Home » Istorie » Un hibrid om-cimpanzeu ar fi fost creat într-un laborator în anii 1920

Un hibrid om-cimpanzeu ar fi fost creat într-un laborator în anii 1920

Publicat: 03.09.2023

Oamenii s-au întrebat dintotdeauna cum ar fi să creăm un hibrid om-cimpanzeu numit și „umanzeu”. Biologul rus lya Ivanovici a încercat în cel mai rău mod posibil și a eșuat. Dar, potrivit unor rapoarte de-a lungul anilor, au fost creați embrioni în acest sens.

Conform celei mai bizare povești dintre toate, se zvonește că un hibrid s-ar fi născut în SUA, înainte de a fi eutanasiat atunci când oamenii de știință implicați și-au dat seama ce au făcut cu adevărat.

Psihologul evolutiv Gordon Gallup a făcut aceste afirmații extraordinare în 2018, atunci când a declarat pentru jurnaliștii de la tabloidul britanic The Sun că hibridul s-a născut la un centru de cercetare a primatelor din Orange Park, Florida, în anii 1920, scrie IFLScience.

Un hibrid s-ar fi născut în SUA, înainte de a fi eutanasiat

„Ei au inseminat o femelă cimpanzeu cu spermă de la un donator uman necunoscut și au susținut nu numai că a avut loc o sarcină, dar sarcina a ajuns la termen și a dus la o naștere vie”, a declarat Gallup pentru ziar.

„În câteva zile, sau câteva săptămâni, au început să ia în considerare aspectele morale și etice, iar puiul a fost eutanasiat”.

Gallup, el însuși un psiholog respectat și creatorul testului oglinzii, a declarat că povestea i-a fost spusă de un „om de știință credibil”.

Afirmațiile extraordinare necesită totuși dovezi extraordinare. Nu este clar dacă un hibrid între un om și un cimpanzeu este chiar posibil. S-a sugerat că strămoșii oamenilor și cimpanzeii au fost capabili să se încrucișeze încă de acum 4 milioane de ani (ultimul nostru strămoș comun a trăit în urmă cu 6 sau 7 milioane de ani).

Afirmațiile extraordinare necesită dovezi extraordinare

Totuși, acest lucru este contestat, iar timpul aparent scurt de divergență a cromozomului X între cimpanzei și oameni (care a determinat echipa să suspecteze că a avut loc o hibridizare) ar putea fi explicat prin selecție naturală.

Alte animale cu diferențe genetice similare cu cele dintre cimpanzei și oameni – cum ar fi caii și zebrele – au reușit să se reproducă cu succes, deși descendenții sunt adesea infertili la rândul lor.

Să spunem că suntem suficient de asemănători din punct de vedere genetic pentru a produce un embrion. Chiar și așa, este puțin probabil ca acesta să ajungă la termen.

Vă recomandăm să mai citiți și:

„Cel mai rar cimpanzeu din lume” s-a născut la o grădină zoologică din Marea Britanie

Dependent de alcool și țigări, un cimpanzeu a fost eliberat după ce 25 de ani a fost ținut legat de gât

Cimpanzeul Congo, cel mai mare artist din lumea animalelor. Era supranumit ”Cézanne al maimuţelor”

Cum îşi învaţă mamele cimpanzeu puii să folosească diferite unelte în scop personal

Mihaela Horchidan
Mihaela Horchidan
Mihaela și-a finalizat studiile la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București, având experiență în presa online și radio. Curiozitatea, dorința de a afla cât mai multe și pasiunea pentru istorie, ştiinţă şi natură au condus-o către Descopera.ro citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Inegalitatea prezice urmările unei pandemii mai bine decât pregătirea tehnică, arată un studiu
Inegalitatea prezice urmările unei pandemii mai bine decât pregătirea tehnică, arată un studiu
Ce se întâmplă când respiri adânc? Tehnica ar putea avea un alt efect decât cel la care te aștepți!
Ce se întâmplă când respiri adânc? Tehnica ar putea avea un alt efect decât cel la care te aștepți!
Cercetătorii au „deblocat” magnetismul „ascuns” într-un material ultrasubțire pentru a crea memorii mai rapide
Cercetătorii au „deblocat” magnetismul „ascuns” într-un material ultrasubțire pentru a crea memorii mai rapide
Visele consumă mai multă energie decât credeam. Ce este paradoxul somnului REM?
Visele consumă mai multă energie decât credeam. Ce este paradoxul somnului REM?
Două stele în jurul cărora ar exista sfere Dyson au fost analizate cu Telescopul Spațial James Webb
Două stele în jurul cărora ar exista sfere Dyson au fost analizate cu Telescopul Spațial James Webb
Un tânăr a devenit viral după ce a început să curețe voluntar graffiti-urile de pe clădirile istorice din Roma
Un tânăr a devenit viral după ce a început să curețe voluntar graffiti-urile de pe clădirile istorice din Roma
De ce este bine să limităm consumul de zahăr înainte de vârsta de 2 ani?
De ce este bine să limităm consumul de zahăr înainte de vârsta de 2 ani?
Căldură intensă în România în următoarele zile: care vor fi județele cele mai afectate?
Căldură intensă în România în următoarele zile: care vor fi județele cele mai afectate?
Ziua care a marcat decisiv istoria lumii: Hitler a devenit Führer
Ziua care a marcat decisiv istoria lumii: Hitler a devenit Führer
Amazon și Nvidia, în competiție directă pe piața cipurilor de Inteligență Artificială
Amazon și Nvidia, în competiție directă pe piața cipurilor de Inteligență Artificială
Atenție la anunțurile de împrumuturi de pe Facebook și WhatsApp. Ce se poate întâmpla?
Atenție la anunțurile de împrumuturi de pe Facebook și WhatsApp. Ce se poate întâmpla?
O vacanță s-a transformat în coșmar pentru o femeie după ce a fost mușcată de căpușă
O vacanță s-a transformat în coșmar pentru o femeie după ce a fost mușcată de căpușă
Vânzările au început să scadă pentru cel mai mare producător auto din lume
Vânzările au început să scadă pentru cel mai mare producător auto din lume
Criza invizibilă a somnului la angajați cu vârste peste 50 de ani: cum este afectată sănătatea de stresul de la muncă?
Criza invizibilă a somnului la angajați cu vârste peste 50 de ani: cum este afectată sănătatea de stresul de la muncă?
O tradiție ritualică, veche de 25.000 de ani, ascunsă sub podeaua unei peșteri bizare
O tradiție ritualică, veche de 25.000 de ani, ascunsă sub podeaua unei peșteri bizare
Ce s-a întâmplat în 2005 după ce oamenii de știință au construit o cameră bântuită?
Ce s-a întâmplat în 2005 după ce oamenii de știință au construit o cameră bântuită?
Cu cât încerci să nu te gândești, cu atât te gândești mai mult. Cum îți liniștești mintea
Cu cât încerci să nu te gândești, cu atât te gândești mai mult. Cum îți liniștești mintea
Erupțiile vulcanice din Cercul de Foc al Pacificului ar fi răcit Pământul timp de secole
Erupțiile vulcanice din Cercul de Foc al Pacificului ar fi răcit Pământul timp de secole