 30.000 de ducati, o suma imensa la acea vreme, pentru anularea edictului. Este momentul in care istoria isi schimba cursul.



Tentat sa accepta banii, Ferdinand ramane insa fara cuvinte in fata unei reactii extrem de violente a lui Torquemada. Dominicanul intra in sala tronului purtand in brate un crucifix urias si strigand fara rezerve catre cele doua capete incoronate: "Iuda Iscarioteanul L-a vandut pe Iisus pentru 30 de arginti. Voi vreti sa o faceti pentru 30.000 de ducati? Iata-L! Luati-L si vindeti-L!". Cu un gest sfidator, Torquemada izbea crucifixul de masa aflata in fata tronului si parasea camera ca o furtuna. In fata unei asemenea iesiri, nici Ferdinand si nici Isabela nu schitasera vreun gest. Intr-un final, cuplul regal refuza oferta evreilor si dadea mana libera Inchizitiei, iar in 1492, anul in care Columb pleca in temerara sa calatorie catre America, era emis un alt edict prin care toti evreii neconvertiti sau care practicau iudaismul in secret (asa numitii marranos) erau izgoniti din Spania.



Torquemada era convins ca misiunea sa era una dreapta si ca inspiratia actelor inchizitoriale nu putea fi decat una divina. Prigonirea evreilor era in ochii sai o masura benefica pentru eliberarea sufletelor credinciosilor, mai ales ca el promovase ideea ca acei crestini cu sangele nealterat de vreun stramos necredincios puteau ajunge mult mai usor in Rai. De parca accederea in Gradina Raiului se face in functie de arborele genealogic.



Din nefericire, Inchizitia a fost sustinuta la inceput de o mare parte a credinciosilor catolici, fenomen amplificat de doua evenimente ce aveau sa intareasca radical pozitia lui Torquemada. Primul eveniment a fost uciderea inchizitorului Pedro de Arbues in Zaragoza, in anul 1485. Crima a fost atunci aruncata in spatele evreilor iar preotul a fost canonizat la scurt timp dupa aceea. Sase ani mai tarziu, in 1491, un copil a fost ucis intr-un ritual ciudat, iar odioasa crima a fost din nou imputata evreilor. Evenimentul a capatat numele de Santo Nino de la Guardia (Sfantul Copil din La Guardia) si este comemorat chiar si in prezent. La fel ca si Pedro de Arbues, copilul a fost canonizat la cererea maselor in numai cateva saptamani de la moartea acestuia. Tot atunci se raspandise in Spania mitul mincinos conform caruia evreii ucid copiii crestinilor iar crima din 1491 nu a facut decat sa alimenteze ura antisemita.



Vaticanul interzicea insa judecarea indivizilor care isi manifestau deschis apartenenta la o religie, fie ea crestina, musulmana sau iudaica. In felul acesta, Torquemada nu putea sa isi duca planul la indeplinire decat prin urmarirea acelor marranos, evrei convertiti la catolicism care isi practicau in secret vechea religie. Incepand cu varsta de 12 ani la fete si 14 la baieti, orice persoana putea face obiectul unui proces inchizitorial, iar in scurt timp, rafuielile personale, invidia sau alte pacate omenesti aveau sa dea nastere unui imens val de reclamatii false. Oamenii se strangeau cu sutele in beciurile inchizitiei, Torquemada insusi ocupandu-se cu meticulozitate de multe dintre anchete. El chiar publicase o lista cu indicatii prin care evreii ascunsi puteau fi recunoscuti si adusi in fata justitiei:

  • Daca vecinul tau poarta haine curate si frumoase in zilele de sambata, este evreu.
  • Daca vecinii tai isi curata casele in zilele de vineri si aprind candelele mai devreme decat se obisnuieste, ei sunt evrei.
  • Daca ei mananca paine nedospita si isi incep mesele din Saptamana Mare cu laptuci si ieburi amare, atunci sunt evrei.
  • Daca ii vezi rugandu-se cu fata la un zid, balansandu-se inainte si inapoi, sunt evrei.
  • Daca in zilele de sambata vecinii tai nu aprind focul, ei sunt evrei.

Pentru oricare dintre aceste motive sinistre oamenii puteau fi arestati, torturati, siliti sa recunoasca vina, chiar si inchipuita, de a fi evreu, sau sa fie ucisi prin ardere pe rug. Vanatoarea de oameni incepuse.

Domini canes – Cainii Domnului

Un proces inchizitorial nu se rezuma doar la tortura si la executie prin ardere pe rug - pedeapsa clasica pentru erezie. In fapt, el era un proces minutios care dura luni de zile si a carui menire era aceea de a induce o stare de teama si de nesiguranta in randul populatiei din Spania.

Primul pas il constituia citirea unui edict in piata publica a oraselor sau satelor in care aveau loc anchetele. Prin acesta erau somati toti cei care practicau pe ascuns iudaismul sa isi recunoasca pacatul in decurs de 40 de zile si sa "se impace cu Domnul". Cei care marturiseau in acest interval de timp erau absolviti de pacate. In acelasi timp, in secret aveau loc audierile martorilor sau studierea amanuntita a caselor si a oamenilor pentru a depista pe acei reo - criminali. In cazul in care depozitiile erau facute de doi martori, persoana acuzata era adusa in fata unui tribunal. Era nevoie de minim cinci martori pentru ca ereticul sa fie arestat pe loc, iar in cazul in care inchizitorul insusi remarca ceva ciudat, invinuitul era aruncat in temnita dupa bunul plac al preotului.



La trei zile dupa arest, acuzatul primea o vizita din partea unui prelat care ii cerea acestuia sa isi recunoasca pacatul. Daca acesta nega, avea dreptul la alte doua intrevederi la un interval de 10 zile. Era suficient sa recunoasca pentru a fi iertat. In caz contrar urma interogatoriul.

Interrogatorio, asa cum era numit, era de fapt o veritabila ancheta politieneasca dublata de o judecata sumara. Acuzatul avea dreptul la un avocat, iar daca nu isi permitea unul primea un sfatuitor din partea si pe cheltuiala bisericii. Acelasi acuzat era silit sa enumere lista dusmanilor sai personali, sau a persoanelor pe care le banuia ca ar putea depune marturie mincinoasa impotriva sa, incercandu-se astfel evitarea martorilor care ar fi influentat negativ procesul. In acelasi timp, autoritatile inchizitoriale strangeau probe impotriva victimei. Nu exista prezumtia de nevinovatie, iar arestatul era considerat vinovat pana la proba contrarie. Torquemada insusi mentionase in manualul sau de investigare a ereticilor ca tortura putea fi folosita doar in cazul in care probele impuneau acest lucru. Totul suna ca un proces bine elaborat din zilele noastre, cu evidente mici diferente date de conceptiile vremii. Daca ne gandim insa ca simplul fapt de a uita sa aprinzi focul in casa sambata, sau de a te imbraca elegant in aceasta zi, erau probe forte ale unui astfel de caz, rabdarea inchizitorilor nu ne apare decat ca o masca a realelor lor intentii.

Primul pas al torturii era schingiurea cu apa. Daca acuzatul nu isi recunostea pacatele, urma pasul al doilea, acela in care victima, intinsa pe o banca speciala, era legata cu funii de incheieturi si intinsa pana in punctul in care articulatiile era gata sa se dizloce. O nerecunoastere a vinei ducea implicit la pasul trei, acela in care invinuitul era ridicat pe un esafod si intins cu aceleasi funii in pozitie verticala. Tortura se finaliza cu ruperea articulatiilor. Daca nici dupa acest pas victima nu admitea veridicitatea acuzelor, nu ramanea decat executia Stiind aceasta finalitate, multi dintre cei torturati acceptau sa recunoasca o vina care, chiar daca nu exista, i-ar fi scapat de la moarte. Torquemada era insa vigilent si ceruse ca acuzatii sa fie legati la gura, astfel incat sa nu poata rosti niciun cuvant. Doar era evident ca pacatosii urmareau sa scape basma curata. In acest timp insa, acuzatorul continua sa ceara confesiunea salvatoare. Chiar daca era interzis ca victimele sa fie ucise in timpul torturilor, se intampla adeseori ca bietii nefericiti sa isi dea duhul pe mesele inchizitorilor. Atunci, procesul continua cu executia rituala, iar pe rug era asezat cadavrul victimei. Nimeni nu scapa de autoritatea Inchizitiei.



Asa zisilor eretici li se mai acorda o ultima "sansa" pe rug. Acestia puteau sa isi retracteze credinta si sa sarute crucea intinsa de un oficial al autoritatilor locale. Trebuie spus ca preotii, desi dadeau verdictul pedepsei capitale, nu participau la executii. O astfel de "confesiune" atragea mila calailor, iar victima era sugrumata inainte de a fi arsa. Daca invinuitul doar isi retracta credinta dar refuza sa sarute crucea, el era ars cu lemne uscate care sa permita un foc rapid si puternic. Chinurile ar fi durat mai putin. Refuzul de a face ambele lucruri impunea arderea pe un rug format din lemne verzi pentru ca supliciul sa fie cat mai indelungat, iar condamnatii erau obligati sa poarte palarii speciale, asa numitele sambenito, pe care erau desenate flacari, demoni si serpi. Era imaginea iadului care ii astepta cu bratele deschise.

Nu se poate estima cu exactitate numarul celor ucisi in urma actiunilor Inchizitiei spaniole. Pana in anul 1504, anul mortii reginei Isabela I, au fost ucisi circa 2000 de oameni Cei mai multi istorici sustin ca in cei aproape 15 de ani cat Torquemada a fost Mare Inchizitor (el s-a stins din viata la 16 septembrie 1498), au fost arsi pe rug aproximativ 1500 dintre acestia. Trista razbunare a celui care a fost ceea ce el insusi ura cel mai mult, urmasul pe linie directa al unei familii de evrei.

FACTS

  • Inchizitia spaniola a fost abolita oficial de abia in anul 1824, in timpul reginei Isabela II
  • Atat regele Ferdinand de Aragon, cat si Tomas de Torquemada, erau urmasi pe linie directa ai unor evrei convertiti la catolicism. A ramas celebru tabloul in care regele isi palmuieste sotia, pe regina Isabela I, in momentul in care aceasta aduce in discutie "puritatea" sangelui suveranului.
  • Un singur oficiu al Inchizitiei exista in anul 1483, anul in care Torquemada a fost numit Mare Inchizitor. In momentul mortii sale, in Spania activau deja 24 de astfel de oficii.
  • Tomas de Torquemada s-a bucurat de o mare apreciere in randul istoricilor din secolele XV-XVI. Cronicarul Sebastian de Olmedo, contemporan al inchizitorului, il numea pe acesta "ciocanul ereticilor, lumina a Spaniei, salvator al patriei si onoarea ordinului sau monahal".
  • Atrocitatile comise in timpul vietii lui Torquemada nu isi gasesc echivalent in Europa decat in perioada celui de al doilea Razboi Mondial si a anilor in care Hitler s-a aflat la putere in Germania.

Torquemada parodiat de Mel Brooks in pelicula History of the World

CITESTE SI: