Carol al II-lea, între luciditate politică și capitulare diplomatică

După declanșarea celui de-Al Doilea Război Mondial, România s-a aflat într-o situație deloc fericită din punct de vedere al securității. Deși își proclamase neutralitatea, România era înconjurată de trei vecini: URSS, Ungaria și Bulgaria care aveau pretenții teritoriale la adresa statului român. Tocmai din această cauză, invadarea Finlandei de către Uniunea Sovietică, la 30 noiembrie 1939, a stârnit un sentiment de pericol și la București.

Regele Carol al II-lea al României a urmărit cu deosebită atenție conflictul dintre URSS și Finlanda, consemnând în jurnalul său numeroase observații privind desfășurarea acestuia. Însemnările sale impresionează prin profunzimea analizei și prin capacitatea de a surprinde implicațiile pe care războiul le putea avea și asupra României.

• Ziua în care Lady D şi Prinţul Charles şi-au făcut publică logodna
• Santiago Ramón y Cajal, părintele neuroștiinței moderne. Omul care a descoperit structura reală a creierului

În momentul în care au fost anunțate tratativele de pace din martie 1940, Carol al II-lea a realizat o evaluare lucidă a consecințelor pe care încheierea păcii dintre cele două state le putea avea asupra situației României.

„Acceptarea de către finlandezi a păcii cu Sovietele pune probleme noi și îngrijorătoare. (…) Iscălirea acestei păci va pune și pentru noi probleme grave, căci, cu toată bătaia primită, prestigiul Sovietelor va crește și mi-e teamă că tonul lor față de noi va crește simțitor. Trebuie să fim cu ochii în patru și să continuăm cu organizarea apărării naționale”, scria Carol al II-lea în jurnalul său.

Carol al II despre avertismentul lui Molotov: Îl găsesc pe Gafencu îngrijorat, căci consideră acest discurs ca un avertisment serios

Îngrijorările lui Carol al II-lea aveau să prindă o formă concretă peste doar trei săptămâni de zile.

Ministrul de Externe sovietic, Viaceslav Molotov, declarase în fața Sovietului Suprem că URSS nu are un pact de neagresiune cu România și că „acesta se explică prin existența unei chestiuni litigioase nerezolvate, aceea a Basarabiei, a cărei anexare de către România nu a fost niciodată recunoscută de Uniunea Sovietică, cu toate că aceasta nu a pus niciodată chestiunea înapoierii Basarabiei pe cale militară”.

Pe 3 aprilie 1940, regele Carol al II-lea consemnează în jurnalul său faptul că s-a întâlnit cu ministrul de Externe, Grigore Gafencu, și au discutat despre cuvântarea lui Molotov.

„Ultimul a fost, conform programului, Gafencu. Chestia principală este discursul lui Molotov. Discurs în care distruge toate iluziile și este agresiv față de mulți, între care și Italia, ceea ce este foarte bine, căci slăbește Axa.

Față de noi a reafirmat că URSS n-a renunțat la Basarabia și, de aceea, nu poate avea un pact de neagresiune cu noi, dar că această chestiune se va rezolva pe cale pașnică. A mai adăugat că n-a trimis un ministru (ambasador, n.r.) la noi din pricina afacerii Butenko, în care nu ne-am purtat ca un popor civilizat.

Prima chestiune, deși era inutil s-o spuie, era arhicunoscută, iar a doua e pur și simplu o obrăznicie. Îl găsesc pe Gafencu îngrijorat, căci consideră acest discurs ca un avertisment serios. Sunt complet de acord cu el. La unii poate va provoca panică, la alții va da un nou îndemn pentru întărirea apărării naționale”.

„Oh! Ce zi îngrozitoare”

Era clar și pentru Carol al II-lea faptul că URSS își reafirma pretențiile asupra Basarabiei, teritoriu unit cu România în 1918. Strategia României era să-și mențină neutralitatea și integritatea teritorială, dar faptul că Germania nazistă și Uniunea Sovietică erau încă în perioada de colaborare deschisă după semnarea pactului Ribbentrop-Molotov, din 23 august 1939, îi limita dramatic opțiunile.

Analiza lui Carol al II-lea reflecta conștientizarea unei amenințări iminente din partea sovieticilor. Deși Carol a conștientizat pericolul ce urma să se abată asupra României, nu a întreprins măsuri speciale pentru a pregăti țară.

Mai mult, a fost uimit și luat pe nepregătire când Uniunea Sovietică a înaintat României ultimatumul din 26 iunie 1940.

„Oh! Ce zi îngrozitoare, de cumplită durere și zi de absolută lașitate a unor români. Am ieșit din infernul zilei de astăzi moralmente zdrobit și îmbătrânit cu 10 ani. Dar să recapitulez faptele.

La 2 dimineața, am fost deșteptat de un telefon de la Urdăreanu, zicând că Davidescu (ambasadorul României în Uniunea Sovietică, n.r.) de la Moscova a telefonat că Molotov i-a remis o notă ultimativă (…)

Nu se cere de către URSS decât să cedăm Basarabia și Nordul Bucovinei și să dăm răspunsul în 24 de ore. Această știre m-a trăsnit ca o lovitură de măciucă și m-a revoltat în cel mai înalt grad. Este un lucru așa de oribil încât nici o minte românească nu poate să-l conceapă”, nota plin de uimire și furie Carol al II-lea, pe 27 iunie 1940, în jurnalul său.

Regimul lui Carol al II-lea a decis să accepte ultimatumul sovietic din iunie 1940, optând pentru cedarea Basarabiei și a nordului Bucovinei în fața presiunii exercitate de URSS. Hotărârea a fost luată într-un context internațional extrem de nefavorabil: Franța capitulase în fața Germaniei, Marea Britanie se afla izolată, iar România nu mai putea conta pe garanții externe reale.

În aceste condiții, conducerea statului a apreciat că o rezistență militară ar fi fost sortită eșecului și ar fi putut conduce la dezmembrarea totală a țării. Pentru a legitima decizia și a împărți responsabilitatea politică a unui moment atât de grav, regele a convocat Consiliul de Coroană.

Deși hotărârea finală îi aparținea, Carol al II-lea s-a sprijinit pe votul majoritar al membrilor Consiliului pentru a justifica acceptarea ultimatumului. Astfel, el a încercat să transforme o decizie personală într-una colectivă, diminuându-și răspunderea pentru pierderea teritorială care a urmat și pentru consecințele politice majore ce aveau să ducă, în scurt timp, la prăbușirea regimului său.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Finlanda sub asediu și temerile României lui Carol al II-lea

Baletul diplomatic făcut de Carol al II-lea între Hitler și aliați

Laşitatea lui Carol al II-lea şi Dictatul de la Viena

Cum a obligat-o Carol al II-lea pe sora-sa, principesa Ileana, să părăsească România