Denisovanii miroseau deserturile mai bine decât oamenii din prezent

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Oamenii și-au dovedit supremația printre toate speciile de hominizi luptând mai bine, hrănindu-se mai bine și fiind mai rezistenți la boli, păstrând în ADN aceste gene în defavoarea celorlalte. Dar asta nu înseamnă că oamenii sunt perfecți; de exemplu, denisovanii miroseau deserturile mai bine.

Doar pentru că noi am câștigat „războiul”, asta nu înseamnă că nu există câteva „lupte” în care verii noștri străvechi ne-ar fi învins. Neanderthalienii, de exemplu, aveau o vedere mai bună decât omul obișnuit și probabil ar câștiga într-o bătaie cu pumnii.

Iar un alt hominid înrudit este posibil să fi avut un avantaj și mai ciudat față de noi. Potrivit unui nou studiu de la Universitatea din Alaska Fairbanks, denisovanii miroseau deserturile mult mai bine decât oamenii de acum (denisovanii sunt descendența umană evazivă identificată pentru prima dată în 2010).

Denisovanii miroseau deserturile mai bine decât oamenii actuali

„Aceasta este cea mai interesantă cercetare în care am fost implicat vreodată”, a declarat Matthew Cobb, profesor de zoologie la Universitatea din Manchester, din Anglia, și coautor al studiului, într-un comunicat.

„Arată cum putem folosi genetica pentru a privi înapoi în lumea senzorială a rudelor noastre de mult pierdute, dându-ne o perspectivă asupra modului în care își percepeau mediul și, poate, a modului în care au putut supraviețui”, spune Cobb.

S-ar putea să vă întrebați cum se poate măsura capacitatea de miros a unei specii care a dispărut cu cel puțin 30.000 de ani în urmă și este cunoscută doar dintr-o mână de fragmente minuscule de fosile; este o întrebare corectă.

Răspunsul este, totuși, la fel de impresionant ca descoperirea în sine: cercetătorii au folosit secvențe de genom disponibile public (recoltate de la mai mulți oameni de Neanderthal, un denisovan și un om antic, precum și date genomice despre oamenii moderni din proiectul 1000 Genomes) pentru a recrea vechile nasuri în laborator și a le testa direct.

Cercetătorii au reprodus nasurile antice în laborator

Mai precis, echipa a izolat genele receptorilor olfactivi în fiecare dintre probe, descoperind că 11 dintre receptori aveau câteva mutații noi prezente numai în liniile dispărute. Cei 11 au fost recreați in vitro de echipă, care a expus apoi receptorii cultivați în laborator la sute de mirosuri diferite în diferite concentrații, scrie IFL Science.

Și la fel ca atunci când simți o aromă, receptorii olfactivi au reacționat la mirosuri. „Am reprodus literalmente un eveniment care nu s-a mai întâmplat de la dispariția omului de Denisova și a celui de Neanderthal, în urmă cu 30.000 de ani: un receptor dispărut de miros care răspunde la mirosul din celulele de pe o bancă de laborator”, a spus biochimista Claire de March, de la Universitatea Paris-Saclay, din Franța.

„Acest lucru ne-a adus mai aproape de înțelegerea modului în care omul de Neanderthal și cel de Denisova au perceput și interacționat cu mediul lor olfactiv”, a continuat ea.

Dintre hominizii antici, denisovanii au ieșit net câștigători la capitolul miros: nasurile lor erau mai sensibile și decât ale oamenilor și decât cele ale oamenilor de Neanderthal. Denisovanii miroseau deserturile foarte bine, fiind cel mai sensibili la mirosurile dulci și picante precum miere, vanilie, cuișoare și ierburi, o trăsătură care i-ar fi putut ajuta să găsească alimente bogate în calorii, cred cercetătorii.

Denisovanii miroseau deserturile mai bine, dar pe ce loc au ieșit oamenii din prezent?

Neanderthalienii, în schimb, s-au descurcat destul de prost. Un eșantion din specie s-a dovedit a fi complet insensibil la steroidul sexual androstadienonă, de exemplu, deși este posibil să nu fi fost de fapt un dezavantaj prea mare în epoca de dinaintea dușurilor obișnuite, având în vedere că miroase asemănător cu transpirația și urina.

Oamenii din ziua de azi au ieșit undeva la mijloc, ceea ce are sens, deoarece noi suntem generaliști. „Fiecare specie trebuie să evolueze receptorii olfactivi pentru a-și maximiza capacitatea de a găsi hrană”, a explicat profesorul Hiroaki Matsunami, de la Universitatea Duke, din SUA, și coautor al studiului.

„La oameni este mai complicat pentru că mâncăm o mulțime de lucruri. Nu suntem cu adevărat specializați”, a adăugat el.

De fapt, simțul nostru mediu al mirosului ar putea indica exact motivul pentru care specia noastră a avut atât de mult succes.

Abordarea câștigătoare

„Această cercetare ne-a permis să tragem niște concluzii mai mari despre simțul mirosului la rudele noastre genetice cele mai apropiate și să înțelegem rolul pe care mirosul l-a avut în adaptarea la noile medii și alimente în timpul migrațiilor noastre din Africa”, a spus Kara C. Hoover, profesoară în Departamentul de Antropologie al UAF.

„Un repertoriu olfactiv atât de puternic suprapus sugerează că abordarea noastră generalistă a mirosului ne-a permis să găsim alimente noi atunci când migram în locuri noi. Nu doar noi, ci și verii noștri care au părăsit Africa mult mai devreme decât noi!”, a concluzionat ea.

Rezultatele au fost publicate în jurnalul iScience.

Vă recomandăm să citiți și:

Un pandantiv medieval plin de oase ar putea conține moaștele unor sfinți

Mormântul unui războinic „princiar”, descoperit pe lotul Ploiești-Buzău al A7

Cea mai mare floare fosilizată descoperită vreodată

Corpul omului antic a crescut în dimensiune datorită consumului de lapte