Reacția unui ambasador francez la auzul numirii sale la București: „Catastrofă cu neputință de evitat!”

În mai 1916, contele de Saint-Aulaire a fost numit ministru plenipotenţiar la Bucureşti. Noul ambasador al Franței în România avea o misiune extrem de importantă: să atragă România în război de partea Antantei. Vestea numirii în postul de la București a fost un adevărat șoc pentru Saint-Aulare. Istoria a făcut însă ca persoana lui Saint-Aulaire să joace un rol extrem de important pentru România în perioada anilor 1916-1920.

Auguste-Félix-Charles de Beaupoil, conte de Saint-Aulaire (1866–1954), era descendent al unei vechi familii aristocrate franceze și a avut o strălucită carieră diplomatică în nordul Africii (Tunisia, Maroc), America Latină (Peru, Chile, Brazilia), precum şi în câteva ţări europene (Austro-Ungaria, România, Anglia).

• Legendele uitate care au modelat miturile arturiene: Iosif din Arimateea și primii Vânători ai Graalului
• Un bazin roman monumental, ascuns timp de 2.000 de ani, a fost dezgropat lângă Roma

În mai 1916, contele de Saint-Aulaire se afla în Maroc, departe de confruntările ce aveau loc în Europa Primului Război Mondial. Tocmai de aceea, vestea că a fost numit ministru plenipotenţiar la Bucureşti l-a șocat. Nu își putea explica rațiunile care au stat în spatele acestei decizii.

„În mai 1916, o telegramă de la Briand” (Aristide, n.r.), pe atunci preşedinte al Consiliului de Miniştri şi ministru de Externe, îmi aduce la cunoștință numirea mea ca ministru plenipotenţiar al Franței la Bucureşti, cu invitația să-mi iau postul în primire cât se poate de repede. `Catastrofă cu neputință de evitat!`”, scria în memoriile sale contele de Saint-Aulaire.

„Cum puteam să-i expun pe copiii mei”

Faptul că a fost numit ambasador la București îi crea contelui de Saint-Aulaire o sumedenie întreagă de probleme. Trebuia să se despartă atât de colaboratorii apropiați, cât în special de familie, care în vremuri de război nu îl putea urma. Apoi liniștea Marocului nu se compara în niciun fel cu agitația prin care trecea România la începutul verii anului 1916.

„Regretului de a-l părăsi pe Lyautey (Hubert Gonzalve, n.r.), cu care colaboram de patru ani de zile în strânsă intimitate sufletească şi spirituală, i se adăuga regretul de a renunța la viaţa mea de familie pentru un timp nedeterminat. Desigur, soţia mea, care în tinereţe trecuse de două ori Anzii Cordilieri călare pe un catâr, ar fi înfruntat bucuroasă cu mine riscurile unei călătorii, pe care starea de război o complica mult, şi necunoscutul unei vieți într-un punct atât de nevralgic al Europei.

Dar cum puteam să-i expun pe copiii mei, fără a mai pune la socoteală inconvenientul de a le întrerupe studiile? Îmi părea rău, de asemenea, să părăsesc Marocul, o țară unde aveam numai prieteni (…)”, își aducea aminte Saint-Aulaire.

„Nu știam nimic despre această țară”

Saint-Aulaire s-a gândit că ocuparea postului de ministru plenipotenţiar la Bucureşti însemna de fapt sfârșitul carierii sale diplomatice. Mai mult, avea cunoștințe destul de puține despre România. Știa că se află sub „sceptrul” unui Hohenzollern și că făcea parte din Tripla Alianță, dar că țara dorea să își păstreze neutralitatea pentru a intra în război într-un moment potrivit.

„În schimbul sacrificiilor legate de transfer nu întrezăream niciun folos pentru cariera mea. Mă gândeam chiar că România îi va fi mormântul.

Nu știam nimic despre această țară decât că făcea parte din Tripla Alianţă, sub sceptrul unui Hohenzollern, în mod logic incapabil să intre în război în tabăra noastră. Părea chiar imposibil să-și mențină neutralitatea, în cazul în care noi succese ale Puterilor Centrale i-ar permite să redobândească Basarabia, pe care Rusia, principalul ei dușman, i-o răpise drept răsplată pentru ajutorul decisiv pe care i-l dăduse la Plevna”, menționa Sain-Aulaire.

De partea cui va intra România în război?

Din memoriile sale aflăm și care erau cotele la pariuri pentru ca România să intre în război fie de partea Antantei (Franța, Marea Britanie, Italia), fie de partea Puterilor Centrale (Germania, Austro-Ungaria, Bulgaria, Imperiul Otoman).

„Totuşi, pariurile erau deschise în Europa asupra acestei chestiuni: România se va alătura oare Germaniei, sau va merge împotriva ei? Printr-o telegramă de la Londra, capitala mondială a pariurilor, aflam că România ne era oferită acolo ca aliată, cu șanse de 1 la 5 faţă de alianța cu Germania. Iată deci, gândeam eu, care era cota viitorului meu diplomatic”.

Dacă atunci când a fost numit în funcția de ministru plenipotenţiar la Bucureşti, Saint-Aulaire a considerat că este sfârşitul carierei sale, istoria i-a rezervat însă un rol extrem de important.

Saint-Aulaire a reușit în câteva săptămâni să obțină angajamentul României pentru a intra în război alături de Antantă. Apoi, ambasadorul francez a contribuit enorm, împreună cu Misiunea Militară Franceză condusă de generalul Berthelot, la netezirea relațiilor României cu Aliații și la reorganizarea armatei în timpul refugiului de la Iași. Apoi a jucat pentru România un rol deosebit de important la încheierea războiului, dar și în cursul negocierilor de pace, în urma cărora s-a înfăptuit România Mare. A fost și a rămas întreaga viață unul dintre prietenii cei mai mari ai României din Europa de Vest.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Regele Ferdinand către ambasadorul francez: „Puteţi să contaţi pe armata mea”

Dobrogea, între România și Bulgaria la finalul Primului Război Mondial

Misiunea secretă pe care a îndeplinit-o un diplomat român la cererea primului-ministru francez: „Vei pleca cu pașaport francez şi uniformă franceză”

Surpriza de care a avut parte ambasadorul francez din România în anul 1916