Prima pagină Cultura

Ce gust are carnea de om? Un interviu altfel cu profesorul Cătălin Avramescu

Eugen Istodor 12.07.2016 | ● Vizualizări: 6374

Profesor universitar, Cătălin Avramescu a scris o istorie a canibalismului. Nu este despre canibalul care există în realitate. Este o istorie a gândurilor despre canibalism, a teoriilor despre canibalism pentru că există şi acestea.

Un experiment mental 

Imaginaţi-vă o scenă, în maniera autorilor secolelor XVII-XVIII, cu marinari care plutesc în derivă pe ocean şi care ajung, din cauza lipsei de mâncare să tragă la sorţi care să fie sacrificat şi să fie mâncat pentru ca ceilalţi să se salveze. Evident că aceasta este o situaţie ipotetică, pentru că după toate probabilităţile înainte să pieri de foame în largul oceanului, într-o barcă, mori de sete întâi, dar asta nu înseamnă că filosofii, moraliştii şi teologii nu au imaginat asemenea scenarii. De ce? Ei aveau un scop foarte precis, de a înţelege ceva care în ordine teoretică se numeşte „conflict de drepturi fundamentale”.



Ce este conflictul de drepturi fundamentale? 

Fiecare dintre cei din barcă au un drept fundamental de a trăi. Cum încalci acest drept? Pe de altă parte, tot în virtutea acestui drept şi ceilalţi au dreptul să trăiască, prin urmare au dreptul să recurgă chiar la măsuri disperate.

Când a apărut ideea unui studiu despre canibal? 

De la studiul unor pasaje din filosofia secolului al XVII - lea. Când am parcurs texte din Henry More – unul dintre platoniştii de la Cambridge – am constatat o similaritate extraordinară cu pasaje din Athenagoras, un autor patristic. Am stat şi m-am gândit cum se face că Henry More preia argumentele acelea. De ce le preia în contextul filosofiei mişcării mecanice din secolul al XVII-lea?

Chestiunea învierii corpului 

Henry More şi alţi autori ai secolelor XVII-XVIII aveau o idee foarte precisă. Ei voiau să lămurească o chestiune care a bântuit imaginaţia teoretică încă de la începuturile creştinismului. Este vorba de chestiunea învierii corpului. Murim, ne dizolvăm în ţărâna, corpul se distruge - numai că dogma creştină spune că, la un moment dat, la Judecata de Apoi, trupurile se vor ridica. Lucrul acesta pare să nu fie o problemă pentru Dumnezeu, pentru că Dumnezeu – tot conform dogmei creştine – este omnipotent. Poate să strângă toate bucăţelele în care s-a risipit un trup şi să-l compună la loc. Există o problemă pe care au semnalat-o încă autorii patristici şi o semnalează din nou autorii secolului XVII, anume că nici Dumnezeu cu puterea sa infinită nu poate face ca o particulă de carne să fie în două trupuri deodată. 

Citeşte continuarea în Gândul!

ASCULTĂ CE GÂNDEȘTI