Un cercetător a descoperit recent un mit necunoscut până acum, gravat pe o tăbliță sumeriană de 4.400 de ani, care fusese mult timp trecută cu vederea.
Deși povestea este incompletă, din cauza stării fragmentare a artefactului, textul păstrat lasă să se întrevadă o narațiune palpitantă: o vulpe vicleană pătrunde în lumea subterană pentru a-l salva pe zeul furtunii, Ishkur.
Această tăbliță sumeriană de 4.400 de ani, cunoscută sub numele de Ni 12501, a fost realizată în jurul anului 2400 î.Hr. în orașul-stat sumerian Nippur, un centru autonom din regiunea Mesopotamiei (azi, sudul Irakului). Nippur era locul de cult al zeului Enlil, Domnul Vântului și conducătorul cosmosului în panteonul sumerian.
Deși artefactul a fost descoperit în secolul al XIX-lea, textul său a fost neglijat de generații întregi de cercetători, cel mai probabil din cauza stării sale deteriorate. Marginile sfărâmate și bucățile lipsă îi dau artefactului un aspect arhaic autentic și sunt o amintire grăitoare a cât de multe aspecte ale civilizațiilor antice s-au pierdut în negura timpului.
Povestea a fost tradusă pentru prima dată de către celebrul asiriolog Samuel Noah Kramer, care în 1956 a inclus o fotografie a tăbliței pe coperta cărții sale. Deși a menționat pe scurt conținutul acesteia, Kramer nu a mai explorat în profunzime textul.
Abia recent mitul a fost analizat în detaliu, într-un studiu realizat de dr. Jana Matuszak, specialistă în sumerologie la Universitatea din Chicago (SUA). Potrivit ei, textul descrie cum zeul furtunii Ishkur este capturat în lumea de dincolo (Kur), alături de turmele sale. Ulterior, apar copii care apoi par să moară, fiind duși și ei în Kur, un posibil simbol al secetei și foametei provocate de absența zeului ploii.
În fața acestei crize, tatăl său, Enlil, convoacă zeii cunoscuți sub numele de Anunnaki pentru a găsi pe cineva dispus să-l salveze. Niciunul nu se oferă, în afară de Vulpe, care reușește să pătrundă în lumea de dincolo, aparent printr-un act de șiretenie: acceptă pâinea și apa (care par a fi condiții de intrare în Kur), dar nu le consumă, ci le păstrează într-un săculeț și într-o ploscă, relatează IFL Science.
Din păcate, finalul rămâne necunoscut: povestea se întrerupe înainte să aflăm dacă Vulpea își duce misiunea la bun sfârșit. Cu toate acestea, dr. Matuszak extrage câteva concluzii importante din fragmentul rămas.
Ea subliniază, de exemplu, statutul suprem al lui Enlil în panteonul sumerian, reflectat de autoritatea sa de a-i convoca pe ceilalți zei. De asemenea, dispariția lui Ishkur în lumea de dincolo poate fi văzută ca o variație a temei mitologice a „zeului muritor și reînviat”, des întâlnită în literatura mesopotamiană. Ca zeu al furtunii și ploii, dispariția sa simbolizează lipsa precipitațiilor, iar posibila lui întoarcere ar marca revenirea fertilității și a vieții.
În plus, povestea aduce în prim-plan un alt motiv recurent: zeul neajutorat care trebuie salvat de un erou curajos, în acest caz, o vulpe isteață.
„Această tăbliță aduce o contribuție semnificativă la înțelegerea mitologiei mesopotamiene și oferă o privire valoroasă asupra modului în care erau folosite motivele narative în mituri. Ca și în alte texte, aceste motive erau adaptate liber în funcție de context, formând o rețea de asocieri care evidenția atât asemănările, cât și diferențele dintre versiuni”, explică Matuszak în lucrarea sa.
Pe lângă aportul său literar și mitologic, tăblița Ni 12501 subliniază importanța continuării cercetărilor arheologice pentru a umple golurile din istoria culturii sumeriene, una dintre cele mai vechi civilizații cunoscute ale omenirii.
Studiul a fost publicat în revista Iraq.
Un studiu a dezvăluit moartea teribilă suferită de un pește din Jurasic
Sfaturi antice pentru întâlniri. Care mai sunt valabile și în ziua de azi?
De ce șopârlele au supraviețuit dar dinozaurii au dispărut după impactul asteroidului?