Prima pagină Cultură

Top 10 filme care au picat la lectia de istorie

Adrian Nicolae | 09.06.2009 |
Top 10 filme care au picat la lectia de istorie     film, cinematograf, istorie, gafa, eroare, troia, gladiatorul, 300, patfinder, al 13-lea razboinic, braveheart, pearl harbor + zoom
Galerie foto (19)

Este un fapt dovedit acela ca expresia „bazat pe o poveste adevarata”, care este afisata pe genericul unei productii cinematografice, are darul de capta atentia spectatorilor mai mult decat ar face-o un film de fictiune obisnuit. Istoria cinematografica abunda in astfel de exemple. Realitatea, insa, este ca multe dintre filmele istorice care au atins un succes enorm de box-office nu prezinta publicului mai putin informat decat versiuni ale trecutului care ar face orice istoric sa se ia cu mainile de par. Unele dintre ele le stiti deja, in vreme ce altele v-au scapat probabil din atentie. In aceasta ordine de idei, redactorii DESCOPERA.ro au ales sa intocmeasca un top al filmelor care v-au prezentat, in mod eronat, o istorie care nu a existat niciodata.

10. Pocahontas

Nimeni nu se poate plange de calitatea filmelor de desene animate realizate de prestigioasa casa de productie Disney. Chiar daca Disney a fost mai degraba un producator care si-a inserat propriile versiuni ale basmelor vechi in filmele sale, atunci cand vine vorba de respectarea adevarului istoric, casa de productie si-a atras critici severe din partea istoricilor si a dascalilor din scolile primare. Poate cea mai cunoscuta eroare a celor de la Disney a fost versiunea din 1995 a celebrei povesti a amerindiencei Pocahontas. In film, intre tanara indianca si colonistul de origine scotiana, John Smith, se infiripa o frumoasa poveste de dragoste. Apogeul acestei idile este atins in momentul in care Pocahontas se arunca asupra trupului iubitului sau pentru a-i salva viata din fata furiei membrilor tribului Powhatan, trib ce isi luase numele dupa ce al propriului rege.



Istoricii considera astazi ca, in realitate, englezul a fost supus unui ritual bastinas, ritual prin care nativii se asigurau ca va renaste spiritual devenind unul dintre ei. Cat despre celebra poveste de dragoste de la inceputul secolului al XVII-lea, dintre Smith si Pocahontas, nici nu poate fi vorba. Surse istorice exacte demonstreaza ca la momentul capturarii englezului, fiica regelui Powhatan, nu avea mai mult de... 12 ani. Ea avea sa se marite, in 1614, cu un alt colonist celebru, britanicul John Rolfe, primul englez ce a dezvoltat o afacere viabila cu tutun si, totodata, fondatorul primei familii euro-indiene din America de Nord.

Chiar daca filmul se adreseaza atat adultilor, cat si copiilor (care, probabil, nu cunosc adevarul istoric), criticii au fost extrem de severi, sustinand ca o atare productie nu face decat sa influenteze negativ educatia tinerilor si sa le impuna acestora o alta versiune a istoriei decat cea care a fost in realitate.

9. Troia

Daca Homer ar fi trait sa vada grandioasa productie cinematografica din 2004, „Troia”, probabil ca ar fi izbucnit in ras, au afirmat numerosi istorici si critici de arta care au vazut in filmul istoric al regizorului Wolfgang Petersen, o deformare grosolana a informatiilor din Iliada si Eneida. Chiar daca „Troia” este unul dintre cele mai scumpe filme realizate vreodata (180 de milioane $) si una dintre cele mai bine vandute productii hollywoodiene (incasarile au atins circa 500 de milioane $), evenimentele care sunt prezentate in film, cu greu pot fi comparate cu ceea ce se intampla in urma cu aproape trei milenii si jumatate.



Poate cea mai mare gafa a realizatorilor acestui film este prezentarea unui razboi care a durat 10 ani intr-o rapida desfasurare a faptelor de circa o saptamana. O scapare care cu greu poate fi digerata in lumea pasionatilor de istorie. Nu vom face referire aici la extensiile de par si la bikinii frumoasei Briseis, la armele din material plastic sau la avionul de pasageri care se vede intr-un plan indepartat in timpul uneia dintre batalii. Acestea sunt doar scapari de regie si montaj care nu fac obiectul acestui articol. Important de mentionat este, insa, un fapt care are loc pe tot parcursul filmului. Absolut toti luptatorii eleni fac referire la ei insisi ca la niste razboinici „greci”, denumire care nu exista in timpul desfasurarii razboiului troian. In acea perioada, luptatorii lui Agammemnon se numeau ahei, danaizi sau micenieni si se deosebeau intre ei dupa denumirile cetatilor in care se nascusera.



O alta scapare a realizatorilor filmului este aceea a practicilor funerare. In film, razboinicii ucisi sunt incinerati dupa ce, in prealabil, li se asezasera monede de cupru pe ochi. In realitate, aceasta practica presupunea introducerea unei monede in gura celui decedat, ca plata pentru luntrasul Charon, cel ce trebuia sa duca sufletele mortilor catre Infern. In plus, in timpul desfasurarii razboiului din Troia, undeva in secolul al XIII-lea i. Hr., mondele nu fusesera inventate, cea mai veche mentiune a baterii monedelor in Elada datand din secolul VII i. Hr. Improprie este si folosirea costumelor armatei elene, costume care se regasesc in Perioada Clasica (secolele V-IV i. Hr), nicidecum in timpul razboiului troian.

Memorabila este si scena in care Elena ii sutureaza lui Paris rana obtinuta in duelul cu Menelau. O astfel de practica medicala nu va fi intalnita decat la peste doua milenii dupa desfasurarea epicului razboi.

8. The Bridge on the River Kwai

Chiar daca prezinta portretul fascinant al dilemei prizonierilor englezi siliti de catre armata japoneza sa construiasca un pod peste raul Kwai in Burma, productia hollywoodiana din anul 1957 a fost considerata o palma pe obrazul veteranilor din cel de al doilea Razboi Mondial, implicati direct in constructia acelui pod.



Filmul se axeaza pe figura carismatica a locotenent-colonelului Nicholson, un rol pentru care actorul Alec Guiness a fost recompensat cu un premiu Oscar. Nicholson este prizonier intr-un lagar japonez, acolo unde detinutii sunt obligati sa construiasca un pod care sa ajute la transportul efectivelor militare nipone catre teatrul de razboi, un element de tactica militara extrem de important pentru Japonia celui de al doilea Razboi Mondial. Tot in film, fiind ofiterul cu gradul cel mai inalt, Nicholson preia controlul intregii operatiuni. Spre surpriza camarazilor sai, locotenentul incearca sa isi mobilizeze oamenii pentru construirea unui pod cat mai trainic, asta pana la final, atunci cand realizeaza ajutorul dat inamicului si decide sa distruga intreaga constructie.

In realitate, numele locotenent colonelului nu este Nicholson, ci Philip Toosey, ofiter britanic insarcinat cu supervizarea lucrarilor la calea ferata Thai-Burma. Cei care au cunoscut povestea adevarata sustin ca productia hollywoodiana aduce o atingere grava imaginii celui care a fost Philip Toosey. Adevarul este, sustin acestia, ca britanicul nu a facut altceva decat sa isi tina oamenii in viata, neavand nicicand o obsesie pentru construirea podului. Admiratorii sai sustin ca Toosey a facut tot ce i-a stat in putinta pentru a intarzia lucrarile, constient fiind de ajutorul pe care il dadea japonezilor.



Producatorii filmului sugereaza faptul ca japonezii nu erau capabili sa construiasca un pod trainic avand nevoie de ofiteri aliati pentru finalizarea lucrarilor, idee mai mult decat hilara daca ne gandim ca Japonia beneficia de unii dintre cei mai buni ingineri si arhitecti ai acelor vremuri. Mai mult, calea ferata Thai-Burma a fost finalizata in 16 luni, asta dupa ce estimarile aliatilor prevedeau ca lucrarile nu vor fi terminate decat in maxim 5 ani.

Realitatea este insa si mai departe de ceea ce se intampla in film. Nu un pod, ci doua au fost construite in acea perioada de catre prizonierii de razboi, ambele functionand inca doi ani dupa finalizare. Ele au fost distruse de bombardamentele aliate, fiind reparate ulterior. Ambele poduri sunt functionale si astazi.

7. Al 13-lea razboinic

Desi nu are pretentia de a fi o productie care sa prezinte intocmai realitatea istorica, „Al 13-lea razboinic” este un film ce pleaca de la un fundament real. Actiunea are la baza Risala, una dintre cele mai vechi si mai detaliate marturii legate de modul de viata al scandinavilor, jurnal din secolul X apartinand diplomatului arab Ahmad ibn Fadlan ibn al-Abbas ibn Rasid ibn Hammad. Este de vorba despre o fascinanta calatorie pe care Ahmad o intreprinde, intre anii 921 si 923, in tinuturile slave din Rusia de astazi, pana in apropierea fluviului Volga, calatorie pe care o va descrie amanuntit in scrierile sale. Scenele de la inceputul filmului sunt rupte parca din aceasta scrisoare si respecta indeaproape manuscrisul carturarului arab.



Problemele apar in momentul in care vikingii din film calatoresc catre tinutul regelui Hrotgar, rege al Danemarcei care a trait in realitate in perioada anului 500. Nu numai ca eroii se intorc practic in timp cu peste patru secole dar, in acea perioada, religia islamica inca nu se nascuse, ceea ce face imposibila prezenta lui Ahmad. Mai mult, modul in care sunt costumate personajele dovedeste lacune serioase din punct de vedere al cunoasterii istoriei. Astfel, doar Buliwyf poate emite pretentii ca este imbracat intr-un mod adecvat. In schimb, unul dintre personaje poarta coiful unui gladiator roman, in timp ce altul poarta coiful si armura clasice ale conquistadorilor spanioli. In acelasi timp, unul dintre cei doi actori scotieni folositi in timpul filmarilor este echipat cu traditionalul kilt, obiect vestimentar a carui origine se regaseste de abia in secolul al XVI-lea. Din Risala lui Ahmad ibn Fadlan reiese clar ca absolut toti vikingii intalniti in timpul calatoriei sale erau tatuati din cap pana in picioare, in timp ce in film, un singur personaj prezinta astfel de decoratiuni corporale. Nu mai mentionam faptul ca limba folosita de unii dintre eroii filmului este norvegiana moderna, limba care inca nu se nascuse in secolul X.



Este de-a dreptul ilara scurta calatorie prin padure a vikingilor, imediat dupa debarcare, atunci cand sunt vizibile urmele copacilor taiati cu drujba, o metoda de defrisare care nu apare decat in secolul XX. In plus, multimea de puieti indica tot o practica moderna de reimpadurire.

O ultima scapare vine din partea de inceput a filmului, atunci cand Bagdadul este reprezentat pe harta undeva intre Marea Neagra si Marea Caspica. In realitate, el este pozitionat in vestul raului Tigru in Irakul de azi.

6. Pearl Harbor

Pornind de la aventurile a doua personaje fictive, capitanii Rafe McCawley si Danny Walker, producatorii mega-productiei cinematografice din anul 2004, „Pearl Harbor”, anuntau la acea data aparitia celui mai bine realizat si documentat film istoric cu privire la atacul japonez asupra bazei americane de la Pearl Harbor, din 7 decembrie 1941. Povestea ii are in prim plan pe cei doi eroi, Rafe si Danny, cei care, surprinsi fiind de atacul nipon, reusesc sa se urce in propriile avioane si sa doboare cateva duzini de avioane de lupta japoneze. Amandoi supravietuiesc atacului pentru ca, ulterior, sa fie trimisi ca piloti de bombardier in misiuni de bombardare a orasului Tokyo.



Istoricii sustin ca aceasta interpretare este una total diferita de ceea ce s-a intamplat in realitate. In timpul atacului de la Pearl Harbor, pilotii americani au doborat extrem de putine avioane japoneze. In plus, nu exista nicio dovada ca pilotii de vanatoare ar fi fost folositi pentru a pilota uriasele bombardiere americane, acestea necesitand aviatori specializati in astfel de misiuni.



O scapare, pusa de realizatorii filmului pe seama dificultatii de a folosi replici ale unor masinarii din 1941, este cea a utilizarii de echipament militar care a fost realizat fie spre sfarsitul razboiului, fie la ani buni dupa incheierea acestuia. Este cazul jeepurilor Willys M38, modele aparute dupa 1950, a navelor de asalt americane inventate in anii ’70, sau a instalatiilor de aer conditionat vizibile in numeroase cadre din film. Daca la acestea adaugam si bikinii frumoasei Helen si ai celorlalte asistente medicale, articole vestimentare care nu fusesera inventate inca in 1941, concluzia nu poate fi decat una... „Pearl Harbor” a picat la lectia de istorie.

CITESTE CONTINUAREA IN PAGINA URMATOARE

5. Braveheart

Atunci cand „Braveheart” a aparut pe piata, mai precis in anul 1995, filmul s-a dovedit rapid unul de succes. Regizat de australianul Mel Gibson, cel care il si intruchipeaza pe legendarul erou scotian Willliam Wallace, Braveheart a reusit sa cucereasca inimile spectatorilor atat din Scotia, cat si din alte parti ale lumii, acolo unde rebelul din secolul al XIII-lea era inca necunoscut. Mai mult, filmul si-a adjudect 5 premii Oscar, dintre care doua pentru Cel mai bun film si pentru Cea mai buna regie. Iar daca laudele criticilor au curs din abundenta, nu de aceeasi parere au fost si istoricii care au vazut in film o deformare grava a adevarului istoric.



Actiunea filmului se petrece in secolul al XIII-lea, atunci cand tanarul William Wallace se intoarce intr-o Scotie ravasita de brutalitatea regelui englez Edward I si a supusilor acestuia. Silit sa se casatoreasca in secret din cauza edictului intitulat primae noctis (lege ce permitea nobililor englezi sa petreaca prima noapte alaturi de orice mireasa de conditie umila), Wallace este ulterior martorul uciderii sotiei sale de catre soldatii englezi. Acesta este si motivul pentru care eroul porneste o lupta de proportii epice impotriva unui intreg imperiu. Pe parcursul filmului, scotianul ajunge chiar sa aiba o poveste de dragoste cu Isabella, sotia de origine franceza a printului Edward al II-lea.

In primul rand, sustin istoricii britanici, nu exista nicio mentiune care sa ateste instituirea in Anglia a edictului primae noctis de catre Edward I. Mai mult, o idila intre Isabella si William Wallace era practic imposibila, atata vreme ca aceasta nu avea mai mult de doi ani in momentul mortii eroului nostru. O alta greseala a lui Mel Gibson a fost aceea a echiparii tuturor scotienilor cu traditionalele kilturi, obiecte vestimentaer care au aparut, de fapt, in secolul al XVI-lea si care au fost purtate, pentru prima data, intr-o lupta in anul 1700, in timpul Bataliei de la Culloden. Este ca si cum ai imbraca in blue-jeansi intreaga armata napoleoniana in Batalia de la Waterloo. Eronata este si imaginea razboinicilor scotieni care merg la lupta cu fetele pictate in culori albastre. Un astfel de obicei se regasea de fapt in Antichitate, la vechii celti, nicidecum la scotienii secolului al XIII-lea.

Trebuie mentionat si faptul ca in film, William Wallace si regele Edward I mor in aceeasi zi. Istoria ne spune, insa, ca monarhul englez s-a stins din viata la circa 3 ani dupa disparitia brutala a rebelului scotian.

4. Gladiatorul

Spre meritul sau, regizorul Ridley Scott a cerut sprijinul unui istoric, atunci cand a realizat „Gladiatorul”, grandioasa productie din anul 2000, si asta pentru ca filmul sa prezinte o frantura de istorie cat mai aproape de realitatea de acum doua milenii. Chiar si asa, Gladiatorul si-a atras critici aspre din partea expertilor, desi eroul filmului, Maximus, este un personaj fictiv.

In film, imparatul Marc Aurelius il alege pe generalul Maximus drept succesor al sau in fruntea Romei, in detrimentul propriul fiu, Commodus. Tradat, acesta din urma isi ucide tatal si ordona executia generalului. Maximus reuseste sa scape din mana calailor, este capturat si vandut ca sclav, pentru ca in final sa lupte pentru propria viata in postura de gladiator.



Istoricii sustin, insa, ca scenariul este unul mai degraba fantezist, prezentand fapte, personaje si evenimente care nu au existat niciodata. In plus, erorile se tin lant, ceea ce nu face decat sa scada valoarea unui astfel de film in ochii unui cunoscator. Sa analizam, spre exemplu, prima parte a filmului, aceea in care armata romana invinge undeva in Germania acelor timpuri o intreaga armata barbara. In primul rand, sustin aceiasi istorici, modul in care este aliniata si echipata armata legionarilor nu are nimic de a face cu realitatea istorica. Romanii nu foloseau niciodata catapulte uriase in timpul bataliilor propriu-zise, cu atat mai putin in paduri. Astfel de arme erau folosite doar in cazul asediilor, latinii preferand sa utilizeze scorpionii impotriva inamicilor. Mai mult, tactica de lupta romana prevedea ca soldatii sa arunce celebrele sulite, pillum, catre adversari, apoi sa avanseze in formatie stransa inspre acestia. In film, desi soldatii poarta aceste sulite, nu le arunca asupra barbarilor. Romanii luptau cot la cot, fara sa rupa randurile, aceasta disciplina fiind, de fapt, cea care le-a asigurat suprematia militara pentru mai multe secole. Pe de alta parte, germanicii, luati individual, erau unii dintre cei mai eficienti razboinici ai Europei. Intr-o desfasurare a trupelor asa cum este cea din film, armata romana ar fi fost pur si simplu masacrata.

Uniformele romane nu sunt nici ele unele care sa se potriveasca epocii in care se desfasoara actiunea filmului. In realitate, armurile soldatilor din „Gladiatorul” existasera cu circa 80 de ani inaintea lui Marc Aureliu. Ele au fost modificate radical dupa razboaiele dacice, atunci cand creatorii lor si-au dat seama ca erau ineficiente in fata temutelor falxuri dacice. O alta scapare grosolana este cea a imaginii barbarilor germanici care executa un dans razboinic inaintea bataliei. Adevarul este ca atat dansul, cat si strigatele lor se regasesc in traditiile razboinice ale zulusilor, un bun exemplu in acest sens fiind productia „Zulu” din 1964. Trebuie adaugat si faptul ca generalii romani nu participau la luptele propriu-zise, nici macar alaturi de cavalerie. O cohorta (1/10 dintr-o legiune) ar fi fost condusa de mai multi centurioni. O legiune ar fi avut in frunte un Legatus, in timp ce doar o intreaga armata (de regula, mai multe legiuni) ar fi fost condusa de un general. Dupa numarul soldatilor care apar in scena bataliei, nu poate fi vorba decat de una sau doua cohorte, ceea ce exclude prezenta generalului pe campul de lupta. Este de-a dreptul ilar si ordinul dat de ofiterii romani arcasilor – „Fire!!!” –, acesta aparand pe campul de lupta doar odata cu inventarea armelor de foc. Si asta nu e tot.



Gafele producatorilor continua cu scena asasinarii lui Marc Aureliu de catre propriul sau fiu, Commodus. In realitate, Marc Aureliu s-a stins din viata la Vindobona (Viena de astazi), rapus probabil de ciuma. Asasinatul isi gaseste un corespondent in moartea altui imparat, Tiberius, sufocat din ordinul lui Caligula, dar acest episod s-a desfasurat cu circa 200 de ani inaintea mortii lui Marc Aureliu. O alta scena il gaseste pe un politician roman care afirma ca Roma s-a nascut republica. O grava eroare, atata vreme cat Cetatea Eterna a fost multi ani monarhie, inainte de a deveni republica. Este adevarat ca imparatul Commodus avea obiceiul de a cobori in arena si de a lupta alaturi de gladiatori, dar imaginea sa reala se afla la polul opus fata de cea reprezentata in film. Adevaratul Commodus era un barbat masiv, cu alura de atlet, calit in numeroase lupte si care fusese deseori asemuit cu Hercule. Mai mult, el era casatorit si nu exista mentiuni istorice care sa ateste vreo pasiune amoroasa pentru propria sa sora. Commodus a fost intr-adevar asasinat, dar acest act s-a consumat intr-una dintre vilele sale si nu in arena, asa cum sugereaza filmul. Asasinul a fost propriul sau antrenor.

3. They Died with Their Boots On

Chiar daca este cel mai vechi film prezentat in acest top (a fost lansat in 1941), They Died with Their Boots On reprezinta un exemplu clasic de deformare rau intentionata a istoriei. Actiunea se invarte in jurul Bataliei de la Little BigHorn, din 25 iunie 1876, cea in care colonelul George Armstrong Custer a fost invins de catre amerindienii condusi de Sitting Bull si Crazy Horse. Filmul pune totodata un puternic accent pe viata si personalitatea colonelului american.



La fel ca in toate filmele western sau istorice ale acelor ani, imaginea luptatorilor americani este una puternic influentata de rigori nationaliste, ei fiind reprezentati ca niste adevarati eroi, indiferent de tabara in care au luptat sau de motivele care i-au manat catre razboi. Una dintre cele mai mari mistificari din film, pentru ca gafa nu ii putem spune, este cea a unui colonel Custer extrem de legat afectiv de cauza amerindienilor. Producatorii filmului chiar sugereaza faptul ca acesta a redactat o emotionanta scrisoare catre Congresul American in care pleda pentru ajutorarea nativilor americani. Lovindu-se de refuzul autoritatilor, acelasi colonel Custer se arunca intr-o lupta fara sorti de izbanda si alege sa se sacrifice pe sine, in numele unei cauze care nu era a lui.

Adevarul este, insa, cu totul altul. Este cert ca George Armstrong Custer a manifestat o ura aproape maladiva fata de amerindieni, fapt ce reiese chiar din propriile sale scrisori. Intr-una dintre acestea, el ii mentiona sotiei sale ca singura modalitate de distractie pe care o are in intinsele tinuturi amerindiene este aceea de a impusca nativi americani. In ceea ce priveste Batalia de la Little Bighorn, filmul denatureaza iarasi grosolan adevarul. Custer nu a intentionat nicicand sa faca vreun sacrificiu personal, cu atat mai putin pentru a pleda in favoarea amerindienilor. Sursele istorice indica faptul ca acesta a intrat in lupta arogant, in ciuda sfaturilor calauzelor si spionilor sai, decis sa anihileze odata pentru totdeauna elita razboinicilor indieni. Numai datorita acestei infatuari, Custer si absolut toti soldatii pe care i-a avut in subordine, au fost masacrati de luptatorii sioux, arapaho si cheyenne.

2. 300

Cu siguranta ca Zack Snyder, regizorul deja celebrului „300”, nu si-a propus nicicand sa urmeze linia exacta a realitatii istorice in povestea celor 300 de spartani cazuti eroic la Termopile. Filmul pleaca, in fond, de la benzile desenate cu acelasi nume, iar personajele, in special cele negative, arata rupte parca din romanele lui Tolkien. Exista, insa, cateva erori istorice pe care cu greu le putem trece cu vederea, chiar si in cazul unei productii senzationaliste, asa cum este „300”.



Legenda spartanilor este deja cunoscuta tuturor. E o poveste spusa neintrerupt de mai bine de 2000 de ani, si continua inca sa ne fascineze prin tragismul ei si prin daruirea celor care au cazut atunci la Portile de Foc (asta inseamna, de fapt, Termopile). Realitatea este ca impotriva persilor, care in nici un caz nu au fost 1 milion (mai degraba numarul lor ar fi fost undeva pe la 200.000), cei 300 de spartani au fost sprijiniti de mii de soldati greci veniti din toate colturile Eladei. Adevarata forta condusa de Leonidas numara circa 7.000 de oameni, o veritabila armata pentru acele vremuri.



Nu poate fi trecuta cu vederea nici impozanta armata persana, asa cum este ea prezentata in film. Spre exemplu, Xerxes nu a ajuns niciodata in Africa, pentru a putea etala pe campul de lupta unitati specifice acestui continent. Nu exista, iarasi, nicio mentiune a vechilor cronici in care sa fie atestata prezenta elefantilor de lupta in Batalia de la Termopile, cu atat mai putin a rinocerilor. In ceea ce ii priveste pe cei 10.000 de nemuritori, putem trece peste aspectul monstruos al acestora. In fond, filmul exagereaza voit trasaturile eroilor, tocmai pentru a evidentia ideea binelui care invinge raul. Este de neiertat, insa, prezentarea acestora in costume care amintesc de luptatorii asiatici din Japonia, China si Tibet, precum si a cunostintelor lor de kung-fu si alte arte martiale.



Pe de alta parte, cetatenii Spartei sunt infatisati in costume tipic ateniene, nicidecum spartane, si asta in timp ce razboinicii seamana, mai degraba, cu o adunatura de barbati fatali, dupa toate standardele secolului XXI. Poate acesta a fost si motivul pentru care luptatorii spartani nu poarta platosele cu care erau echipati in realitate. Cat despre motivul pentru care ei sunt incaltati cu sandale tipic romane, acesta nu poate fi explicat decat de producatorii filmului. Fiti siguri, insa, ca se poate si mai rau. E suficient sa vizionati productia similara din 1962, „The 300 Spartans”, ca sa puteti admira o intreaga armata spartana echipata in uniforme... romane.

1. Pathfinder

Dintr-un asemenea top, sub niciun motiv, nu putea lipsi „Pathfinder”, filmul lansat cu surle si trambite in anul 2007. Daca v-au amuzat erorile comise, cu sau fara voie, in productiile enumerate mai sus, in Pathfinder o sa va puteti delecta, in schimb, cu o veritabila comedie a gafelor de orice gen. De altfel, filmul s-a dovedit un esec rasunator imediat dupa lansare, o consecinta care nu a mai surprins pe nimeni.



Actiunea se petrece in jurul anului 1000, o perioada in care vikingii atingeau pentru prima data tarmul Americii de Nord. Personajul central, Ghost (interpretat de neo-zeelandezul Karl Urban), este un copil uitat de razboinicii nordici in mijlocul nativilor americani. Acesta este crescut de amerindieni si ajunge intr-un final sa isi salveze tribul din calea vikingilor vanatori de oameni.

Nu vom vorbi aici despre gravele erori de regie, asa cum ar fi cea a eroului care, in plina iarna, cade intr-un lac inghetat pentru a iesi de acolo complet uscat. Nu vom vorbi nici despre sincopele evidente ale unui scenariu mediocru. Episodul in care amerindienii sapa o groapa-capcana in care tot ei aveau sa cada, este de-a dreptul ridicol. Nu putem, insa, sa nu mentionam gravele scapari de ordin istoric ce se intalnesc la tot pasul.

Vikingii au atins pentru prima si ultima data tarmul Americii de Nord in anul 1003, atunci cand Leif Erikson ar fi strabatut oceanul in fruntea unui echipaj format din 35 de razboinici, si ar fi intemeiat o asezare temporara pe tarmul urias al unui taram pe care l-a numit Vinland – Tara Vinului. Urmele acestei asezari au fost descoperite in situl arheologic de la L'Anse aux Meadows, in insula Newfoundland, Canada. Nu se pune problema ca nordicii sa fi organizat expeditii de vanatoare a oamenilor intr-un tinut atat de indepartat, chiar daca aceasta practica era una curenta in randul vikingilor. In fond, le era mult mai la indemana ca captureze oameni in insulele britanice sau in nordul Europei, decat sa strabata mii de kilometri in cautarea lor.



Apoi este vorba despre modul in care luptatorii vikingi sunt prezentati in film. Pe langa faptul ca uriasii cu fete negre par niste monstri rupti din povestile cu zmei, ei sunt infatisati (oare a cata oara?) purtand coifuri cu coarne. Este un fapt stiut de multa vreme ca nordicii nu purtau astfel de coifuri, armura lor avand un cu totul alt aspect. Ce putem sa mai spunem si despre rottweilerii care ii insotesc? O astfel de rasa canina nu a aparut decat in secolul XX. Pe langa aceasta gafa, caii vikingilor care sunt dintr-o alta rasa decat cea nordica, si ratele Pekin care abunda in film, dar care, in realitate, nu au fost aduse pe continentul nord-american decat in 1873, nu mai par decat niste mici scapari.

Mai stii si alte filme care au picat la lectia de istorie? Spune-ti parerea aici despre ele si despre cele prezentate de DESCOPERA.RO.

CITESTE SI: