Ocaua lui Cuza şi sistemul metric care au aliniat Principatele Unite la sistemul european

Una dintre ele a fost obligativitatea utilizării aceloraşi unităţi de măsură în cele două Principate, sistem metric aliniat celui european. Până atunci, fiecare Principat avea propriile unităţi de măsură şi chiar dacă denumirile erau identice, nu erau similare şi în privinţa mărimii. De exemplu, ocaua din Moldova nu era similară cu cea din Ţara Românească.

 

În baza decretului-lege nr. 1181, emis de domnitor în 15 septembrie 1864, Alexandru Ioan Cuza a promulgat Legea privind adoptarea sistemului metric de greutăţi şi măsuri în Principatele Unite Române, care urma să intre în vigoare la 1 ianuarie 1866. Noile unităţi de măsură erau aria, litrul, sternul şi gramul. Principalele unităţi de măsură, care în 1864 au fost adaptate sistemului metric, au fost stânjenul (pentru lungime), pogonul muntean/ falcea moldovenească (pentru suprafaţă), ocaua de capacitate şi ocaua de greutate.

 

Legea cuprindea tabele cu transformarea vechilor măsuri în cele noi şi viceversa şi prevedea că forma şi materialele din care urmau să fie realizate noile instrumente de măsură aveau să fie hotărâte de către ministerele de interne, agricultură şi lucrări publice. Totodată, era definit modul de administrare, verificare şi utilizare a etaloanelor, precum şi pedepsele ce urmau a se aplica pentru utilizarea frauduloasă a măsurilor.

 

În ianuarie 1866, legea este completată cu un „Regulament relativ la măsuri şi greutăţi, şi verificarea lor„. În baza acestuia, toate instrumentele de măsură trebuia să poarte pe partea superioară numele unităţii de măsură. 

 

Cele pentru lungime, din metal sau lemn (asemănătoare stânjenului), aveau marcate pe ele centimetri şi milimetri. Pentru 10 şi 20 metri se utilizau lanţuri. 

 

Măsuri din costitor pentru ulei şi lapte

 

Instrumentele pentru măsurarea capacităţii erau cilindrice – din metal sau lemn de stejar pentru materii uscate, din alamă sau fier pentru lichide – şi aveau înălţimea egală cu diametrul, în afară de cele pentru lichide, de la 2 litri în jos, care erau din cositor şi aveau înălţimea egală cu dublul diametrului. 

 

Pentru lapte, ulei, untdelemn şi gaz se puteau face şi măsuri din cositor – între 2 litri şi centilitru. 

Oca pentru lichide. Foto: MNIR

 

Greutăţile urmau să se confecţioneze din fier sau alamă. Cele din fier, ce aveau ataşate în partea de sus belciuge circulare, cu rol de mâner, aveau formă de piramidă trunchiată, cele între 50 de grame şi 10 kg având baza hexagonală, în timp ce forma celor de 20 şi 50 kg era un paralelogram. 

 

Alama se folosea pentru greutăţile mai mici. Între 20 kg şi 1 g erau cilindrice, cu înălţimea egală cu diametrul (în afară de cele de 1 şi 2 grame, al căror diametru era mai mare ca înălţimea) şi aveau în vârf un buton a cărui înălţime era jumătate din diametrul cilindrului. 

 

De la jumătate de gram la un miligram, greutăţile erau sub formă de foi de alamă pătrate. Greutăţile de alamă de la un kilogram în jos puteau avea şi forma unor pahare conice ce se puteau introduce unul în celălalt şi păstra într-o cutie. 

 

Instrumentele de cântărire erau balanţele cu braţe egale şi balanţele cu basculă.

 

Ocaua lui Cuza

 

Una dintre măsurile celebre de pe vremea lui Cuza care a rămas în istorie este ocaua, un recipient de regulă conic. Tradiţia populară şi literatura română înregistrează povestiri în care domnitorul Alexandru Ioan Cuza descoperă, mergând deghizat prin cârciumi sau târguri, negustori ce foloseau, în loc de „ocaua lui Cuza”, ocale mai mici, motiv pentru care îi pedepsea şi amenda.

 

Ocaua este o unitate de măsură pentru volum, de origine arabă, introdusă pe teritoriul Europei prin filieră bizantină şi atestată documentar în secolul al XVII-lea. Turcii o foloseau în comerţul din Principate, pentru măsurarea atât a lichidelor, cât şi a produselor uscate precum grâu, făină, orez etc. 

Conform Legii prin care era introdus litrul ca nouă unitate de măsură, adoptată în 1864, ocaua pentru lichide din Ţara Românească avea 1,288 litri, în timp ce ocaua moldovenească avea 1,520 litri, potrivit site-ului Muzeului Naţional Tehnic „Prof.ing. Dimitrie Leonida”. 

 

Ocaua de capacitate se împărţea în 4 litre, 8 cinzeci (pl. de la cinzeacă), 16 ciocane, respectiv 400 dramuri. Atunci când se folosea pentru materii uscate, ceea ce se întâmpla destul de rar, ocaua măsura 1,698 litri în ambele state româneşti, ocaua etalon fiind stabilită prin măsurarea a câte 100 dramuri de orez, mei, porumb şi grâu, amestecate. 

 

Conform legii din 1864, pentru materii uscate, ocaua se transforma în kilograme (ocaua de greutate). Astfel, 1 oca avea 1 kg şi 291 g în Moldova şi 1 kg şi 271 g în Ţara Românească. 

 

Ocale şi alte măsuri din vremea lui Cuza se găsesc expuse la Muzeul Naţional Tehnic „Prof.ing. Dimitrie Leonida” (secţia de Metrologie), Muzeul Unirii din cadrul Complexului Muzeal Naţional – Iaşi; Palatul „Al. I. Cuza” de la Ruginoasa; Casa Cuza Vodă (secţie a Muzeului de Istorie din Galaţi); Casa Cuza, din Bârlad.