Manualele de anatomie sunt greşite… sau cel puţin nu spun tot adevărul: unii dintre noi au „picioare de maimuţă”

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

În manualele de anatomie scrie că laba piciorului uman este rigidă, ceea ce permite un mers biped mai eficient; alte primate antropoide – cum sunt cimpanzeii – au labele picioarelor flexibile, mai bine adaptate pentru apucare şi căţărat.

Ei bine, manualele sunt greşite, susţin Jeremy DeSilva şi Simone Gill de la Universitatea Boston, SUA. 

Cei doi cercetători au rugat 400 de persoane adulte să meargă desculţe, în timp ce le filmau picioarele. Analiza mişcărilor a arătat că 8% dintre participanţi prezentau o anumită flexibilitate la mijlocul labei piciorului, ce amintea de cea întâlnită la maimuţele antropoide arboricole. Rezultatele au fost publicate în American Journal of Physical Anthropology.

Dar nu este singurul studiu asupra acestui aspect al anatomiei umane. Un alt cercetător, Robin Huw Crompton, de la Universitatea din Liverpool, Marea Britanie, ale cărui rezultate urmează să fie publicate în curând, a întreprins şi el un studiu, din care rezultă că piciorul flexibil poate apărea la oameni chiar cu frecvenţă mai mare decât sugerează DeSilva şi Gill.

Cum este un astfel de picior? Prezintă o anumită flexibilitate la nivelul „perniţelor” (partea din faţă, imediat după degete) şi la mijlocul distanţei dintre perniţe şi călcâi. Piciorul uman are, la acest nivel, o articulaţie, dar, la majoritatea persoanelor, există ligamente puternice care menţin rigidă această articulaţie.

Totuşi,  la unii oameni, ligamentele sunt mai laxe, ceea ce permite îndoirea labei piciorului la mijloc. Observarea de aproape a piciorului gol în timpul mersului dezvăluie această caracteristică, deşi DeSilva spune că persoanele respective nu sunt conştiente că o au şi mersul lor nu este neobişnuit.

Crompton crede că picioarele flexibile sunt un vestigiu al vieţii arboricole a strămoşilor noştri. Alte caractersitici adaptative de acest  gen s-au pierdut în cursul evoluţiei, de exemplu opozabilitatea degetului mare, o adaptare pentru apucare. Oamenii au degete opozabile la mâini, dar  nu şi la picioare; cimpanzeii, în schimb, pot apuca şi cu picioarele, având degete opozabile şi la membrele inferioare.

Crompton mai crede că majoritatea picioarelor umane pot prezenta flexibilitate în anumite circumstanţe, ceea ce măreşte stabilitatea în mers.  Studiile sale, spune el, arată că aceasta este o caracteristică importantă, de exemplu în cazul unor schimbări bruşte ale vitezei de deplasare.

În schimb, DeSilva are o altă teorie. El crede că piciorul flexibil face mersul mai puţin eficient – o ipoteză pe care urmează să o testeze. Piciorul flexibil ar fi putut fi un dezavantaj atunci când strămoşii omului au trecut de la viaţa arboricolă la cea terestră. Dacă e aşa, atunci e mai probabil ca acestă trăsătură să fi reapărut recent. ”Eu bănuiesc că dobândim o variabilitate mai mare ca oricând [în ceea ce priveşte anatomia piciorului], poate pentru că încălţămintea a afectat anatomia piciorului”, spune el.

Sursa: New Scientist