Prima pagină Cultură

Flatulenta – O istorie mirositoare

Nicu Parlog | 30.10.2009 |
Flatulenta – O istorie mirositoare     flatulenta, basina, basini, part, gaze, vanturi, seneca, aristofan, imperiul roman, intestin, medicina, istorie, funny, partar, basinos, basinist, saltimbanci, clovni, haltere, opera + zoom
Galerie foto (10)

Acum, pe buna dreptate, cine nu cunoaste Fenomenul? Cine nu a cazut victima, in cele mai nepotrivite locuri si momente, banalului proces de tranzitie a gazelor prin labirintul intestinal al trupului omenesc? Dincolo de oroarea si de jena care insotesc acest firesc fenomen fiziologic de care ne este rusine sa aducem vorba, sta insa o poveste surprinzatoare cu implicatii neasteptate in psihologia, traditiile si chiar istoria omenirii. Daca stiti deja despre cine este vorba, rupeti-va putin timp. Dusmanca vinovata de nenumarate momente jenante si regretabile trebuie cunoscuta pentru a fi contracarata cu succes! Curaj si fara aere...

Ce cauti tu in viata mea?

A fost tot timpul in spatele tau. Inca de cand te-ai nascut si ai avut parte de prima masa. Te-a insotit, mai apoi, prin viata ca un clovn amator de glume proaste fara voia ta. A fost fidela si surprinzatoare in acelasi timp. Te-a facut de ras la gradinita, in scoala generala, la liceu, ba chiar si in facultate. Mai tarziu, la locul de munca te deranjeaza constant, parca dinadins.

Precum o cunostinta de neam prost, nu s-a sfiit sa dea buzna, sonor, chiar in momentele solemne ale vietii tale. Ce conta pentru ea ca vorbeai la o conferinta, ca stateai la masa intr-un anturaj select, ca te aflai la o intalnire de afaceri sau ca erai intr-un mijloc de transport in comun? Nici in clipa casatoriei nu se sfieste sa-si faca simtita prezenta...

Ai chinuit-o, te-ai incordat, ai ascuns grimase si injuraturi sub un zambet fortat, ai inventat cele mai incredibile scuze si explicatii. Nimic, tot nu pleca de acolo. Sau daca disparea senzatia pe moment, penibila explozie putea interveni cand iti era lumea mai draga. Nu avea importanta ca erai in fata profesorului, a sefului sau a unei audiente largi. Nu a respectat nici momentul atat de drag oricarui pescar, cand pestele perfect musca momeala... si atunci a bubuit puternic speriind vietatile apei si starnind hohote in randul colegilor de pescuit...

De multe ori, ti-a demonstrat ca nu stie ce este aceea rabdare si respect. Tu credeai ca te poti controla in orice moment, ea nu si nu, vroia sa iti arate cu orice pret ca este cu cateva secunde inaintea ta. Si cand te gandesti ca totul nu este decat un fenomen normal, comun tuturor vietuitoarelor.

Asa numita flatulenta- in termeni stiintifici - este pur si simplu expulzarea in afara organismului a unui amestec de gaze care nu sunt altceva decat produse secundare ale procesului digestiv petrecut la mamifere. Amestecul de gaze, denumit "flatus" ("vant" in latina) de catre medicii romani din Antichitate, este adus in rect de aceeasi miscare peristaltica care transporta reziduurile fecale din intestinul gros in rect. Terminatiile nervoase din anticamera evacuarii din trupul uman sunt cele vinovate de declansarea exploziei mirositoare. Ele si numai ele...

Variatiile "sunetului" depind in exclusivitate de tonusul muschilor sfincterului anal si de viteza amestecului de gaze propagat. Pentru specia umana, flatulenta se intampla deopotriva accidental si incidental. Asta inseamna ca nedoritele explozii apar indeosebi cand tusesti, stranuti, te ridici brusc de pe scaun sau, in general, cand depui activitati fizice solicitante. Activitatile cele mai propice pentru eliberarea de gaze sunt, in ordine: halterele de performanta, unde - invariabil - sportivii care ridica greutati imense scapa invariabil cateva bubuieli, culturismul, din motive similare si, nu radeti... cantatul la Opera. Da, nu va mirati prea tare! Datorita efortului specific prin care sopranele, basii, baritonii si alti cantareti de opera sunt nevoiti sa-si umple cu aer cutia toracica si sa cante cu putere, apare in mod natural fenomenul de flatulenta.

Bubuind prin istorie

Rusinosul fenomen a fost alaturi omenirii din cele mai vechi timpuri. Avem dovada termenilor antici cu care a fost denumit. In dialectele indo-europene stravechi avem sufixul per, regasit mai apoi in sanscritul pardate, grecescul perdomai, persanul paeradaiti, anglo-saxonul ferten sau slavicul perdet. Ei, si am ajuns, fara sa vrem, si la momentul cand flatulenta a aparut in limbajul neaos romanesc. Laolalta cu alte cuvinte porcoase aduse de legionarii si colonii romani (care nu au fost tocmai niste obraze fine), a poposit in limba daco-romanilor si hidosul termen. Basina. Conform lingvistilor, "basina" romaneasca vine direct din latinescul vissina, un termen vulgar pentru pedere, denumirea oficiala a fenomenului in limba literara a Cezarilor...

De-a lungul timpului, oamenii au avut atitudini diverse fata de actul flatulentei. In majoritatea culturilor, partairea in public era considerata un act reprobabil si rusinos dar, in functie de context, putea fi aducator de rasete si veselie. La vechii chinezi, partul era privit ca o declansare zgomotoasa a norocului. Unele triburi din Africa sub-sahariana cred si astazi ca flatulenta este intotdeauna de bun augur, sunetul sau fiind cumva o invitatie indelung asteptata pentru tunetul norilor aducatori de ploaie binefacatoare.

Pazuzu, regele demonilor vanturilor in mitologia babiloniana. Desi este un spirit malefic, Pazuzu are capacitatea de a indeparta celelalte spirite rele, motiv pentru care a fost folosit in numeroase amulete.

Unul dintre cele mai vechi texte de lege omenesti, "Codul lui Manu", aparut in India in urma cu peste 5.000 de ani, pedepseste crunt partairea in public. Iar cum ne aflam in tinutul castelor, orice sudra inferior care nu-si pazea fundul si slobozea vreun vant mirositor in preajma unui ksatria sau mai grav, brahman, era supus unei pedepse groaznice. Nici mai mult, nici mai putin, nefericitului i se taia anusul cu cutitul, pentru neobrazarea si lipsa de respect la adresa privilegiatilor din castele superioare.

In alte parti ale lumii, precum insulele din Pacific, partaiala a fost readusa pe piedestal de numeroase triburi care isi cautau viitorul la samanii si ghicitorii locali experti la ghicitul in... basini. In mitologia inuitilor din nordul Canadei il intalnim pe Matschiskhapeu (in traducere directa, evident, Omul-Part). Ciudata divinitate este cel mai puternic spirit din panteonul eschimosilor, fiind la origine un saman legendar care patroneaza peste actul flatulentei, capabil sa-i pedepseasca pe cei rai cu teribile dureri gastro-intestinale si sa-i fericeasca pe cei buni cu darul eliberarii vanturilor! Intr-o poveste de-a eschimosilor, Zeul Vanturilor Intestinale (desen, jos) viziteaza noaptea toti zgarcitii din lume si le coase fundurile, astfel incat acestia sa nu-si mai poata elibera gazele, finnd condamnati la cumplite balonari si dureri de burta.

In Antichitatea europeana, flatulenta isi face simtita prezenta foarte devreme. Doua texte scrise acum 2.500 ani de insusi Aristofan, parintele comediei, abunda in relatari umoristice la adesa gazelor scapate de cetatenii atenieni. Mai tarziu, romanii aduc un tribut banalului part prin satirele lui Seneca la adresa imparatului Nero.

Lumea islamica nu este nici ea straina portretizarii flatulentei. O gasim deghizata chiar in faimoasa culegere de basme arabe "1001 de nopti", unde apare o povestioara intitulata sugestiv "Partul istoric". Este vorba despre povestea unui satean simplu care este nevoit sa-si paraseasca satul, de rusine - rusine aparuta aparuta in urma unei explozii slobozita involuntar la propria-i nunta. Cand se reintoarce spasit, peste zece ani, barbatul descopera cu stupoare ca bubuitura sa devenise atat de faimoasa, incat oamenii o foloseau drept punct de referinta pentru toate evenimentele scurse de la acel moment stanjenitor.

Flatulenta isi face o intrare zgomoasa in epoca Renasterii prin antologicele povesti ale lui "Gargantua si Pantagruel" scrise de Francois Rabelais. In capitolul 27 din cea de-a doua carte, uriasul Pantagruel elibereaza un vant atat de puternic incat "a facut ca Pamantul sa se zguduie 29 de mile imprejur, iar din pantecele sale au iesit mii de oameni, pitici si creaturi ciudate".

Astazi, cei mai multi oameni se stapanesc (sau cel putin incearca) atunci cand se afla in compania altora. Cand situatia nu mai poate fi tinuta sub control, minimul bun simt ne indeamna, totusi, sa parasim incaperea, inventand un motiv nevinovat. Totusi, in unele culturi, trasul vanturilor nu este vazut nici astazi drept un lucru rusinos. Eruditul Mircea Eliade aminteste astfel desele momente in care mentorul sau din India elibera vanturi sonore, iar insotitori sai considerau acest lucru la fel de normal si natural precum tusitul sau stranutul. O evolutie, totusi, comparativ cu pedepsa lui Manu.

N-ai un foc?

Unul dintre cele mai sonore aspecte ale umorului vulgar tine de asa-numitul "vant aprins". Este o practica comuna la petrecerile din mediile cazone, interlope sau chiar in campusurile studentesti. Psihologii o considera nimic altceva decat o cascadorie trista, care aduce in prim-plan nefericirea umana alaturi de dorinta de a se remarca cu orice pret. Medicii, pe de alta parte, avertizeaza in privinta riscurilor - deloc de ignorat - care apar in urma acestui experiment, ce spune multe despre nivelul intelectual al unor semeni de ai nostri...

In prezent, in plin mileniu III, ciudatenia asta a devenit atat de populara incat sute de autoproductii de acest tip sunt postate zilnic pe You Tube. Denumita in argou "Sageata albastra" sau "Sufletul albastru", piroflatulenta, cum este botezata de specialistii comportamentului deviant uman, este prezenta si in numeroase piese de teatru modern, filme, emisiuni de televiziune si chiar desene animate.

Pe langa alte 4 substante chimice, gazele intestinale contin si metan, iar metanul, in contact cu focul, arde cu o flacara albastruie. Flacara poate fi si portocalie sau galbena, in functie de compozitia gazului. Nebunia a ajuns la un asemena nivel, incat pe Internet exista site-uri dedicate actului. Accidentele nu sunt rare, de obicei rezumandu-se la arderea superficiala a epidermei. Exista, totusi, un caz medical in care amatorul unei asemenea distractii scatologice s-a ales cu o leziune de peste 15 cm a intestinului gros, avand nevoie de interventia urgenta a unui chirurg, care i-a salvat viata.

Aprinderea vanturilor era o distractie obisnuita in Evul Mediu european. Uneori a servit drept metoda de protest si umilire, dupa cum arata o miniatura medievala care impodobeste editia din 1545 a lucrarii "Descrieri ale Papalitatii" de Marin Luther. Desenul reprezinta nici mai mult, nici mai putin decat doi tarani protestanti germani care isi dau pantalonii jos si slobozesc vanturi care incendiaza la propriu bula papala emisa de Papa Paul al III-lea.

Basinisti cu carte de munca

Istoric, capacitatea de a trage vanturi la comanda este mentionata pentru prima data in lucrare teologica si filosofica, extrem de serioasa, a sfantului Augustin din Hippo, "De Civitate Dei" (Despre cetatea lui Dumnezeu). Tomul mentioneaza ca, in vechime, oamenii "aveau un asemenea control al maruntaielor, incat trageau vanturi numai la comanda, ba chiar puteau canta [prin intermediul lor]...". Aceasta abilitate a fost pierduta din pricina pacatelor, care au atras lipsa controlului propriului trup.

In Evul Mediua, in afara de vanatoare, orgii bahice si sexuale si turniruri cavaleresti, una din distractiile cele mai gustate de catre capetele incoronate ale Europei apusene era vizionarea spectacolelor in care saltimbancii si bufonii de curte se partaiau cat mai sonor, in hohotele de ras ale nobililor si domnitelor de la curte.

Primii partari sau basinisti profesionisti (ma scuzati, dar acesta pare sa fie termenul) au aparut pe la curtile regilor Irlandei. Denumiti braigetori, sunt mentionati alaturi de circari si muzicieni in Tech Midchuarda, un document despre banchetele din sala lui Tara. Din punct de vedere profesional, braigetorii se situau pe ultima treapta a clasamentului entertainerilor medievali irlandezi, primele locuri fiind ocupate de barzi si cantareti la harpa.

Bizara moda de a avea un partar personal care sa te binedispuna cand esti trist a ajuns si la curtile regilor Angliei, asa ca, in plin secol XIII, cronica Liber Feodorum povesteste despre ispravile lui Roland Partarul. Acesta era, la origine, un saltimbanc care s-a specializat atat de temeinic in tehnica tragerii de vanturi, incat detinea conacul Hemingstone din Suffolk, basca 120.000 metri patrati de teren primiti drept rasplata din partea regelui Henric al II-lea pentru serviciile sale... zgomotoase. In apropierea Craciunului, Roland era obligat ,prin contract, sa vina la curtea regala, unde se dadea peste cap, fluiera si tragea cat mai multe vanturi.

Credeati ca doar regii si nobilimea beneficiau de privilegiul de a avea un partaitor la comanda? Ei, as! Masele populare se binedispuneau cu numerosi saltimbanci care le satisfaceau simtul umorului ofilit de foamete, saracie si nenumarate molime. O alta cronica, franceza de data acesta, ne spune ca, in secolul al XIV-lea, abilitatea de a trage vanturi era cea mai pretuita cerinta a unui artist care colinda balciurile, orasele si targurile vremii. Individul cu pricina putea sa fie un povestitor mediocru, un saltimbanc stangaci si un cantaret penibil, dar toate acestea ii erau iertate de catre multime, daca dovedea ca este un maestru al eliberarii zgomotoase a gazelor!

Mirositoarea si bubuitoarea meserie se perpetueaza prin istorie pana in secolul XIX, cand se naste ultimul partar de moda veche. Joseph Pujol (1857-1945), caci despre el este vorba, a ramas o adevarata legenda a genului. Pujol a devenit cunoscut sub numele de scena de Le Petomane (Partarul / Partaitorul, in limba franceza). S-a nascut la Marsilia, dintr-un tata sculptor si o mama casnica. La scurt timp dupa terminarea scolii primare, Joseph a devenit constient de ciudatul sau dar natural, concretizat intr-un remarcabil control al muschilor abdominalo-rectali, in urma unei intamplari, sa-i zicem hazlii.

Pe cand inota in mare alaturi de alti tineri de varsta lui, a simtit cum i-a intrat accidental o cantitate considerabila de apa in rect. Speriat, s-a dus la doctor, care, dupa un control de rutina, l-a asigurat ca nu trebuie sa se ingrijoreze. Cand a plecat in armata, nu a avut de lucru, si le-a povestit camarazilor despre abilitatea sa neobisnuita. Pentru a satisface curiozitatea si umorul superiorilor, Pujol a fost nevoit sa-si toarne periodic apa in fund, pe care o expulza apoi cu putere pe o distanta de cativa metri, spre amuzamentul si gloria Armatei Franceze.

Intors acasa, a descoperit ca putea trage vanturi in voie pe perioade prelungi de timp. Se angajeaza la o brutarie si incepe sa-si distreze clientii prin explozii sonore. Lovit de saracie, se decide sa performeze pe scena si debuteaza in anul 1887 in orasul sau natal. Nu trece mult timp si baiatul cu fund zgomotos se transforma intr-un adevarat superstar. Purcede spre Paris, unde celebrul Moulin Rouge il asteapta cu bratele deschise. Unele dintre numerele sale de mare succes la public consta in imitarea cu fundul a sunetelor unei furtuni sau reproducerea fidela a zgomotului produs de o baterie de artilerie.

Joseph nu se multumeste cu atata si persevereaza. In scurt timp, ridica publicul in picioare, atunci cand isi introduce o ocarina in rect si "canta" O Sole Mio sau La Marsellaise. Credeti ca s-a oprit aici? Nici pomeneala! Intr-o demonstratie de forta, trage un vant atat de puternic incat stinge o lumanare asezata la peste 10 metri in spatele sau. Multimea este in delir. La fel si celebritatile vremii. Fanii cei mai devotati ai "spectacolelor" lui Pujol erau Eduard, print de Wales, Regele Leopold al II-lea al Belgiei si Sigmund Freud. In urma unui conflict de interese, Joseph Le Petomane se desparte de Moulin Rouge, performand in continuare in propriul show intitulat Teatrul Pompadour.

Moare la varsta de 88 de ani, la Marsilia, prestigioasa Universitate Sorbona oferind atunci o importanta suma de bani urmasilor lui Pujol, in scopul disectiei si studierii cadavrulului acestuia. Familia a refuzat oferta.

In prezent, Le Petomane are un demn urmas in persoana lui Paul Oldfield, singurul "professional farter" din zilele noastre. Cunoscut sub numele de scena "Mr. Methane", Paul s-a apucat de aceasta stranie indeletnicire in anul 1991. Domnul Metan si-a descoperit abilitatea la varsta de 15 ani, in urma practicarii yoga. In ziua urmatoare, a reusit sa traga douazeci de vanturi intr-un minut, spre entuziasmul prietenilor sai.

Uimitoarea performanta a Domnului Metan in cadrul cunoscutului show TV Britain's got talent

Tu esti de vina pentru incalzirea globala?

Oricat de greu v-ar veni sa credeti, flatulenta se numara printre principalii vinovati de efectul de sera. De fapt, exista teoria ca banala flatulenta devanseaza poluarea cu gaze de esapament, atunci cand vine vorba despre principalii factori vinovati de declansarea incalzirii globale. Despre ce este vorba?

Unul dintre principalele gaze care alimenteaza efectul de sera este metanul. Pana de curand, se credea ca cele mai mari emisii de gaz metan de pe planeta sunt cele produse de vanturile trase de miliardele de bovine de pe planeta. Daca, initial, se estima ca imensele cirezi de cornute produc circa 20% din emisiile anuale de metan, studiile comandate de marile concerne producatoare de carne de vita afirma ca bovinele produc 1-2% din metanul care ne distruge atmosfera. Care este adevarul? Probabil ca nu vom afla prea curand.

Un exemplu interesant este cel din Noua Zeelanda, tara producatoare de mari cantitati de carne de vita si semnatara, in acelasi timp, a protocolului de la Kyoto, protocol conform caruia este obligata sa reduca emisiile de gaze cu efect de sera. Guvernul neo-zeenlandez, prins intre ciocan si nicovala, a fost fortat sa adopte noi taxe, denumite « taxele pe vanturile vacilor ». Proiectul de lege intampina in prezent proteste serioase.

FACTS: Cum sa-i vii de hac?

  • Gazele intestinale se formeaza din surse exogene (aer ingerat prin nas si gura cand mancam cu lacomie) si surse endogene (gaze produse in tractul digestiv).

  • Mirosul neplacut al vanturilor se datoreaza mai multor substante prezente rezultate din activitatea digestiva.
  • Printre vinovati se numara: acidul butiric (miros de unt ranced) si hidrogenul sulfurat (miros de oua rancede).

  • La mamifere, incidenta mirosului urat creste proportional de la erbivore la carnivore, cum sunt felinele sau hienele, care produc cele mai cumplit mirositoare vanturi.

  • Pentru oameni, alimentele vinovate de amplificarea fenomenului sunt cele bogate in polizaharide si oligozaharide (precum inulina), adica: lintea, fasolea, ceapa, ridichiile, cartofii, cartofii dulci, cerealele (orezul este singura cereala care nu produce gaze), anghinarea. Campioane raman legumele din genul Brassica: varza, conopida, broccoli.

  • Din cele mai vechi timpuri, omenirea a cautat remedii impotriva rusinoaselor vanturi. Medicinile populare si traditionale pretuiesc ierburile si condimentele care reduc flatulenta. In Antichitate s-a dat o mare importanta leacurilor care inhiba aparitia gazelor. Deosebit de eficiente s-au dovedit a fi usturoiul si scortisoara. Aliati de nadejde sunt si piperul negru, turmericul, ghimbirul.

  • Studiile recente au descoperit ca produsele probiotice, precum iaurul de casa si kefirul, reduc flatulenta si restabilesc echilibrul florei intestinale.

  • Medicina moderna se bazeaza si pe consumul tabletelor de carbune natural, prescrise de obicei in cazurile de flatulenta cronica.

  • In final, merita retinut ca flatulenta este o functie normala a corpului uman. Cu toate acestea, simptomele unei flatulente in exces sunt un prim semnal de alarma in privinta unor posibile boli intestinale. In astfel de situatii, o vizita la medicul specialist este mai mult decat indicata.

  • Sa auzim si, mai ales, sa mirosim de bine!

CITESTE SI: