Avem sau nu liber arbitru? Un mister de sute de ani, mai aproape de rezolvare

Există liberul arbitru? Deși îl considerăm adesea un dat al condiției umane, filosofii, psihologii și neurologii dezbat această întrebare de zeci, dacă nu chiar sute, de ani.

Există liberul arbitru? În lucrarea sa de doctorat susținută recent la Vrije Universiteit Brussel (VUB), din Belgia, intitulată „Discuția despre liberul arbitru: o analiză interdisciplinară din perspectivă psihologică, neuroștiințifică și neurofilozofică”, cercetătorul Eric Kerckhofs aprofundează această întrebare fundamentală. Abordarea sa este remarcabil de amplă, reunind perspective din psihologie, neuroștiințe și filosofie.

• ESA intensifică cercetarea Pământului pe măsură ce viitorul agențiilor americane devine tot mai incert
• Un expert spune că modelele lingvistice mari nu vor fi niciodată cu adevărat inteligente

„Dezbaterea despre liberul arbitru ține de modul în care ne înțelegem pe noi înșine ca ființe umane și influențează aspecte majore ale societății, precum responsabilitatea și vinovăția. Totuși, disciplinele care studiază acest subiect lucrează adesea în izolare. Eu mi-am propus să creez un dialog între ele”, explică Kerckhofs.

Există liberul arbitru? Ce întrebări putem pune pentru a afla?

În cercetarea sa, el abordează șase întrebări esențiale. Printre acestea: ce înseamnă, de fapt, „liberul arbitru”? Kerckhofs identifică trei criterii de bază: capacitatea de a alege, controlul asupra propriilor acțiuni și acționarea în baza unor motive.

Un moment-cheie în dezbaterea modernă despre liberul arbitru a fost experimentul Libet din anii 1980. Neurologul Benjamin Libet le-a cerut participanților să își miște un deget la un moment aleatoriu, în timp ce le înregistra activitatea cerebrală și momentul în care conștientizau intenția de a face mișcarea.

Rezultatul a fost surprinzător: activitatea cerebrală care pregătea mișcarea (așa-numitul „potențial de pregătire”) apărea cu câteva sute de milisecunde înainte ca participanții să declare că și-au format intenția de a se mișca.

„Mulți au interpretat acest rezultat ca o dovadă că liberul arbitru este o iluzie. Dar aceasta este o concluzie pripită. Sarcina experimentală era artificială și limitată, nu reflectă complexitatea deciziilor din viața de zi cu zi. Iar studii ulterioare au scos la iveală probleme metodologice”, spune Kerckhofs.

Potrivit lui Kerckhofs, experimentele lui Libet ne spun mai degrabă ceva despre mișcările spontane ale mâinii, nu despre alegerile deliberate și raționale. Concluzia sa e clară: experimentul nu infirmă existența liberului arbitru, dar arată că procesele inconștiente au un rol mai mare decât ne place să credem.

„Constatarea că activitatea cerebrală precede intenția conștientă este adesea greșit înțeleasă. De fapt, experimentele arată că creierul se pregătește pentru acțiune, nu că voința conștientă este inutilă”, explică el.

Determinismul

Un alt subiect complicat este predeterminismul, adică ideea că toate evenimentele din univers sunt decise de la bun început, cu mult înainte ca ele să se întâmple. „Unii filozofi susțin că predeterminismul face imposibil liberul arbitru. Dar fizica modernă sugerează că realitatea este mult mai complexă, cu loc pentru imprevizibil și multiple posibilități”, notează Kerckhofs. În această incertitudine, el vede un spațiu real pentru alegeri umane autentice.

Kerckhofs analizează și rolul „sinelui” în acțiunile noastre. Pentru el, sinele nu este un punct fix din creier, ci o construcție dinamică, stratificată. Modelele de sine, de la „sinele narativ” la „sinele fenomenal”, ne ajută să înțelegem cum percepem controlul asupra comportamentului propriu.

„Tulburări precum schizofrenia sau sindromul mâinii străine ne arată ce se întâmplă atunci când acest sentiment de control se prăbușește”, spune el.

Un alt concept central este voința. La fel ca un mușchi, ea se poate epuiza, dar și întări, scrie Phys.org.

„Autocontrolul, capacitatea de a le rezista impulsurilor și de a urmări scopuri, este esențial pentru exercitarea liberului arbitru”, afirmă Kerckhofs.

În concluzie, el susține că liberul arbitru nu este absolut, ci un fenomen gradual.

„Nu deținem un liber arbitru total sau nelimitat, dar asta nu înseamnă că nu există”, declară cercetătorul.

Kerckhofs propune folosirea termenului „autonomie personală” în locul noțiunii încărcate emoțional de „liber arbitru”.

În încheierea tezei sale, ridică întrebări provocatoare: pot grupurile să împărtășească o formă de voință colectivă? Și am putea construi vreodată un robot cu liber arbitru?

Lucrarea sa se înscrie într-un curent tot mai important al neurofilosofiei, care caută să înțeleagă concepte complexe precum intenția, alegerea și conștiența într-un mod mai nuanțat, interdisciplinar.

Prin această cercetare, Kerckhofs deschide calea către o viziune mai umană și echilibrată asupra liberului arbitru, nu ca o iluzie, ci ca o capacitate fragilă, dar reală, pe care o putem înțelege, cultiva și proteja.

Vă recomandăm să citiți și:

Un nou studiu susține că Inteligența Artificială „înțelege” emoțiile mai bine decât oamenii

100 de expresii comune care ascund abuzul emoțional – cum le identifici și te protejezi

Cum să tolerezi emoțiile negative și să devii mai rezistent emoțional

Neuroplasticitatea: minunea adaptabilității creierului uman