Prima pagină Cultura

Tango passion

Diana Pavlenco 02.01.2008 | ● Vizualizări: 624
Tango passion     no tags + zoom
Galerie foto (4)

Cand spui tango, spui in primul rand Argentina. Este motivul pentru care mii de turisti viziteaza aceasta tara, in special Buenos Aires. Tangoul este becul in jurul caruia de invart cu totii ca sa mai prinda ceva din zbor : o atingere, o miscare, un parfum,. Am stat de vorba cu Catalin Dumitrescu, care desi are o meserie care nu are legatura cu dansul acesta, si-a urmat pasiunea si a devenit si profesor de tango, impartasind si altora ideile sale despre acest dans.

Diana Pavlenco Buna Catalin, multumesc ca ai acceptat sa povestesti despre tangoul argentinian. Pentru inceput : care e imaginea ta despre tango ?
Catalin Dumintrescu O activitate cotidiana pentru o mana de oameni cu un ritm de viata care se centreaza in jurul tangoului. Argentinienii merg la munca, se duc acasa, se culca si se trezesc si ies in oras pe la ora 10 sau 11, asa cum iesim noi intr-un club, sa socializeze. Ies sa manance, sa vorbeasca, sa asculte muzica, sa danseze. O fac natural, tangoul nu e nimic spectaculos in viata lor.
In Buenos Aires sunt cam 6000 de oameni care fac asta. In loc sa se uite la TV ies la tango. Asta e tangoul zilelor noastre. Restul e istorie. A fost o vreme cand a fost la moda, acum e salsa, sunt dansurile latino. Tangoul a fost in trecut. Asta era muzica momentului. Perioada interbelica a fost varful si un pic dupa. Au ramas cativa oameni carora le place sa-si petreaca in modul asta viata. Acum tangoul e la o noua tinerete, dar din alt punct de vedere. Din toate dansurile de pereche e diferit din punct de vedere al imbratisarii.
Muzica latino nu permite o comunicare decat cand esti fericit. Tango se incadreaza in zona asta cand poti sa dansezi si cand esti trist. Si dansul s-a modificat mult.
Cei mai in varsta au pastrat tangoul, au venit insa apoi si unii din dans contemporan, din salsa, din jazz, cu propriile tehnici. Aripa traditionala a venit cu observatii, critici, dar tinerii au tinut sa se departeze de tehnicile vechi. Milongile clasice sunt diferite de cele nuevo.

D.P. Sunt in locatii diferite?
C.D. Cu siguranta, in cluburi diferite. Noua generatie a ajuns sa predea mai bine decat cei varstnici, pentru ca venea cu o noua metodologie. Stilul dansatorilor varstnici era rigid, ei erau buni dansatori, dar nu buni profesori. Asa a aparut tango nuevo, e mai accesibil. Tangoul devenise un dans de casta.
A doua oara cand am fost in Argentina am vazut ca tinerii predau total diferit, mai creativ, dansul e mai liber.
La tango nuevo au inceput sa vina si cei din generatia veche, si grupurile au fuzionat. In cluburile din Buenos Aires se pune inca muzica veche de tango. Astfel au muzica veche pe care se danseaza diferit.
Tineretul a adus tangoul in pragul unui nou puseu.

D.P. Sa inteleg ca esti pesimist legat de viitorul tangoului.
C.D. Nu e un dans de masa, e un dans de interiorizare in public. E o relatie intima intre doi parteneri care danseaza. Oamenii azi nu mai sunt dispusi sa fie dispusi sa fie deschisi catre un necunoscut. Ei prefera sa vorbeasca despre altceva decat sa fie sinceri. Multi evita din cauza asta tangoul. Unii mi-au zis : eu nu am chef sa comunic in modul asta. De asta acum evenimente in masa la care se danseaza de unul singur. Dar de fapt esti mult mai rece decat intr-o imbratisare de tango. Sinceritatea nu mai e o trasatura a momentului in care traim. De aceea tangoul este o activitate marginala. Nu ai cum sa intalnesti tangoul decat daca te incanta cliseele. Culmea e ca multi vin azi la tango pentru clisee, pentru romantiozitatea din parfum de femeie…Astea sunt hollywood-isme.

D.P. Care sunt cliseele cu care e asociat adesea tangoul?
C.D. Tot ce stii despre tango e un cliseu. Pot sa-ti spun ce nu e tango. De obicei cand nu cunosti ceva, raspunzi prin clisee, pe care le iei din orice intalnire cu filmul, cu spectacolul, cu scrisul, poezia sau eseul toate sunt metafore, dar asta e o exagereare, nu are legatura cu cotidianul. Am trecut si eu prin efuziuni, prin drame, si am constat ca fiecare are propriul drum, fiecare are nevoie de pasiune, de drama, de tremurici, dar in timp, predand, i-am vazut pe amatorii de tango ca pe niste oameni simpli care participa la niste evenimente sociale.


D.P. De ce Argentina ?
C.D. Argentina a pastrat o legatura continua cu tangoul, a fost generatoare de fenomen, a cunoscut o emulatie de orchestre, muzicieni, dansatori, compozitori, fenomen care a permis nasterea unor personalitati si a influentat atat muzica, cat si admiratia oamenilor simpli care participau la evenimente. Atunci s-au legat de fenomenul asta afectiv, cand a fost interzis brusc de dictatura.

D.P. Asta in ce perioada ?
C.D. Prin anii ’50.

D.P. Haha, inseamna ca dansau pe furis?
C.D. Exact, dansau pe furis, se adunau cateva familii si dansau. In Europa s-a stins, au venit alte genuri de muzica, mai tentante. La ei tangoul a fost o forma de rezistenta. In prezenta tangoului se facea politica, te vedeai cu prietenii, era un eveniment cotidian. Faptul ca asculti tango in Buenos Aires, e respiratia normala a orasului. Ei nici nu-l mai aud, dar poate ca daca s-ar opri ar observa ca ceva lipseste.
D.P. Se aude asa, pe strazi, tot timpul?
C.D. Nu vuieste, dar de exemplu o reclama la TV poate fi pe muzica de tango. Nu e promovat tangoul in mod organizat.
6000 de fani la 10 mil inseamna nimic! Tangoul in Argentina nu a luat niciodata pauza. Dupa caderea dictaturii din ‘87, au inceput sa faca spectacol, a ajuns si la noi tango passion…fenomenul e autentic, dar e usor fortat, oamenii vin la workshopuri, invata tot felul de figuri, vor sa dobandeasca totul repede.
E o chestiune de marketing pana la urma, se fac tot felul de kit-uri, ca ei sa dobandeasca cunostintele cat mai repede, sa faca figuri tot mai nastrusnice.
Nerabdarea asta combinata cu evenimentele sociale la care se danseaza natural, dar… natural de ciudat. Ei se simt bine, se vad toti artisti mari, sunt fericiti. In Buenos Aires n-o sa vezi asa ceva. Ei nu iau evenimentul de tango ca un loc unde sa demonstreze ce au invatat. Ei nu iau lectii. Sunt argentinian, deci stiu sa dansez ! habar n-au, dar se duc si danseaza. Toata cheia e sa asculti muzica, sa inviti femeia si acolo femeia e femeie, trebuie s-o convingi ca vrei sa dansezi cu ea, trebuie s-o tii in muzica si sa-i placa, sa faci tot felul de smecherii. In Buenos Aires vreo 10% stiu cu adevarat, restul nu prea stiu, dar absolut toti danseaza muzical, fara drama, fara chin. E un ritm normal. In partile unde e o injectie cu tango, oamenii danseaza mult mai sofisticat, mult mai dramatic.

D.P. In care parti?
C.D. Europa, Asia, America de Nord.

D.P. Acolo danseaza cu dorinta de a demonstra…
C.D. Da, si cu o dorinta de a recupera timpul pierdut. Mergi la multi profesori, si daca inveti fel de fel de figuri trebuie sa le arati. Te uiti din afara si te intrebi : "ce fac aia acolo ?" Astia danseaza tango. In Buenos Aires n-o sa vezi asa, sunt mult mai relaxati si au si discutii foarte interesante.
Buenos Aires e plin de turisti care se duc sa vada tango. Gandeste-te ca ne simtim bine si vin unii si ne filmeaza. Se fac si milongi bine pitite, neaccesibile turistilor. Exista tango pentru turism, cam 95%. Si sunt putine pentru un grup restrans.

D.P. Adica pentru cunoscatori si pasionati care nu cauta sa demonstreze, ci sa traiasca dansul. Cum afli de acelea?
C.D. Cine se aseamana se aduna. Le afli. Incepi sa vorbesti cu oamenii. Vreau sa ma duc la un seminar unde profesorul sa nu sta plictisit pe un scaun si imi da atentie.
Nu vreau sa castig bani de pe urma tangoului. Nu vreau sa fac marketing. E usor sa dai din gura, sa faci reclama, sa spui cat te implineste tangoul.

D.P. In Spania, la flamenco sunt mai multe orase centre de flamenco. In Argentina numai Buenos Aires e centrul de interes ?
C.D. Cati profesori, atatea scoli. Geografic oriunde cineva preda tango acolo e o scoala. Practic in toata tara. Scolile vechi sunt rigide, in scolile noi fiecare vine cu teoria lui. Argentinienii in general predau la turisti. Un profesor argentinian are vreo 18 turisti si 2 ai locului.

D.P. Pai da, pot sa inteleg ca nu concep sa plateasca pentru lectii.
C.D. Tot ce stiu ei e sa tina femeia in brate, e ceva firesc.

D.P. Legat de stari. Starile astea se invart numai in jurul melancoliei ?
C.D. Muzica de tango e o muzica populara care acopera toate starile. Are teme banale, in care oamenii se regasesc. Nu e nimic spectaculos. Initial s-a cantat la nivel de mahala, in bordeluri, cabarete, si primea influente din zona periferica, muncitori, hamali, prostituate, dupa care a ajuns in europa si l-au adus in saloanele aristocratice din Paris, dupa care a ajuns in Argentina la un alt nivel, mai larg raspandit.
Si oamenii au avut acces la el si prin scoli. A fost influentat de mai multe natii in final. Gardel facea drumuri Paris-Buenos Aires-Hollywood si strangea influente de peste tot.
Azi nu poti sa inviti oamenii la ceva banal, mai nuantezi, faci spectacol, de aceea de multe ori se ajunge la clisee.

In Bucuresti, se pot lua lectii de tango in cluburile dedicate cum ar fi: www.eltango.ro, www.tangobrujo.ro si www.tangotangent.ro

ASCULTĂ CE GÂNDEȘTI