Să iertăm sau nu? Ce spun religia, știința și filozofia despre puterea iertării

Iertarea este un cuvânt omniprezent în vocabularul nostru, adesea rostit cu ușurință, dar caractrerizat de o complexitate emoțională profundă. Dincolo de a fi o simplă expresie, iertarea este un concept pe care fiecare individ îl percepe prin prisma propriilor experiențe de viață, a emoțiilor legate de o anumită persoană sau un anumit eveniment. Cei mai spirituali ar spune că iertarea este un întreg univers care, odată înțeles, te acceptă în interiorul său eliberator. Dar ce este, de fapt, iertarea?

Iertarea este un proces conștient și voluntar prin care o persoană care a fost victimă a unei nedreptăți, a unei ofense sau a unei suferințe, renunță la resentimente, la dorința de răzbunare și, uneori, chiar la furie față de cel care a cauzat durerea sau față de ceea ce a cauzat durerea. Iertarea nu înseamnă a uita, a scuza acțiunea, a nega gravitatea faptei sau a reconcilia relația cu agresorul, ci a alege să eliberezi povara emoțională asociată cu evenimentul. Este o decizie internă, adesea pentru binele propriei stări de… bine.

• Banii în cuplu: cum discuți, cum planifici și cum eviți tensiunile?
• Nicolae Kalinderu, medicul român de care puţini ştiu, a fost extrem de apreciat peste hotarele ţării

Este dificil de stabilit cu exactitate „când a fost inventat” cuvântul iertare, deoarece concepte similare au existat în limbajele umane de mii de ani, reflectând o nevoie fundamentală de gestionare a conflictelor și a relațiilor.

Etimologia cuvântului „iertare” în limba română provine din slavonul vechi izŭritati, care însemna „a scuti, a elibera, a slobozi”. Această origine subliniază ideea de eliberare, de „a scoate din iobăgie”, metaforic vorbind, de sub povara vinovăției sau a resentimentelor. Similar, în limba latină, perdonare (de la care derivă termenii din limbile romanice) înseamnă „a dărui complet”, „a acorda în întregime”, sugerând că iertarea este un dar oferit în întregime.

Iertarea în marile tradiții spirituale

Marile religii și filosofii spirituale acordă o importanță centrală iertării, considerând-o un pilon al armoniei individuale și colective. În Biblie, iertarea este văzută ca un act divin, un atribut al lui Dumnezeu și o poruncă fundamentală pentru oameni. Se subliniază iertarea necondiționată („de șaptezeci de ori câte șapte” – „Atunci Petru s-a apropiat de El şi I-a zis: Doamne de câte ori să îl iert pe fratele meu când va păcătui împotriva mea? Până la şapte ori? Iisus i-a zis: Eu nu-ţi zic până la şapte ori, ci până la şaptezeci de ori câte şapte ), iertarea reciprocă („iartă-ne nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri„) și capacitatea iertării de a aduce mântuire și pace sufletească. Este adesea legată de compasiune și de ruperea ciclului răzbunării.

În Coran, iertarea (Al-Ghafoor, Al-Ghaffar – nume ale lui Allah) este o calitate esențială a lui Allah, care este Iertătorul suprem. Credincioșii sunt încurajați să-și ierte aproapele, să fie indulgenți și să caute iertarea divină pentru propriile păcate. Iertarea este o cale către purificarea sufletului și obținerea harului divin, contribuind la restabilirea armoniei comunitare.

Budiștii cred că iertarea este, în esență, renunțarea la furie și la resentimente, nu doar față de ceilalți, ci și față de sine. Este un proces de eliberare personală de suferință (dukkha) și o cale spre compasiune și înțelepciune. Nu este vorba de a tolera răul, ci de a te elibera de povara emoțională pe care o porți.

Poate avea iertarea o definiție universal valabilă? Deși nuanțele variază cultural și spiritual, elementul central al renunțării la resentimente și dorința de a elibera povara emoțională pare să fie un fir roșu. În esență, iertarea este un act de eliberare a sinelui.

Psihologia și iertarea: o perspectivă documentată

Psihologia modernă a început să studieze iertarea în mod sistematic, recunoscând-o nu doar ca un concept religios, ci ca un proces psihologic complex cu beneficii concrete pentru sănătatea mentală. În psihologie, iertarea este văzută ca fiind o modificare a răspunsului emoțional, cognitiv și comportamental față de o persoană care ne-a rănit. Nu înseamnă a minimaliza fapta, ci a reduce negativitatea emoțională (furie, resentiment, ură) și a crește, eventual, pozitivitatea (compasiune, empatie). Acest proces poate include iertarea celorlalți, auto-iertarea și iertarea situațiilor.

Psihologul Robert Enright (considerat unul dintre pionierii cercetării științifice a iertării și co-autor al cărții Forgiveness Is a Choice: A Step-by-Step Process for Resolving Anger and Restoring Hope) spunea că iertarea este un dar altruist pe care îl oferi unei persoane care te-a rănit, chiar dacă acea persoană nu-l merită neapărat. El considera că iertarea apare ca un răspuns la o nedreptate percepută și este necesară pentru că îi eliberează pe oameni de povara resentimentelor, deschizând calea spre vindecare emoțională și relațională. Pe de altă parte, un alt psiholog cunoscut, Everett Worthington Jr., a caracterizat iertarea ca fiind o decizie pro-relațională de a renunța la resentimente și de a adopta o atitudine mai binevoitoare față de cel care a greșit. El a subliniat distincția între iertarea decizională (actul de a alege să ierți) și iertarea emoțională (schimbarea sentimentelor față de celălalt). Worthington a elaborat modelul „REACH” pentru a facilita procesul de iertare: Recall the hurt (recunoaște-ți durerea), Empathize (empatizează), Altruistic gift (dăruiește necondiționat), Commit (hotărăște-te să ierți cu adevărat) și Hold on to forgiveness (rămâi statornic în iertarea ta).

Filosofii antici despre iertare

Filosofii antici au abordat conceptul de iertare prin prisma virtuții și a eticii. Aristotel considera că virtutea constă în calea de mijloc, iar în contextul ofenselor, aceasta ar însemna evitarea atât a mâniei excesive, cât și a indiferenței totale. El nu a abordat direct „iertarea” în sensul modern, dar discuțiile sale despre stăpânirea de sine (enkrateia) și gestionarea emoțiilor negative pot fi considerate precursoare ale ideilor despre eliberarea de resentimente.

Stoicii, precum Seneca, considerau că mânia este o emoție distructivă și irațională, iar cel înțelept ar trebui să o evite. Prin rațiune și acceptare a ceea ce nu poate fi controlat, un stoic ar ajunge la o stare de detașare față de ofensă, eliberându-se de povara emoțională, ceea ce se aseamănă cu aspecte ale iertării. Ei considerau că înlăturarea patimilor (apatheia) conduce la liniște sufletească.

Până la urmă, este bine să iertăm?

Majoritatea psihologilor și a tradițiilor spirituale sunt de acord: da, iertarea este, în general, benefică, în primul rând pentru cel care iartă. Ea contribuie la reducerea stresului, a anxietății, a depresiei, la îmbunătățirea relațiilor și la o stare generală de bine.

Când ar trebui să iertăm? Nu există un moment „perfect” sau universal valabil. Iertarea este un proces personal și poate lua timp. Ar trebui să iertăm atunci când suntem pregătiți să ne eliberăm de povara emoțională, atunci când simțim că resentimentele ne împiedică să mergem mai departe. Iertarea nu trebuie confundată cu acceptarea abuzului continuu sau cu renunțarea la justiție.

Cine este în măsură să ne spună când să iertăm și de ce? Fiecare individ este propriul său arbitru. Decizia de a ierta aparține exclusiv celui rănit. Psihologii, terapeuții, liderii spirituali sau chiar prietenii și familia pot oferi ghidare și sprijin, dar procesul este unul intern și personal, iar motivația fundamentală ar trebui să fie propria bunăstare și pace interioară.

Surse:

https://bailey1.medium.com/forgiveness-and-reconciliation-in-world-religions-32d89015190d

https://medium.com/stoicism-philosophy-as-a-way-of-life/the-wisdom-of-forgiveness-ea15245e8568

https://www.apa.org/topics/forgiveness

Vă mai recomandăm să citiți și:

Lecția uitată a filosofului John O’Donohue despre puterea de vindecare a lucrurilor frumoase. Cum ne poate salva frumusețea?

Filosoful care a suferit „13 ani în temniţă pentru un popor de idioţi”

Neoplatonismul, ultima școală de filosofie greacă

Un neurolog a pierdut un pariu făcut acum 25 de ani cu un filosof