Bonetele reginei, crinolina împărătesei și apariția conceptului de haute couture

Indiscutabil legat de eleganța pariziană și de sofisticata lume a luxului, conceptul de haute couture își are începuturile în preajma Revoluției franceze (1789), atunci când capricioasa curte de la Versailles a fost marcată de câteva scandaluri vestimentare memorabile.

Tânăra regină Maria Antoaneta (1755-1793), dornică să devină cea mai elegantă doamnă de la curte și mai ales să impună contemporanilor o prezență unică, a apelat la serviciile modistei Rose Bertin (1747-1813).

• Ziua în care Alexandru Ioan Cuza a introdus învăţământul obligatoriu şi gratuit. Ce păţeau părinţii care…
• Eleanor de Aquitania, femeia care a condus Europa din umbra

Spre deosebire de ceilalți croitori și furnizori regali, Bertin a intuit gusturile și capriciile regalei cliente și a reușit să o transforme într-o vedetă a modei, teatralizând luxul vestimentar și făcând alura reginei inimitabilă.

Un moment demn de prezentările de modă contemporane se pretrece în anul 1779, atunci când în drum spre catedrala Notre-Dame, cortegiul regal trece prin fața atelierului și magazinului Rosei Bertin, Au Grand Mongol. Modista, aflată în balcon, privea alături de alți curioși cortegiul regal. Regina a schițat un gest de salut, regele a aplaudat, iar ambițioasa Rose devine le ministre des modes. Rose a făcut parte dintr-o generație de femei care a profitat de sprijinul și gusturile regine pentru a pătrunde în Academii sau corporații, dominate până atunci doar de autoritatea masculină.

Care erau atribuțiile ei și de ce a scandalizat atât de mult curtea?

Hainele regilor au fost asociate încă de la începuturile istoriei ideii de sacralitate. Veșmintele și accesoriile regale aveau rolul să sublinieze aura sacră, ruptă de mundan a persoanei regale, fiind semne tangibile ale acestei poziții privilegiate.

Ritualul curții legat de îmbrăcarea regelui și a reginei este abandonat de Maria Antoaneta, dornică să se consulte cu modista în intimitatea cabinetului privat. Rose era cea care îi accesoriza ținutele regalei cliente, îi propunea diverse materiale, funde, pufuri, volane, boneta sau pălării.

Prezența reginei a devenit unică, inimitabilă, iar ritualul de la curte este înlocuit de cel al modei. Deopotrivă intim și public, ritualul modei este dominat de dialogul dintre client și creator, primul reușind cu ajutori inventivității ultimului să își lase amprenta estetică în societate. Un joc savant și efemer de mătăsuri se desfășoară în atelierele de la Paris, fiind preluat apoi de curțile de la Londra și din întreaga Europă.

Două reviste de modă, Le Journal du Goût (1768) și Le Cabinet des Modes (1785) circulau prin toată Europa și au impus mitul eleganței franceze. Costumul baroc, greoi, cu simbolurile lui politice, lasă locul unor haine pline de voloane și fronseuri jucăușe, ce evocă gusturile, capriciile și ideiile momentului. Enciclopedia franceză, sub pana lui Diderot, consacră termenul de modistă, cea care elabora accesoriile și dădea o anumită alură unei persoane.

Tonul modei era dat de Maria Antoaneta

Manechinele de ceară îmbrăcate și accesorizate de Bertin circulau pe la toate curțile europene, iar prințesele de sânge figurau pe lista sa de cliente. Scandalul bonetelor din 1778, atunci când Bertin refuză să facă bonete identice cu ale reginei și celorlalte prințese de la curte, ilustrează cel mai bine conceptul de haute couture.

Tonul în modă era dat de regină, tot ce purta ea devenea à la reine, iar celelalte cliente, chiar dacă aveau bani și un statut social, nu puteau avea acces la respectivele modele decât după o anumită perioadă de timp. Conceptele de creație pe măsură și unicat se impun definitiv în lumea modei și sunt asociate ideii de eleganță și prestigiu social.

Scandalul de odinioară este astăzi model publicitar în industria modei. Ținutele unor vedete inundă rețelele de socializare pentru a fi preluate de firmele de fast-fashion și de consumatorul dornic să aibă o fărâmă de celebritate.

Fascinația prentru natură și gustul pentru confort (britanicul – comfort) au generat scandalul din 1783. Doamna Deficit, cum era poreclită regina pentru nenumăratele cheltuieli și datorii, a îndrăznit să pozeze într-un tablou prezentat de Elisabeth Vigée-Lebrun la salonul anual de la Luvru.

Într-o rochie diafană de muselină, cu o pălărie elegant accesorizată de Bertin, fără însemnele puterii regale, senzuală, plină de farmec și tinerețe, Maria Antoaneta transmite imaginea unei femei fermecătoare. Regina apare în cămașe de noapte au urlat pamfletarii și curtenii ultragiați, regina modei a devenit rapid victima modei. Pe malurile Senei, moda rămâne, în esența ei, normativă și imperativă, o demonstrează nu doar aventurile nefericitei regine, ci și ironiile necruțătoare cu care a fost întâmpinată pe rețelele de socializare și în presa franceză noua producție Netflix, Emily in Paris.

Mitul eleganței pariziene și crinolina lui Worth

Dincolo de anecdotic, între faldurile de tafta și mătase se ascunde o un mit ce rezistă și astăzi: cel al eleganței pariziene, dictată de reguli invizibile și consacrată în timpul Celui de-al Doilea Imperiu Francez (1852-1870).

În 1857, britanicul Charles Frederick Worth deschide, la Paris, casa de modă care îi poartă numele, devenind, în scurt timp, furnizor imperial alături de Guerlain și Louis Vuitton. Crinolina propusă de Worth, transformă doamna într-un adevărat monument textil, scopul fiind social și economic.

Napoleon III își îndeamnă soția, împărăteasa Eugénie, să se îmbrace de la Worth fiindcă acesta utiliza mătăsurile manufacturilor lyoneze, care treceau atunci printr-un moment dificil. Dar Worth mai are o idee de geniu, propune clientelor ținute gândite în integralitate, stofele nu mai trebuiau cumpărate și aduse de client. Creatorul de modă inventează ținuta respectivă, el apelează la diveși artizani pentru accesorii și recomandă distinsei clientele diverse modele, croiuri, stofe etc.

Imaginând o ținută și utilizând manechine în carne și oase, sosiile regalelor cliente, Worth devine rapid furnizorul tuturor curților regale europene. Împărăteasa și doamnele de la curte, adevărate it-girls ale epocii, sunt imortalizate de Franz Xaver Winteralter. Fotografiile, expozițiile universale și marile magazine, care prosperă în această epocă, crează mediu propice pentru ceremonialul capricios și schimbător al modei.

Articol scris de Monica Neațu, istoric și lector la Fundația Calea Victoriei unde susține cursul Moda europeană: de la Belle Époque la secolul XXI.