Chiar suntem prea ocupaţi ca să mâncăm bine?

Elevii mănâncă în picioare la mese, înainte de a se întoarce înapoi în clasă. „Am învăţat această practică din alte locuri”, a declarat un oficial al liceului, adăugând că ar trebui să fie posibil, cu câteva îmbunătăţiri suplimentare, să reducă timpul acordat de studenţi mesei de prânz la doar 10 minute, scrie Bee Wilson, autoarea cărţii ‘The Way We Eat Now’ în Financial Times, citat de Mediafax.

• Un studiu ar fi aflat de ce femeile dorm mai puțin și mai prost decât bărbații
• O femeie a murit otrăvită cu plumb după ce a folosit un unguent pentru hemoroizi

După ce povestea acestei cantine fără scaune a devenit publică, la sfârşitul lunii august, politica şcolii a fost ridiculizată atât în China, cât şi în afara ei. Gao Shan, un gastroenterolog, a fost citat spunând că această practică este foarte proastă pentru digestie şi ar putea să-i îmbolnăvească pe copii. Adevărata problemă a cantinei din Sui County High este că nu diferă de modul în care milioane de copii şi adulţi mănâncă acum în întreaga lume. Studentul din China care ia un pranz de 10 minute nu este atât de diferit de occidentalul care ia masa într-un bar de proteine, deoarece este asaltat de prea multe e-mailuri şi nu are suficient de multe ore în timpul zilei.

Cum putem explica altfel succesul comercializării unor produse cum ar fi cerealele pentru micul dejun făcute pentru a fi consumate „pe drum”? Potrivit unui raport al firmei de cercetare de piaţă Mintel din 2015, 40% din cei chestionaţi au spus despre cereale că nu sunt un mic dejun convenabil pentru că au nevoie de timp pentru a curăţa bolul după ce au mâncat. Drept urmare vânzările de cereale pentru micul dejun în Regatul Unit au înregistrat o scădere majoră în perioada 2015-16.

A început cu pâinea prăjită

Lipsa timpului este unul dintre motivele pentru care obiceiurile alimentare moderne diferă de cele ale generaţiilor anterioare. Lipsa timpului stă la baza multor obiceiuri alimentare moderne şi ne obligă la compromisuri pe care nu ni le-am dorit. Există dovezi că atunci când cineva se simte lipsit de timp, va găti mai puţin, se va bucura de mese mai puţin şi totuşi ajunge să consume mai mult.

Pâinea prăjită a fost doar începutul. Oriunde te uiţi, există produse care promit să îţi economisească timpul, de la orez ce fierbe în două minute până la monstruozitatea reprezentată de pastele cu gătire rapidă. Toate discuţiile despre timp sunt de asemenea un instrument inteligent de marketing, pentru că ne pot convinge că nu are nici un rost să găteşti ceva care durează mai mult de 20 de minute – chiar dacă aceleaşi 20 de minute nu se simt deloc când navigăm pentru cumpărături on-line sau dacă jucăm Candy Crush pe telefon.

Când spunem că nu avem timp să gătim vorbim despre valori culturale şi modul în care societatea ne dictează comportamentul.

Noţiunea că masa de prânz este o pierdere de timp nu este unică pentru Sui County High School. În Republica Irlanda, legea permite copiilor din şcoală să aibă o pauză de 30 de minute în cursul zilei. Aceasta este teoria, oricum. În practică, mulţi copii din învăţământul primar termină prânzul în doare 10 minute, în picioare, pe terenul de joacă. Există însă ceva paradoxal, în percepţia colectivă că avem prea puţin timp să mâncăm în mod corespunzător. Prin măsuri obiective absolute, majoritatea dintre locuitorii ţărilor bogate au mult mai mult timp liber în medie decât lucrătorii cu o sută de ani în urmă: aproape 1.000 de ore pe an, de fapt. În 1900, americanul mediu lucra 2.700 de ore pe an. Până în 2015, americanul mediu a lucrat doar 1.790 de ore pe an şi, probabil, avea o bucătărie care conţinea gadgeturi de economisire a timpului pe care strămoşii săi nici nu le puteau visa. În comparaţie cu mulţi dintre lucrătorii din trecut, lucrătorul mediu în ziua de azi are p grămadă de timp. Cu excepţia, se pare, celui pentru masă.

Mulţi dintre oameni sunt prinşi în rutine în care mancatul bine pare aproape imposibil. Totuşi, acest lucru se datorează parţial faptului că trăim într-o lume care pune un mare accent pe timp decât pe mâncare.

Orele de masă

Începând cu 1998 până în 2006, cercetătorii din Europa au adunat date privind utilizarea timpului pentru 15 ţări diferite. Multe mii de persoane (peste 20.000 de persoane din Italia, aproape 4.000 în Suedia) au fost rugate să ţină jurnale în care să înregistreze modul în care îşi petreceau zilele. Datele au fost apoi compilate într-o serie de tabele care arată modul în care orele zilei au fost distribuite în diferite ţări europene. Toată lumea poate să doarmă şi să mănânce şi să muncească şi să se odihnească, dar oameni diferiţi fac aceste activităţi în moduri diferite. La 4 dimineaţa aproape toată Europa este adormită (sau încearcă să doarmă). De la 8 dimineaţă la 6 după amiază există doar timp pentru muncă sau studiu. Consumul de alimente este un caz special pe aceste grafice de utilizare a timpului. În graficele pentru Franţa, Spania, Bulgaria şi Italia, orele petrecute în timpul mesei apar a fi vârfuri distincte de timp. Această parte a graficului se ridică dramatic de la ora 12:00 la ora 14:00 în Franţa şi Italia şi de la 13:30 la 16:00 în Spania. Există un al doilea mare vârf la cină, de la 19:00 la 21:00 în Franţa şi de la 21:00 la 23:00 în Spania.

Dar în alte locuri, acest vechi ritm a fost deja distrus. În Regatul Unit, Polonia, Slovenia, Suedia şi Norvegia timpul pentru masă nu mai apare, iar graficul este mai degrabă o panglică continuă pe tot parcursul zilei. În Polonia sau Suedia, orele pentru masă pot fi oricând între 16:00 şi 20:00.

În timp, obiceiurile s-au mai schimbat, şi chiar şi în Spania şi Italia timpul pentru masă a devenit ceva mai scurt şi mai puţin important. După recesiunea din 2008, multe companii din Spania au redus pauza de prânz tradiţională de două ore la o oră. În Franţa, odată un bastion al meselor lente, muncitorii parizieni au început să consume salate ambalate sau panini din snack-baruri.

Pierderea timpului de masă are consecinţe. Un studiu clasic efectuat de Michael Marmot şi colegii săi la începutul anilor 1970 a constatat că bărbaţii americani de origine japoneză sunt mai predispuşi la boli de inimă atunci când au adoptat obiceiul american de a mânca în grabă. Marmot a constatat că dieta în sine nu poate explica de ce atât de mulţi bărbaţi japonezi au murit din cauza bolilor de inimă în SUA, comparativ cu omologii lor din Japonia.

Urmările la nivelul sănătăţii

Cercetătorii au descoperit că atunci când bărbaţii americani de origine japoneză au devenit mai puţin japonezi din punct de vedere cultural, au de cinci ori mai multe şanse de a suferi de boli cardiace coronariene. Studiile efectuate pe bărbaţi americani în jurul aceleeaşi perioade au constatat că ratele de boli cardiace au fost cele mai ridicate printre cei cu un nivel ridicat de individualism, nerăbdare şi un sentiment puternic de nevoie de timp, valori promovate puternic de societatea americană.

Când nu ne lăsăm niciodată timp să ne oprim, să stăm şi să digerăm, spunnem în fond că hrana nu contează prea mult. Lipsa timpului are, de asemenea, un impact direct asupra alegerii noastre alimentare (popularitatea globală uriaşă a sandvişurilor fiind un exemplu). Un studiu al şcolilor din Ţara Galilor a constatat că alocarea chiar şi a câteva minute suplimentare pentru prânz a făcut o diferenţă faţă de ceea ce copiii au ales la mesele şcolare. Cu cât pauza de prânz este mai scurtă, cu atât este mai probabil ca ei să mănânce cartofi prăjiţi şi cu atât mai puţin probabil să mănânce legume.

Marea ironie a credinţei colective că ne lipseşte timpul pentru mese potrivite este că nimic nu te face să te simţi la fel de bogat în timp ca o masă bună, mai ales dacă ai parteneri. Cercetarea cu privire la modul în care trăim timpul sugerează că, de fapt, ne simţim mai puţin îngrijoraţi atunci când ne oprim o perioadă şi gătim cina pentru cineva drag. Chiar şi în graba vieţii moderne, există încă momente în care timpul pare să devină elastic şi expansiv. Majoritatea acestor momente sunt alocate alimentelor.

E o seară de vară. Cireşele pe care le-aţi cumpărat sunt mari şi le mâncaţi leneş, până când gura vă devine roşie. Există o carafă de ceai de mentă proaspătă şi împărţi cu ceilalţi ultima felie de tort de migdale. Este ca şi cum cineva ţi-ar oferi o scuză pentru a înceta să numeri minutele şi de fapt să le trăieşti.