Prima pagină Cultura

Pastila-minune a lui Hitler: cum erau „dopaţi” soldaţii germani în cel de-al Doilea Război Mondial

Maria Olaru 07.04.2013 | ● Vizualizări: 23453
Pastila-minune a lui Hitler: cum erau „dopaţi” soldaţii germani în cel de-al Doilea Război Mondial     + zoom
Galerie foto (6)

Metamfetamina este un drog psihostimulant cunoscut mai ales datorită serialului de televiziune „Breaking Bad” şi mediatizării cazurilor grave de persoane dependente. Însă, nu mulţi îi cunosc trecutul interesant. Puţini sunt cei ce ştiu că ea a fost extrem de populară în rândul soldaţilor din armata germană în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

În 1972, Heinrich Böll a câştigat premiul Nobel pentru literatură. Dar înainte să devină scriitor, el a făcut parte din armata germană. Luptând pe multe fronturi în multe ţări printre care România, Franţa Ungaria şi Uniunea Sovietică, Böll trimetea frecvent scrisori familiei în Köln. 

Una dintre aceste scrisori, mai exact cea scrisă în data de 20 mai 1940, conţinea nu numai informaţii referitoare la starea lui, ci şi o rugăminte: „ Puteţi, poate, să mai obţineţi nişte Pervitin pentru proviziile mele?”

Aşa cum explica chiar el, o singură pastilă de Pervitin era echivalentă cu mai multe ceşti de cafea, având capacitatea de a-l menţine în alertă pentru mai multe ore. În plus, când îşi administra Pervitin, avea posibilitatea de a uita, temporar, ororile războiului şi putea să fie fericit măcar pentru o perioadă scurtă de timp. 



Pervitin a fost o versiune „primitivă” a ceea ce astăzi numim metamfetamină. Pe ambalajul tubuli în care erau păstrate pastilele scria „adjuvant pentru vigilenţă” utilizat pentru „menţinerea stării de veghe”. 

Pastila minune

Pastila-minune a lui Hitler: cum erau „dopaţi” soldaţii germani în cel de-al Doilea Război Mondial    

Astăzi, metamfetamina este „celebră” mai ales datorită serialului de televiziune „Breaking Bad”, în care un profesor de chimie care se confruntă cu probleme financiare decide să producă acest drog pentru a putea ieşi din încurcătură. 

Metamfetamina a devenit populară în Germania, când compania farmaceutică Temmler Werke a lansat-o pe piaţă în 1938. Atunci, psihologul armatei, Otto Ranke a văzut metamfetamina ca pe un adevărat medicament miraculos care îi ţinea pe piloţi treji şi le dădea o senzaţie euforică. Apoi, în septembrie 1939, Ranke a testat metamfetamina pe studenţi, iar rezultatele testelor au arătat că după administrarea drogului, productivitatea lor creştea, chiar şi atunci când dormeau puţin. 

După aceste constatări, Wehrmacht, armata germană din al Doilea Război Mondial a început să distribuie milioane de tablete soldaţilor de pe front, care în scurt timp au botezat pastilele „Panzerschokolade” (tanc de ciocolată). În acelaşi timp, ziarele britanice scriau că soldaţii germani foloseau o „pastilă minune” care le îmbunătăţea performanţele. Din păcate, nu după mut timp, pentru majoritatea soldaţilor germani miracolul s-a transformat într-un coşmar. 

Pastila-minune a lui Hitler: cum erau „dopaţi” soldaţii germani în cel de-al Doilea Război Mondial    

Pe cât de tentant părea drogul cu beneficiile lui, cu atât el afecta mai mult corpul uman. Perioadele scurte de somn nu erau suficiente pentru timpul lung petrecut treaz, motiv pentru care soldaţii continuau să ia drogul pentru a combate oboseala. Astfel, la scurt timp după primele utilizări, soldaţii deveneau dependenţi, iar odată cu dependenţa veneau ameţelile, depresia, transpiraţia excesivă, şi halucinaţiile. 

A existat un număr mare de soldaţi care au murit de insuficienţi cardiacă şi alţii care s-au împuşcat în timpul fazei psihotice. După observarea acestor efecte secundare, unii dintre medici au început să privească cu scepticism „pastilele minune”. Chiar şi Leonardo Conti, un reprezentant de top al celui de-al Treilea Reich a vrut să limiteze utilizarea medicamentului, dar nu a reuşit. 

După încetarea războiului, pastilele de Pervitin au continuat să fie uşor de obţinut fie prin prescripţie medicală fie pe piaţa neagră. În general, medicii nu ezitau să îl prescrie pentru suprimarea apetitului sau pentru a veni în ajutorul celor care sufereau de depresie. Studenţii, mai ales cei de la medicină, foloseau Pervitinul pentru a putea învăţa mai repede şi pentru a rezista nopţile fără să li se facă somn. 

Nici atleţii nu se fereau să îţi administreze Pervitin, odată ce au constatat că substanţa le poate reduce sensibilitatea la durere, ducând totodată la o creştere a performanţei şi a rezistenţei. 

În 1968, boxerul  Joseph „Jupp” Elze, în vârstă de 28 de ani nu s-a mai ridicat de pe podeaua ringului după un knockout şi 150 de lovituri în cap. Fără metamfetamină nu ar fi rezistat atât de mult şi s-ar fi prăbuşit mult mai repede, însă ar mai fi existat şanse ca el să rămână în viaţă. Elze a devenit prima victimă cunoscută a dopajului, în Germania, dar cu toate acestea, drogul nu a fost înlăturat de pe piaţă. 

În anii `60, Temmler Werke a aprovizionat atât armata din Germania de Est, cât şi pe cea din Germania de Vest cu pastile. Abia în anii `70, armata din Germania de Vest, bundeswehr, a decis eliminarea Pervitinului de pe listele sale cu medicamente. Armata Germaniei de Est, în schimb, a continuat să folosească drogul până în 1988. Ulterior, consumul de Preventin a fost interzis pe tot teritoriul Germaniei şi odată cu această hotărâre a luat naştere epoca producţiei şi consumului de metamfetamină. 

Cristalele americane

Pastila-minune a lui Hitler: cum erau „dopaţi” soldaţii germani în cel de-al Doilea Război Mondial    

Noua epocă a metamfetaminei a avut un debut înfloritor în Statele Unite, acolo unde şi astăzi consumul de metamfetamină este ridicat. Iniţial, consumul de metamfetamină din SUA era rar, însă în anii `70, grupuri de motociclişti au descoperit că aceste cristale pot reprezenta o sursă de venit şi au început să deschidă laboratoare în care să le producă. Totuşi, pentru că ei vizau pieţele din California, San Francisco şi San Diego, problema era limitată doar la teritoriile de pe Coasta de Vest. 

Din acest moment, metamfetamina nu mai era o pudră comprimată sub formă de pastile, ci cristale pe care doar câţiva oameni ştiau cum să le producă. Câţiva ani mai târziu, totuşi, oricine doreşte poate produce cristatele şi asta datorită lui Steve Preisler, alias „Uncle Fester”, un chimist din Wisconsin, care pe la mijlocul anilor `80 a publicat „o carte de bucate” intitulată „Secrets of Methamphetamine Manufacture” (Secretele producerii metamfetaminei). 

În cartea sa, aflată a cum la a opta ediţie, Preisler prezintă 6 reţete diferite pentru prepararea drogului. Toate reţetele necesită doar ingrediente legale şi presupun folosirea unei reacţii chimice simple pentru a extrage componentul principal al drogului din medicamente pentru combaterea tusei. 

Pastila-minune a lui Hitler: cum erau „dopaţi” soldaţii germani în cel de-al Doilea Război Mondial    

După ce cartea lui Preisler a început să fie disponibilă, din ce în ce mai multe apartamente sau camere de hotel s-au transformat în laboratoare ilegale de producere a metamfetaminei. Se presupune că Preisler a fost cel care inspirat crearea serialului „Breaking Bad” şi mai ales a personajului Walter White, profesorul chimist.

Pentru că în urma producerii metamfetaminei rezultă substanţe toxice şi explozibile, au existat destul de multe cazuri în care laboratoarele improvizate au explodat sau în care mamele dependente au depozitat componentele necesare pentru obţinerea drogului în frigidere alături de mâncarea copiilor, otrăvindu-şi astfel odraslele. 

Potrivit celor de la Agenţia Antidrog americană (Drug Enforcement Agency, DEA), pe teritoriul american, în 2010 au fost descoperite aproximativ 11.000 de laboratoare în care se sintetiza metamfetamină, comparativ cu 7.530 în 2009. 

Metamfetamina poate fi prizată, fumată, înghiţită sau injectată şi de obicei, indivizii care sunt dependenţi de acest drog consumă doze de 1.000 ori mai mari decât cele utilizate de soldaţii din Wehrmacht (armata nazistă din al Doilea Război Mondial). Rapoartele realizate de mulţi specialiştii subliniază că efectele secundare sunt alarmante. Multe studii au indicat că metamfetamina slăbeşte sistemul imunitar şi duce la apariţia eczemelor, la pierderea părului şi la aşa-numita „Meth mouth”, tulburare caracterizată prin degradarea şi pierderea dinţilor. Dependenţii de metamfetamină experimentează pierderi în greutate dramatice şi probleme serioase la organele interne precum rinichi, stomac şi inimă. Combinate, aceste efecte ale metamfetaminei dau rezultate de coşmar. 

În ciuda acestor efecte îngrozitoare pe care le are drogul asupra dependenţilor, se pare că metamfetamina continuă să fie la fel de tentantă precum o descria Heinrich Böll. În 2011, National Institute on Drug Abuse, din SUA, estima că 13 milioane de Americani au încercat metamfetamina. Organizaţia Naţiunilor Unite estimează că la nivel global există aproximativ 24 de milioane de utilizatori de metamfetamină. 

Ce spun ultimele studii?

În 2004, în New York Times a apărut un articol în care se sublinia că metamfetamina distruge celulele cerebrale. În 2005, un alt articol evidenţia că refacerea după consumul de amfetamină durează adesea mai mult decât în cazul altor droguri. Concluziile unui alt studiu, de data aceasta publicat în 2002, subliniau că ar fi bine ca „în campaniile naţionale împotriva consumului de droguri să se introducă informaţii cu privire la deficitele cognitive asociate metamfetamina”. 

Cu toate acestea, o cercetare din 2011 care a analizat mai bine de 40 de studii ce au avut ca subiect efectul metamfetaminei asupra creierului uman susţine că afirmaţiile cu privire la efectele nocive ale amfetaminei asupra creierului s-ar putea să fie exagerate. 

Este foarte adevărat că studiile privind metamfetamina au scos la iveală diferenţe între cei care foloseau drogul şi grupul de control, atât la nivelul creierului cât şi al performanţelor. Mai mult, cercetările pe animale au demonstrat că dozele mari de amfetamină pot afecta receptorii de dopamină din creier, care sunt importanţi pentru motivaţie, mişcare, plăcere şi capacitatea de a lua decizii. 

Însă, odată ce analiza studiilor coordonată de Carl Hart, profesor de psihologie la Universitatea Columbia, a privit toate informaţiile ca un întreg, rezultatele nu au mai părut la fel de îngrijorătoare. Mai exact, Hart a explicat că studiile care au urmărit efectele metamfetaminei pe termen scurt au indicat că drogul îmbunătăţeşte atenţia, memoria şi capacitatea de a procesa şi învăţa informaţii noi. Aceste constatări nu sunt tocmai surprinzătoare dacă luăm în considerare că unele forme de amfetamină sunt folosite pentru tratarea tulburării ADHD

Pe de altă parte, Hart a descoperit că unele dintre studiile care susţineau că utilizatorii de metamfetamină sunt mai puţin inteligenţi decât non-utilizatorii aveau o serie de erori. În unele cazuri, grupul de control nu era potrivit cu cel al consumatorilor de metamfetamină, în sensul că nu se făceau comparaţii între indivizi care aveau acelaşi nivel de educaţie şi vârstă. 

Pe de altă parte, chiar dacă grupurile erau comparabile pe baza criteriilor de mai sus, nu este de ajuns să arăţi că un grup s-a descurcat mai prost ca altul la realizarea unor teste de inteligenţă, susţine Hart. „Când comparăm, să spunem, artiştii cu profesorii, cel mai probabil vom găsi diferenţe statistice în ceea ce priveşte performanţele lor cognitive, dar asta nu înseamnă că cineva poate spune că artiştii sunt cu mult diferiţi de profesori, din punct de vedere clinic”. 

În ceea ce priveşte rezultatele studiilor pe animale, Hart a declarat că şoarecii au primit doze de 20 şi chiar de 100 de ori mai mari decât cele pe care le iau oamenii. El a explicat că oamenii încep consumul de metamfetamină cu doze mici pe care le măresc pe parcurs. Astfel, atunci când şi şoarecii au primit doze care creşteau odată cu trecerea timpului, nu s-au constatat probleme produse la nivelul creierului. 

Chiar şi constatările studiilor realizate pe baza tehnicilor de imagistică ce comparau creierii utilizatorilor de metamfetamină cu cele ale non-utilizatorilor nu sunt la fel de dramatice pe cât se sugerează. Chris-Ellyn Johanson, specialist în neuroştiinţe care a lucrat în cadrul Wayne State University şi care a coordonat un astfel de studiu este de acord cu Hart. „Am descoperit ceva diferenţe între grupul de control şi grupul alcătuit din consumatori în ceea ce priveşte funcţiile cognitive şi chiar şi unele diferenţe în ceea ce priveşte receptorii. Însă nu am găsi nicio relaţie între cele ele, iar diferenţele cognitive erau în limitele normale”, a declarat Johanson. 

Mai mult, analiza ia în considerare şi simptomul „meth mouth”. Se pare că aceste probleme dentare apar şi în rândul utilizatorilor de amfetamine legale şi al celor care iau antidepresive. Autorii analizei au notat că asocierea dintre metamfetamină şi problemele dentare s-ar putea să aibă mai puţin de-a face cu „efectele farmaceutice ale metamfetaminei şi mai mult cu factorii non-farmaceutici, precum proasta igienă orală”. 

Desigur constatările echipei coordonate de Hart nu arată că este sigur să consumăm metamfetamină. În plus, studiile care au fost analizate în această cercetare vin să îi ajute pe oamenii de ştiinţă să înveţe mai multe detalii privitoare la mecanismele dependenţei şi la modul în care i-ar putea trata pe cei care au probleme cu drogurile.