Prima pagină Cultura

Anasazii razboinicii falezelor

06.19.2007 | ● Vizualizări: 611
Anasazii razboinicii falezelor     Anasazii razboinicii falezelor + zoom
Galerie foto (3)

In zorii Evului Mediu, cand in Europa se construiau primele catedrale, pe falezele din sudul Americii de Nord indienii anasazi ridicau uriase fortarete de piatra. Paradoxal, aceste constructii n-au fost expresia pacii si a prosperitatii, ci a luptelor fratricide dintre locuitorii de atunci ai continentului. Lamuriri primim de la Laurentiu Ianculescu.

Ruinele de la Cliff Palace par suspendate in aer, ca si cum cineva le-ar fi proiectat jumatate in Cer, juma­tate pe Pamant. Un univers pietrificat, animat doar de fuioarele de nisip pe care le ridica in aer vantul cald. Incepand de prin anii ’70, oamenii de stiinta tot incearca sa descopere secretele indienilor anasazi, misteriosii arhitecti ai unor constructii monumentale considerate de Steven LeBlanc, directorul Muzeului Peabody de la Harvard, Massachusetts, „una dintre cele mai mari enigme ale antropologiei americane“. Pentru indienii navajo, anasazii reprezentau „dusmanul ancestral“; in zilele noastre, descendentii anasazilor sunt populatiile pueblos (zuni, taos, hopi), care ocupa exact aceleasi faleze unde stramosii lor locuiau in urma cu 1.000 de ani.

Nimeni nu stie insa de unde au aparut anasazii si nici in ce imprejurari au disparut. Ca si cum zeii insisi ar fi adus acest popor de undeva si tot ei l-ar fi luat inapoi. Chaco Canyon, valea luptatorilor In imensa vale a canionului Chaco, traversata de linia sinuoasa a raului Chaco Wash, s-au gasit cele mai multe vestigii ramase de pe vremea anasazilor.

Pe o raza de circa 20 de kilometri, au fost descoperite 13 asezari mari si nume­roase altele mici, cea mai veche da­tand de pe la anii 300 d.Hr. Intre secolele al IV-lea si al XVI-lea d.Hr., mai multe comunitati de anasazi ocupau un imens teritoriu (delimitat de statele Utah, New Mexico, Arizona si Colorado din ziua de astazi), perioada lor de glorie fiind cuprinsa intre anii 1000-1150, cand marile asezari au fost locuite de zeci de mii de oameni.

Cea mai importan­ta dintre acestea, Pueblo Bonito (Satul Frumos), situata la nord de New Mexico, apartinea ramurii chaco a anasazilor. Pentru a-si construi asezarile labirintice, chaco s-au inspirat din arhitecturile Mogollon si Hohokam, doua culturi preistorice care au exercitat o influenta puternica asupra lor. Asa au aparut, de exem­plu, celebrele incaperi subterane numi­te kiva, loc de desfasurare a unor ceremonialuri rituale secrete.

Intrarea in kiva se facea prin acoperis, printr-un orificiu denumit sipapu – originea vietii, in credinta anasazilor. Cea mai cunoscuta kiva se numeste Casa Rinconada si are diametrul de 20 de metri. Interesant este faptul ca ea nu face parte din ansamblul clasic de locuit, ci a fost ridicata la o oarecare distanta de vatra comunitatii, pe un deal. Constructorii anasazi par sa fi fost foarte rigurosi: cele doua porti, in forma de T, sunt perfect aliniate pe directia nord-sud.


De asemenea, nisele din pereti, destinate cel mai probabil depunerii ofrandelor, au fost sapate la distanta egala unele de altele, formand, impreuna cu stalpii de sustinere ai tavanului, o structura radiala. Se presupune ca aceasta constructie era cel mai important centru spiritual al tribului si ca era inchinata Soarelui. Palatul de pe Mesa Verde Alta constructie impresionanta a anasazilor, Palatul de Stanca, este situat pe platoul Mesa Verde, la altitudinea de 2.200 de metri.

Se presupune ca in vechime, in cele 217 camere si 23 de kivas, constructia adapostea permanent 250 de oameni. In zona de sud a palatului, a fost descoperit un punct de observa­re a Soarelui. Dintr-un alt punct de observatie, situat in turnul principal al Palatului de Stanca, oamenii stravechi admirau pe timpul noptii Luna; stau marturie in acest sens pictogramele descoperite pe peretii turnului, care descriu fazele astrului nocturn.

Nascuti pentru a ucide Multa vreme, oamenii de stiinta nu si-au putut explica motivul pentru care populatiile pueblos s-au apucat sa-si fortifice asezarile, incepand cu secolul al XII-lea d.Hr., si cu atat mai putin ce Ie-a determinat sa le aban­doneze, un secol mai tarziu. Steven LeBlanc crede ca are raspuns la prima intrebare: motivul pentru care anasazii s-au fortificat pe falezele abrupte a fost acela ca trebuiau sa se apere de un inamic redutabil: „fratii“ lor din alte clanuri anasazi.

Ruinele de la Salmon constituie o proba incontestabila a practicilor vio­len­te ale anasazilor. In 1973, la cativa kilo­metri nord-vest de Farmington, New Mexico, arheologii au descoperit, intr-o kiva, cadavrele inci­ne­rate a nu mai putin de 33 de copii. Surprinsi de un atac, acestia se adapostisera aici si arsesera de vii. Insa, cum sacrificiile umane erau o practica uzuala la amerindieni, e posibil ca si cei 33 de copii sa fi fost victime ritualice, aduse ofranda vreunui zeu – cel mai probabil Soarelui sau Ploii.

Oricum, astazi, specialistii sunt convinsi ca violenta si razboiul faceau parte integranta din cultura anasazi (prin urmare, anasazii nu erau nici pe departe niste pasnici agricultori, asa cum reiese din folclo­rul american local) si ca arhitectura forti­fi­cata reprezenta o consecinta a aprigelor si nein­trerup­­telor razboaie dintre acestia. Drept dovada stau gropile pline cu schelete mutilate gasite la Polacca Wasa, in nordul Arizonei.

Inainte ca acest sit sa fi fost descoperit, cand intalneau gramezi de oseminte umane in constructiile anasazi, majoritatea cercetatorilor refuzau sa vada in acestea semnele violentei tribale. Philippe Jacquin, unul dintre putinii cercetatori francezi interesati de indienii din America de Nord, a explicat violenta anasazilor ca fiind derivata dintr-o necesitate sociala. Pentru oamenii primitivi, tineretea insemna razboi, iar razboiul reprezenta cel mai bun mijloc de a castiga recunoastere sociala si prestigiu.
Cercetari de ultima ora au scos la iveala o informatie care arunca o lumina noua asupra anasazilor: se pare ca acestia erau canibali sau cel putin practicau o forma apropiata de canibalism. Urme de incendieri au fost descoperite si pe valea El Morro. Se spune ca localnicii si-ar fi abandonat la un moment dat platoul din cauza unei perioade secetoase prelungite, care ar fi durat mai bine de 30 de ani.

Anasazii credeau ca zeii si-au intors fata de la ei si, cum paman­turile pe care locuiau apartineau in fapt zeilor, asadar fusesera bleste­mate, le-au abandonat pur si simplu. Aceasta teorie este imbratisata de mai multi oameni de stiinta care au remarcat ca, incepand de pe la anul 1200 d.Hr., aspectul cladirilor con­strui­te de anasazi s-a schimbat radical. Mai exact, a disparut camera rituala kiva, ceea ce inseamna ca in­di­enii si-au abandonat propriile prac­tici religioase in favoarea altora.

Pen­tru ca zeii nu-i mai ascultau de cateva zeci de ani, anasazii si-au schimbat zeii. Unde au disparut indienii anasazi? Populatiile pueblos nu accepta punctul de vedere al istoricilor, conform caruia conflictele interne si razboaiele violente i-ar fi determinat pe anasazi sa-si paraseasca asezarile din campie si sa se refugieze in cetatile fortificate. Pueblos considera ca nu a fost vorba despre un abandon, ci despre o mi­gra­tie – proces care le defineste de atunci intreaga cultura. Schimbarile clima­tice si sociale i-ar fi facut pe stra­mosii lor sa paraseasca zonele mai joase pentru a se muta in altele, mai protejate, spun ei.

De aici si pana la a accepta ca exodul stramo­silor ar fi fost generat de raz­boa­ie sangeroase si chiar fratricide e cale lunga. „Empatia este o atitudine nobila, dar nu are nici o legatura cu stiinta. Din pacate, mitologia hopi e plina de istorii ale conflictelor si razboaielor, iar unele se refera clar la bataliile din perioada 1250-1540“, precizeaza Steven LeBlanc. Pana la urma, un fapt de necontestat (demonstrat de vestigiile descoperite de arheologi) este ca anasazii si-au parasit brusc locurile de bastina fara a se mai intoarce vreo­da­ta: au evacuat in graba Tinutul celor patru colturi, disparand si de pe continentul american, si din istoria lumii.FACTS

Micul Pan American
Unul dintre cei mai populari zei ai anasazilor era Kokopelli. Departe de a arata ca un razboinic sau macar ca un barbat frumos, Kokopelli era mic de statura, iar unele reprezentari il surprind cu o cocoasa pe spate. In multe picturi, micul zeu este reprezentat ca avand asupra sa un fluier din care canta in timp ce strabatea tara. Fluierul era magic si le facea pe femeile care il auzeau sa ramana insarcinate. Se credea ca acelasi fluier putea sa aduca ploaia in tinuturile secetoase.

Pueblo Bonito
In jurul anului 850 d.Hr., in canionul Cacho, anasazii au construit orase magnifice. In mai toate asezarile muntene, casele erau suspendate, fiind ridicate deasupra unor gropi de circa un metru adancime. Unii cercetatori presupun ca in gropile respective erau depozitate granele, altii sustin ca acolo erau inhumati mortii familiei, pentru ca spiritul lor sa ramana permanent alaturi de urmasi.

De asemenea, arhitectura anasazilor s-a remarcat prin terasarea platourilor si prin constructiile din caramida nearsa. Pueblo Bonito, situat pe valea canionului Chaco, la nord de New Mexico, este cel mai mare si mai cunoscut oras construit de anasazi.

Enigmaticele orase erau unite printr-o importanta retea de drumuri care se intindea pe sute de kilometri, o ade­va­rata infrastructura rutiera. Dar daca anasazii nu cunosteau roata si nu posedau animale de povara si cai, din ce motiv au construit aceste drumuri si la ce le foloseau?Se pare ca drumurile strabateau canionul Cacho intr-o epoca in care aici se gaseau turcoaze. Aceste pietre pretioase au fost descoperite in majoritatea mormintelor anasazi, alaturi de vase din ceramica, varfuri de sageti si efigii. Ulterior, marile rute mexicane ale turcoazului au fost uitate definitiv, iar canionul Chaco a fost abandonat, fapt care a dus la ruperea relatiilor cu Tollan, capitala tolteca a Mexicului – mult timp piata principala de desfacere pentru pietrele pretioase.

Plecarea anasazilor
In vechime, pe teritoriul astazi extrem de arid din New Mexico, populatia agricola a anasazilor a reusit sa cultive bostani, morcovi, bumbac si tutun. In se­colul al XI-lea, teritoriul populat de anasazi se intin­dea din sudul Nevadei pana in centrul statului New Mexico si din nordul Arizonei pana in sudul statului Utah.

La mijlocul secolului al XII-lea, neamurile chaco, cei care inspirau teama, si-au abandonat teritoriile stramosesti de la nord de New Mexico. De asemenea, la sfârsitul secolului al XIII-lea, ramurile Virgin, Kayenta si Mesa Verde au parasit impreuna Tinutul celor patru colturi.

Numai ramura Rio Grande si alte comunitati izolate de la marginea platoului Colorado au continuat sa traiasca acolo. Totusi, cei care au ramas au abandonat Palatul de Piatra si oraselul Betatakin, in perioada 1275-1300. Descendentii Rio Grande, triburile zuni, keres si towa, au fost cei care, in 1540, i-au intampinat cu ostilitate pe spaniolii lui Francisco Vázquez de Coronado.
Tag-uri: Anasazi | razboinici | faleze