Home » Istorie » Motivul pentru care în Africa au fost aduşi canguri în timpul Primului Război Mondial

Motivul pentru care în Africa au fost aduşi canguri în timpul Primului Război Mondial

Publicat: 18.05.2019
Soldaţii australieni au luptat de partea Aliaţilor, pe trei continente, în timpul Războaielor Mondiale, iar în timpul petrecut departe de casă unii soldaţi au adus unele animale care au devenit mascotele regimentelor din care făceau parte.

În cele două conflagraţii mondiale au luptat soldaţi de pe întreg Mapamondul, iar dintre aceştia unii au adus cu ei în zonele de război diferite animale care au servit drept mascote ale regimentelor lor. Dintre aceste animale, unele care ies în evidenţă sunt cangurii, aceştia fiind aduşi de către soldaţii australieni şi neozeelandezi din locurile lor de baştină, notează War History Online.

Deşi devenise o naţiune independentă în 1901, Australia nu a ezitat să îşi declare sprijinul faţă de Imperiul Britanic atunci când războiul a izbucnit în 1914. Trupele australiene au servit în mai multe teatre de operaţiuni, dar Africa de Nord a fost locul în care prezenţa acestora s-a făcut cel mai puternic remarcată. Astfel, multe dintre pozele care au fost făcute în anii acelor campanii surpindeau soldaţii alături de canguri, o prezenţă neobişnuită în acea regiune.

În ciuda faptului că Australia şi Noua Zeelandă şi-au promis ajutorul militar faţă de britanici, loialitatea voluntarilor mergea către tţările de origine şi ulterior faţă de Imperiul Britanic pentru care luptau, de aceea, mulţi dintre aceştia au ales să aducă unele animale care să le aducă aminte de patrie.

Din păcate, nu toate animalele care au fost luate de către soldaţi de acasă au fost destul de norocoase încât să ajungă atracţiile cazarmelor, unele dintre animale găsindu-şi sfârşitul pe mare.

Citeşte şi: 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
A fost descoperită o legătură surprinzătoare între furtunile solare și cutremure

Oamenii de știință programează bacterii pentru a devora tumorile canceroase

Miopia este în creștere, iar un obicei comun ar putea fi de vină

De ce mirosurile declanșează amintiri mai bine decât imaginile (P)

Un nou studiu arată că peștii sanitari sunt mai inteligenți decât au crezut cercetătorii

Ce efect are activitatea umană asupra apelor din Arctica?

Alcoolul schimbă profund modul în care creierul nostru comunică, arată un nou studiu

Cartierele mai bogate au mai mulți copaci și, prin urmare, mai multă umbră vara, arată un nou studiu

Îndulcitorii artificiali pot provoca un declin cognitiv mai rapid, indică un studiu

Test de cultură generală. Ce alt drog a mai creat inventatorul aspirinei?

Invențiile invizibile fără de care lumea modernă s-ar opri: de la GPS la fibra optică

Pățania unui român care a întâlnit un alt român la bordul unui avion

De ce experiență a avut parte un bărbat care a plătit 14.000 dolari pentru un zbor la clasa întâi

O nouă tehnică de terapie neinvazivă poate trata depresia într-un timp record

Ziua în care Winston Churchill a anunţat că Marea Britanie a dezvoltat bomba atomică

Cercetătorii chinezi au inventat o baterie care ar putea revoluționa industria energetică

Merită sau nu să cumpărăm șampoanele mai scumpe?

Iată de ce este recomandat să-ți încarci telefonul înainte să se descarce complet