Cum se schimbă organismul uman în urma călătoriei în spaţiu? Noi descoperiri la 10 luni de la întoarcerea lui Scott Kelly din cea mai lungă călătorie în spaţiu

Gemenii identici reprezintă un subiect important pentru cercetători, deoarce ei se nasc cu aceleaşi gene. Cercetătorii i-au analizat pe cei doi astronauţi pentru a înţelege modul în care mediul schimbă ADN-ul, notează Popular Science.

Între 2015 şi 2016, Scott Kelly a petrecut aproape un an (340 de zile) pe Staţia Spaţială Internaţională, fiind cel mai lung timp petrecut de un astronaut în spaţiu. În acelaşi timp fratele său geamăn, Mark, s-a aflat pe Pământ. Pentru a înţelege modul în care corpul este afectat de imponderabilitate, cercetătorii NASA  au început să-i studieze pe gemeni în momentul în care Scott se afla în spaţiu. 

• Galileo Galilei, omul care a schimbat cursul istoriei. „Și totuși, se mișcă!”
• Sonda europeană Mars Express a observat „păianjeni” pe planeta Marte

După analizarea datelor, experţii au descoperit că lungimea telomeriilor a crescut cât timp Scott s-a aflat în spaţiu, însă s-a reîntors la nivelul normal atunci când astronautul s-a întors pe Pământ.  În timp ce telomerii (regiune de ADN repetitiv situat la capătul fiecărui cromozom liniar ) lui Mark au scăzut în dimensiune. De asemenea, în ADN-ul ambilor gemeni au fost descoperite schimbări, grupurile de metil au apărut în secvenţe care au schimbat activitatea segmentelor de ADN – în cazul lui Scott au crescut în timp ce ale lui Mark au rămas la fel. 

Cercetătorii susţin că este normal ca nivelul de metilare din ADN să revină la normal atunci când astronauţii se întorc pe Pământ, deoarece îşi schimbă dieta rapid, precum şi somnul. Ceea ce i-a intrigat cel mai mult pe cercetători a fost schimbarea dimensiunii telomeriilor şi efectele acestei schimbări asupra sănătăţii. 

În continuare, cercetătorii doresc să afle ce schimbări sunt atribuite zborului în spaţiu şi care sunt doar consecinţe ale îmbătrânirii. 

De asemenea, studiul lui Mathias Basner, care are în vedere cogniţia, a descoperit că există diferenţe între misiunile de 6 şi de 12 luni, relatează Science Daily. După o misiune de un an, viteza şi acurateţea astronauţilor manifestă o uşoară descreştere.

Investigaţia lui Emmanuel Mignot asupra fraţilor Kelly a avut în vedere sistemul imunitar al gemenilor. Li s-a administrat câte un vaccin contra gripei înainte şi după misiune, corpul răspunzând asemănător.

În investigaţiile biochimice, care au fost conduse de Scott Smith, s-a observat, însă, că există un declin în dezvoltarea oaselor, în a doua jumătate a misiunii lui Scott. Imediat după aterizare, cercetătorii au dezvăluit că există o creştere a inflamaţiei. Hormonul IGF-1, care este implicat în sănătatea oaselor şi a ţesutului muscular a crescut pe durata misiunii. Acest lucru este corelat cu intensitatea antrenamentelor care să contracareze influenţa zborului spaţial.

Chris Mason a efectuat analize genetice ale ADN-ului şi ARN-ului gemenilor din celulele albe. Echipa lui a observat că există sute de mutaţii genetice unice la fiecare. Analizele asupra ARN-ului au arătat mai mult de 200.000 de molecule ARN care erau diferite de la un frate la altul. Miza finală este de a vedea dacă într-adevăr există o „genă a spaţiului”, la care încă se lucrează. 

Un alt studiu cu legături strânse faţă de cel descris mai sus este al lui Andy Feinberg, al cărui studiu poate indica genele care sunt mai susceptibile la schimbarea mediului, de la Pământ la spaţiu sau invers.

Aceste studii vor fi integrate într-o lucrare care are miza de a proteja astronauţii de eventualele probleme şi de a asigura că aceştia îşi vor desfăşura misiunile într-un mod eficient. Un sumar al acestei lucrări va fi publicat la sfârşitul anului 2017.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: