Dansul în Egiptul Antic nu era doar artă, ci legătura cu zeii și cu viața de apoi

Dansul este o modalitate frumoasă de a comunica emoții, idei și povești printr-o succesiune de gesturi și mișcări ale corpului. Este o artă, o formă de expresie universală, prezentă în toate culturile și societățile, de-a lungul istoriei.

Originile dansului se pierd în negura timpului. S-au descoperit picturi rupestre care datează de zeci de mii de ani, reprezentând oameni care dansează, astfel, se crede că dansul a apărut alături de primele comunități umane, având inițial funcții rituale, legate de vânătoare, fertilitate sau de comunicare cu spiritele etc.

• Cel mai mare sit de urme de dinozauri din lume a stabilit mai multe recorduri
• Vulgata, manuscrisul care a schimbat lumea

Iar dacă la început au fost dansurile rituale, când oamenii dansau fie pentru a invoca forțele naturii, pentru a sărbători evenimente importante sau pentru a alunga spiritele rele, cu timpul au apărut dansurile populare, specifice fiecărei culturi și regiuni, care reflectă tradițiile, obiceiurile și istoria comunității, dansurile „de curte”, ca formă de divertisment la curțile regale și aristocrate, dansurile de salon, care au devenit populare în secolele XVIII-XIX, fiind asociate cu eticheta și socializarea și dansurile moderne, care au adus o explozie de noi stiluri.

Dansul este o formă de artă vie și în continuă evoluție. Pentru unii, chiar un stil de viață și o modalitate de a-și exprima liber personalitatea, sentimentele și trăirile.

Un stil de viață era și pentru vechii egipteni. O parte integrantă a culturii egiptene antice, servind unor scopuri diverse, care au acoperit contexte religioase, sociale și de divertisment.

Încă din anul 3100 î.Hr., în urma unificării Egiptului de Sus cu Egiptul de Jos, dansul a început să dobândească roluri bine stabilite în cadrul societății. În timpul Vechiului Regat (circa 2575-2150 î.Hr.), dansul a fost asociat în principal cu ritualurile religioase. Acesta era interpretat de preoți și de artiști rituali în timpul ceremoniilor dedicate zeităților, în special în timpul festivalurilor sau a procesiunilor. De-a lungul timpului, pe măsură ce structurile societale au evoluat, au evoluat și contextele în care dansul era interpretat. Până în perioada Noului Regat (circa 1550-1070 î.Hr.), dansul a depășit cadrul strict religios pentru a include spectacole laice în cadrul unor așa zise banchete și, de asemenea, de sărbători.

Dansul ritual, de exemplu, era o manifestare predominant interpretată în timpul ritualurilor funerare pentru a onora decedații și a le facilita trecerea în viața de apoi. Dansatorii, cunoscuți sub numele de khener, erau adesea afiliați templelor sau cadrelor funerare și jucau un rol crucial în aceste ceremonii. Mărturie stau picturile funerare din această epocă care înfățișează dansatoare în timpul procesiunilor funerare, folosind instrumente precum tamburinele și castanetele pentru a crea sunete ritmice care le însoțeau mișcările.

Pe lângă ritualurile funerare, dansul era folosit și pentru a marca momente importante din viața comunității, precum nunțile sau sărbătorile recoltelor. În aceste ocazii, mișcările erau mai libere și mai relaxate, iar dansurile implicau adesea grupuri mari, creând un sentiment de bucurie și apartenență.

Pe măsură ce societatea a progresat, dansatorii profesioniști au început să distreze invitații la adunările sociale, în spectacole care prezentau o varietate de stiluri și din care făceau parte muzicieni ce cântau la instrumente tradiționale.

Dansul, în Egipul Antic, nu era doar o formă de expresie artistică, ci și un mijloc de conectare cu divinitatea. Se credea că dansurile dedicate unor zei precum Hathor invocau binecuvântări pentru fertilitate și renaștere – teme-cheie în spiritualitatea Egiptului Antic.

Mai mult, reprezentările găsite în morminte arată că dansul era executat în principal de femei; dar cu toate acestea, există și excepții în care dansatorii bărbați au participat alături de muzicieni femei, așa cum este menționat într-un articol publicat de National Geographic.

O reprezentare bine conservată din mileniul al treilea î.Hr., descoperită în mormântul faraonului Nynetjer de la Giza, din perioada celei de-a doua dinastii, înainte de Vechiul Regat, arată un grup de dansatori bărbați care poartă bețe folosite la vânătoarea de păsări. Ei sunt însoțiți de muzicante și urmați de o femeie pitică. Prezența piticilor nu era întâmplătoare: în cultura egipteană, ei aveau o legătură specială cu Bes, zeul muzicii, al copiilor, al mamelor și al protecției în timpul nașterii, înfățișat adesea ca un pitic dansând. Scenele de dans create în timpul Regatului Mijlociu arată rutine acrobatice din ce în ce mai sofisticate. Dansatorii sunt reprezentați în poziții extrem de flexibile, uneori arcuiți pe spate până când mâinile le ating picioarele. În aceeași perioadă apar și reprezentări mai numeroase ale dansatorilor bărbați, surprinși executând mișcări rotative asemănătoare piruetelor.

În timpul Regatului Nou al Egiptului Antic, care a durat aproximativ între 1539 și 1075 î.Hr., dansul și muzica au evoluat semnificativ, reflectând nu doar schimbările culturale, ci și influențele externe. Această perioadă este marcată de o expansiune a puterii egiptene și de o diversificare a practicilor artistice.

Dansatoarele din această epocă au suferit o transformare notabilă în aspectul lor. Spre deosebire de stilurile anterioare, dansatoarele din Noul Regat purtau fuste sau rochii mai puțin restrictive, optând pentru eșarfe sau benzi textile pe care le înfășurau în jurul șoldurilor. Acest lucru le permitea să se miște mai liber și să execute mișcări mai elaborate. Părul era lăsat liber, un simbol al frumuseții și al feminității, iar bijuteriile sofisticate, cum ar fi brățările de gleznă, adăugau un plus de strălucire. Conturarea ochilor cu kohl era o practică comună, nu doar pentru estetică, ci și pentru protecția împotriva soarelui.

Muzica, la rândul ei, a evoluat concomitent cu dansul. Instrumentele cu coarde au devenit mai variate și mai complexe, ceea ce a influențat stilurile de dans. Această diversificare muzicală a fost probabil rezultatul contactelor comerciale și culturale cu alte civilizații din jurul Egiptului. Dansatorii nubieni din sud au contribuit la această evoluție prin introducerea propriilor pași și stiluri de dans.

În ciuda acestor schimbări, dansul a rămas profund integrat în ritualurile religioase ale egiptenilor antici. Arta funerară din Noul Regat ilustrează prezența dansatorilor funerari masculini cunoscuți sub numele de muu. Aceștia purtau coifuri din fibre vegetale care evocau coroana faraonică din Egiptul de Sus, iar rolul lor era simbolic, reprezentând întruchipări ale zeilor necropolei care ajutau la ghidarea sufletelor decedaților spre viața de apoi.

Astfel, perioada Regatului Nou a fost una de bogată expresie artistică, unde dansul și muzica depășeau statutul formelor de divertisment, devenind componente esențiale ale spiritualității egiptene.

În Egiptul Antic, religia era o parte esențială a vieții cotidiene, influențând atât practicile spirituale, cât și arta, cultura și ritualurile sociale. Iar această interconexiune între religie și viața de zi cu zi s-a reflectat în diverse forme de exprimare artistică, inclusiv dansul în care participanții foloseau diferite elemente ajutătoare. Cum ar fi oglinzile, cu funcții atât practice cât și simbolice. Pe de-o parte, ele ajutau la crearea unui efect vizual captivant prin reflectarea luminii, amplificând astfel frumusețea mișcărilor dansatorilor, iar pe de altă parte, din punct de vedere simbolic, forma circulară a oglinzilor era asociată cu soarele, un element central în mitologia egipteană. Cum Zeul Soare Re era venerat ca simbol al renașterii și al ciclului vieții, utilizarea oglinzilor în dans putea reprezenta dorința egiptenilor de a experimenta această renaștere după moarte.

Sursa:

https://www.nationalgeographic.com/history/article/dance-ancient-egyptians

Vă mai recomandăm să citiți și:

Ce au găsit arheologii într-o vază egipteană rară, dedicată „Marelui Rege” Xerxes

Ce este Discul lui Sabu, misterioasa sculptură egipteană circulară

Amprentă veche de 4.000 de ani, descoperită pe o ofrandă funerară din Egiptul Antic

Cel mai vechi templu din lume a fost construit cu 6.000 de ani înaintea piramidelor din Egipt